Taxa de primă înmatriculare auto va fi înlocuită cu un „timbru de mediu” pentru care proprietarii de vehicule vechi şi poluante vor plăti mai mult, iar deţinătorii de vehicule noi vor plăti mai puţin sau chiar deloc în cazul maşinilor hibride electrice, a anunţat vineri premierul Victor Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat vineri decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, informează Administraţia Prezidenţială.
Sfârşitul unui an ridică întotdeauna întrebări cu privire la care ar putea fi cea mai importantă problemă a anului următor, ce ar putea schimba cursul lumii. Cel mai important loc de urmărit cu atenţie în 2013 este Europa, consideră George Friedman, fondatorul şi CEO al companiei globale din domeniul informaţiilor, Stratfor citat de Agerpres. Luată […]
Tribunalul Bucureşti a admis in decembrie 2012 cererea de intrare în procedură de faliment a ONT Carpaţi, care deţine 35% din compania de administrare a hotelului de cinci stele JW Marriott din Bucureşti, potrivit unui raport publicat joi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Anterior, acţionarii firmei hoteliere ONT Carpaţi (ONZV) au aprobat intrarea in […]
Premierul Victor Ponta a anunţat că a solicitat secretarului general al Guvernului să pregătească schimbarea conducerii Institutului Naţional de Statistică pentru „greşeala gravă” comisă în calcularea PIB pe 2011, arătând că are nevoie ca la INS să lucreze oameni pe care se poate baza, transmite Mediafax.ro. „Apar în fiecare zi tot felul de elemente. De […]
Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la şedinţa plenului CSM, că raportul MCV pe care Comisia Europeană îl va prezenta la sfârşitul lunii ianuarie va sancţiona Parlamentul pentru situaţiile în care a fost „abuziv” privind permiterea cercetării penale a unor parlamentari. „Părerea mea este că raportul MCV de la sfârşitul lui ianuarie va sancţiona Parlamentul […]
Regiunea administrativă Macao va fi economia cu cea mai rapidă creştere în acest an, potrivit ultimelor estimări realizate de Economist Intelligence Unit. Creşterea se estimează că va fi mai accelerată pe măsură ce noile proiecte de cazinouri se finalizează şi vizitatorii chinezi (cu salarii în creştere) continuă să ridice veniturile din jocuri de noroc. Mongolia, […]
Fostul deputat Mircia Giurgiu, care nu a reuşit să obţină un nou mandat, este, începând de joi, consilier al ministrului delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, urmând să se ocupe de probleme care ţin de legislaţia muncii şi dialogul social, transmite Antena3.ro. „Începând de joi lucrez ca şi consilier al ministrului delegat pentru Dialog Social, […]
Toate plăţile electronice cu carduri bancare au fost suspendate pe teritoriul Vaticanului începând din 1 ianuarie, în absenţa unei autorizaţii oficiale a Băncii Italiei, informează AFP, preluată de agerpres.ro. Astfel, la celebrele muzee ale Vaticanului, vizitate în 2011 de 5 milioane de turişti care au plătit 91,3 milioane de euro, se poate plăti doar cu […]
Guvernul libanez a decis să facă un apel către ţările arabe pentru a uşura sarcina, mai ales financiară, reprezentată de găzduirea a 125.000 de refugiaţi sirieni în Liban, transmite vineri France Presse, citată de Agerpres. În cadrul unei reuniuni, Consiliul de miniştri libanez a luat o serie de măsuri pentru ajutorarea refugiaţilor sirieni. Beirutul le-a […]
Poliţia italiană l-a arestat joi noapte, lângă Salerno, în regiunea Campania (sud), pe Antonio Mennetta, şeful clanului „Girati” al criminalităţii organizate de la Napoli, Camorra, informează vineri cotidianul milanez Corriere della Sera, citat de Agerpres. Echipa mobilă de la Napoli, regiunea Campania, în colaborare cu carabinierii, l-au arestat într-o vilă din localitatea Scafati, de lângă […]
Liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, Dan Radu Ruşanu, consideră că FMI ar trebui să permită României să depăşească ţinta de deficit de 2%, pe baza căreia este elaborat bugetul anului 2013, astfel încât nivelul investiţiilor finanţate de stat să nu fie diminuat. „În urmă cu un an de zile, la o întâlnire […]
Traian Băsescu, a ajuns, vineri, la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), unde este prezentat raportul de activitate din 2012 al instituţiei şi apoi să fie aleasă noua conducere. Şedinţa este prezidată de Băsescu.
Fostul premier italian Silvio Berlusconi, a declarat într-un interviu acordat joi seară postului public de televiziune Rai Unu, că, în vederea realizării unei alianţe electorale cu partidul Liga Nordului, ar fi dispus să facă un pas înapoi şi să nu candideze la funcţia de prim-ministru al Italiei, informează vineri cotidianul roman La Repubblica, citat de […]
Cinefilii clujeni sunt invitaţi să vizioneze o suită de filme de mare succes realizate de regizorul Sergiu Nicolaescu, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Cinematograful „Florin Piersic”. Proiecţiile din „Noaptea albă”, ce omagiază personalitatea marelui cineast, care s-a stins din viaţă, joi, la vârsta de 82 de ani, cuprind lungmetrajele „Dacii” (ora 23,00), „Un […]
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus, vineri, la Cercul Militar Naţional. Cei care doresc îşi pot lua rămas bun de la marele regizor începând cu ora 12.00. Sicriul a fost ridicat vineri, în jurul orei 9.30, de la Spitalul Elias şi transportat cu o maşină la Cercul Militar Naţional. La […]
Agenţiile internaţionale de presă reflectă decesul lui Sergiu Nicolaescu, subliniind multiplele faţete ale personalităţii sale – regizor, scenarist, actor, realizator de producţii de referinţă şi unul dintre cei mai activi cineaşti la nivel mondial, dar şi…
Două persoane au fost rănite, vineri dimineaţă, în urma unui accident care a avut loc pe DN 1, pe serpentinele de la Posada, şi în care au fost implicate trei maşini, la ora transmiterii acestei ştiri circulaţia fiind complet blocată. Conform primelor informaţii furnizate de Poliţia Prahova, în accident au fost implicate trei maşini, iar […]
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri dimineaţă, o avertizare nowcasting Cod galben de polei în judeţele Iaşi, Vaslui şi Galaţi. Avertizarea este valabilă în intervalul orar 9:30 – 11:30.
Jucătoarea româncă de tenis Monica Niculescu a ratat calificarea în finala turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 500.000 de dolari, după ce a fost întrecută, vineri, în semifinale, de Klara Zakopalova (Cehia/N. 5), cu 6-1, 6-3. Zakopalova a avut nevoie de o oră şi 6 minute pentru a obţine victoria, […]
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a anunţat, joi, că DGIPI va fi reorganizată în aşa fel încât să se intereseze strict de culegerea de informaţii legate de angajaţii MAI care comit infracţiuni, precizând că nu poate să spună deocamdată dacă şeful Direcţiei va fi schimbat. Radu Stroe a spus că nu ştie deocamdată care va […]
Bustul poetului Grigore Alexandrescu din municipiul Târgovişte, dezvelit în anul 1914 şi aşezat în faţa casei unde acesta s-a născut, a fost furat, iar poliţiştii au declanşat o anchetă pentru identificarea şi prinderea hoţilor. „Am primit astăzi (n.r. – joi) o sesizare din partea Primăriei Târgovişte despre furtul unei statui, este vorba de bustul lui […]
Guvernul se reuneşte vineri în prima şedinţă din acest an, urmând să discute despre bugetul de stat pe 2013 şi despre apropiata vizită în România a delegaţiei Fondului Monetar Internaţional. Premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor în ultima reuniune a Cabinetului care a avut loc anul trecut să pregătească bugetul pentru dezbatere în prima şedinţă […]
Aproximativ 42 de şefi de stat şi de guvern – printre care cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele francez, François Hollande, cel finlandez, Sauli Niinistö şi premierul spaniol, Mariano Rajoy – vor participa la viitorul summit al UE şi Comunităţii Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC), la Santiago de Chile, a anunţat joi ministrul chilian de externe, […]
Congresmeni americani l-au somat pe directorul Agenţiei Centrale americane de Informaţii să spună dacă CIA a oferit informaţii regizoarei filmului despre urmărirea lui Osama ben Laden potrivit cărora tortura a contribuit la localizarea liderului terorist, relatează Mediafax. Convinşi, după trei săptămâni de anchetă, că tortura nu a permis să se obţină informaţii cruciale despre localizarea […]
Mai mulţi creştini slovaci au decis să se roage zilnic pentru oamenii politici din ţara lor, alăturându-se unei iniţiative lansate pe Internet pentru îmbunătăţirea vieţii publice, pătată de corupţie. „De la lansarea proiectului, în urmă cu două zile, peste 400 de persoane au promis să se roage cel puţin cinci minute pe zi şi timp […]
