Preşedintele PNL, Crin Antonscu, a comentat ironic declaraţia fostul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, conform căreia va fi urmat „de o armată de oameni” în noul său proiect politic, respectiv înființarea unui partid. „Profeţia era în baie, tot aşa de unul singur? Haideţi că acum chiar discutăm lucruri serioase. De când s-a format USL, de […]
Trei copii de zece ani au distrus mai multe monumente funerare din cimitirul localității Fundu Herţii, comuna Cristineşti din judeţul Botoşani. Ofiţerul de relaţii publice al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Gabriel Miron, a declarat pentru Agerpres că cei trei sunt cercetaţi pentru distrugere, după ce au pătrus în incinta cimitirului şi, folosind obiecte contondente, au […]
PSD va accepta comsarea alegerilor locale şi parlamentare doar în condiţiile unui scrutin parlamentar anticipat şi va face apel la societatea civilă şi forurile internaţionale pentru denunţarea acestei intenţii, conform unor declaraţii remise, duminică, agenţiei Mediafax, de reprezentanţi ai PSD. „Nu putem fi de acord cu o decizie nedemocratică, prin care cei de la PDL […]
Guvernul etiopian a respins duminică cererea organizaţiei Amnesty International (AI) de a-l aresta pe fostul preşedinte american George W. Bush, aflat în vizită în această ţară, informează agenţia EFE. Anterior şi Zambia a refuzat să dea curs acestei cereri. George W. Bush a sosit duminică în Etiopia după ce a vizitat Tanzania şi Zambia în […]
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Braşov traficul rutier pe DN1 a fost deviat pe DN1A din cauza aglomeraţiei. Măsura devierii traficului rutier de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, a fost luată începând cu ora 12.30. Pe DN1, între Buşteni […]
Toţi micii producători de legume, fructe, flori, cereale şi material lemnos vor plăti impozit de 16% din veniturile nete, fiind în continuare exceptaţi de la taxare crescătorii de animale şi păsări, apicultorii şi crescătorii de viermi de mătase care nu vând către colectori sau procesatori, informează Mediafax. Producătorii agricoli vor fi nevoiţi să facă plăţi […]
Specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu au stabilit că incendiul care a distrus complet un club şi un restaurant din oraş a fost provocat intenţionat. „Cauza probabilă care a determinat izbucnirea incendiului este folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera focul”, a declarat pentru Mediafax Silviu Albişor, purtătorul de cuvânt al […]
Colegiul Medicilor din România (CMR) îşi exprimă susţinerea faţă de medicii din Slovacia în lupta lor de a reda demnitatea profesiei medicale, avertizând Executivul că o situaţie asemănătoare ar putea apărea şi în România din pricina finanţării necorespunzătoare a sistemului medical.
O explozie s-a produs în urmă cu puţin timp într-un bloc din cartierul Berceni din Capitală, anunță Antena 3. Două persoane au fost rănite, iar blocul a fost evacuat. Momentan nu se cunosc cauzele exploziei. La faţa locului au intervenit de urgenţă două autospeciale cu apă şi spumă, o maşină de descarcerare şi un echipaj […]
Mai multe fotografii cu Marilyn Monroe vor fi vândute, cu tot cu drepturile de autor, în cadrul unei licitaţii din Los Angeles, ce va avea loc pe 14 decembrie. Instantaneele, făcute publice abia acum, au fost surprinse de un amator în 1952, la petrecerea cântăreţului Ray Anthony, petrecere data în cinstea lansării melodiei My Marylin. […]
Partidele islamiste, între care Fraţii Musulmani, au câştigat peste 65 la sută din voturi în primul tur al alegerilor legislative din Egipt, potrivit datelor furnizate de secretarul general al Înaltei Comisii Electorale, Yusri Abdel Karim. Listele influentei confrerii, a partidului salafist Al-Nur şi a partidului Wassat (islamişti moderaţi) au câştigat 65,25 la sută din voturi […]
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va organiza luni o licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, cu scadenţa la şapte luni, în valoare de un miliard de de lei. Trezoreria are un program de împrumuturi de 4,5 miliarde de lei de la bănci în decembrie, prin cinci emisiuni de certificate de trezorerie şi […]
Deputatul liberal de Cluj Horia Uioreanu a declarat că premierul Emil Boc ar trebui să-şi amintească de unde a plecat şi să susţină amendamentele depuse la proiectul bugetului de stat pe anul 2012. „Premierul Emil Boc trebuie să-şi amintească de vremurile când, în calitate de primar al municipiului Cluj-Napoca, se lăuda că se duce la […]
Dezechilibrul în cuplul franco-german este „periculos”, consideră fostul premier francez Laurent Fabius, exprimându-şi regretul faţă de reducerea influenţei franceze şi consolidarea celei germane, conform AFP. „Cuplul franco-german este fundamental, dar el nu poate funcţionar durabil decât pe baza egalităţii. Or, din cauza slăbirii poziţiei franceze şi consilidării celei germane, acesta a devenit dezechilibra. Este periculos.” […]
Fostul internaţional brazilian Socrates, care era internat în secţia de terapie intensivă a spitalului Albert Einstein din Sao Paulo din cauza unei infecţii intestinale, a încetat din viaţă, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Socrates avea 57 de ani. Supranumit „doctorul” deoarece era licenţiat în medicină, Socrates a fost căpitanul naţionalei ţării sale la ediţiile […]
Ministrul de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schaeuble, a prezentat propunerea ţării sale pentru reducerea datoriilor publice din zona euro, ce va fi discutată la summitul UE de săptămâna viitoare, potrivit Reuters.
Omenii de știință vor să cloneze un animal dispărut de zeci de mii de ani, după ce au descoperit ADN intact într-un os conservat în solul înghețat din Siberia. Echipa de specialiști care pune la cale ambițiosul proiect de clonare a unui mamut este formată din savanți ruși de la Muzeul Mamuților din Sakha și […]
Senatorul independent Mircea Geoană a declarat, duminică, la Pro TV, că va lansa „în cel mai scurt timp” un nou partid, despre care a spus că, sub nicio formă, nu va fi „un al doilea UNPR”.
Cele două fetiţe ale călugăriţei Sebastiana Gâtlan se simt mai bine. Ele au fost botezate, de preotul Spitalului Sfântul Pantelimon, iar naşă de botez le-a fost o doctoriţă din unitatea medicală. Ana Ecaterina şi Maria Nectaria s-au născut în urmă cu mai puţin de o săptămână şi au provocat un mic scandal în sânul bisericii. […]
Astronomii de la Universitatea Cambridge, Marea Britanie, au observat cum galaxia noastră atrage spre ea şi înglobează grupuri de stele din galaxiile învecinate. O „victimă” recentă este galaxia pitică Sagittarius, scrie Daily Mail. Astronomii au observat că din galaxia Sagittarius (Săgetătorul) s-au desprins două „râuri” de stele care sunt atrase şi absorbite de Calea Lactee. […]
O explozie care nu a făcut victime a avut loc duminică într-un autobuz care staţiona în apropiere de ambasada britanică din Bahrain, a anunţat Ministerul de Interne. „Pot să confirm că s-a produs o explozie”, a declarat Al-Taher al-Jamal, un purtător de cuvânt al ambasadei, pentru AFP. Aceasta nu a putut preciza dacă posibilul atac […]
Băncile germane au nevoie de recapitalizări în valoare totală de 9,6 miliarde euro pentru a se încadra în noile reglementări de capital ale Uniunii Europene până la mijlocul anului viitor, au declarat surse bancare pentru Reuters. Autoritatea Bancară Europeană revizuiește rezultatele celor mai recente teste de stres efectuate în rândul băncilor europene și va anunța […]
Preşedintele Consiliului italian Mario Monti s-a întâlnit sâmbătă cu lideri ai mai multor formaţiuni politice, cu două zile înainte de desfăşurarea Consiliului miniştrilor, care urmează să aprobe noile măsuri de austeritate, informează AP. Pier Ferdinando Casini, liderul democrat-creştinilor, a considerat că aceste măsuri de austeritate şi de stimulare a creşterii economice, care se impun pentru […]
Compania energetică germană E.On, una dintre cele mai mari din Europa, a decis să iasă de pe piaţa din Bulgaria, din cauza climatului ostil. Germanii au decis să vândă E.On Bulgaria unei companii private din Cehia, Energo Pro, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 133 de milioane de euro. Tranzacţia poate fi considerată ca parte a planului […]
Un poliţist din Suceava a fost înjunghiat în timp ce încerca să aplaneze un conflict. Ca să se apere, agentul a scos pistolul şi l-a împuşcat în burtă pe agresor. Și polițistul, și agresorul au ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut în localitatea Moldova Suliţa, potrivit rtv.net.
Candidatul republican la învestitura pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite Herman Cain a anunţat sâmbătă că renunţă la campanie, din cauza acuzaţiilor de scandaluri sexuale. „Îmi suspend campania prezidenţială din cauza diversiunilor constante care nu încetează să îmi rănească familia”, le-a declarat el susţinătorilor săi reuniţi la Atlanta, în Georgia (sud), în faţa sediului său […]
