cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Europarlamentarul Elena Băsescu a luat cuvântul în timpul unei dezbateri în Parlamentul European pe tema adopţiilor internaţionale. Ea a apărat legislaţia în vigoare în România care interzice aceste adopţii, dar, sub presiunea cuvântării, deşi avea textul scris, a confundat concordanţa cu coordonanţa. „Am insistat sa iau parte la aceasta dezbatere deoarece provin dintr-o ţară asupra […]

Televiziunea de stat degeaba, aşa cum e poreclită televiziunea publică chiar de angajaţii ei, rămâne o eternă problemă, o poveste fără sfârşit a tranziţiei româneşti. Dacă ne uităm la bilanţurile TVR din 2005 până în prezent, dincolo de fluctuaţiile pe care fiecare putere politică le-a impus asupra conducerii instituţiei, vom constata că cifrele contabile vestesc inevitabilul faliment al televiziunii publice.

Un memoriu depus la Ministerul Administraţiei şi Internelor arată că oraşul lui Emil Boc este condus după principiile mafiei italiene. Mai-marii poliţiei întocmesc dosare penale la comandă şi închid altele la ordin politic, iar procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca definesc opera poliţiştilor.

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, la o dezbatere organizată de Institutul de Studii Populare, că viitoarele campanii electorale pentru alegerile parlamentare şi locale ar trebui finanţate integral de la bugetul de stat, eliminându-se astfel mita electorală şi finanţările frauduloase ale partidelor, scriu jurnaliştii de la Gândul. „Trebuie să avem forţă să întrerupem mita electorală […]

Cine va organiza alegerile în 2012? PDL-ul Elenei Udrea şi al lui Gh. Falcă? În UE şi în Schengen, în drum spre euro? „Maiestate, aiasta nu se poate!”, îi spunea Lascăr Catargiu regelui Carol I în legătură cu o eventuală căsătorie a prinţului moştenitor Ferdinand cu domnişoara Elena Văcărescu.

Unificarea Opoziţiei parlamentare împotriva PDL pare a fi pusă la punct. Alianţa PSD-PNL-PC are susţinere deplină la nivelul liderilor partidelor care compun această coaliţie şi al organelor de conducere a acestor partide şi, aparent, probleme nerezolvate au rămas numai în teritoriu (unde sunt încă alianţe locale între PSD-PDL şi PNL-PDL, care funcţionează peste capul celor […]

Rusia va publica înregistrările tuturor comunicaţiilor între controlorii aerieni şi piloţii avionului preşedintelui Lech Kaczynski, care s-a prăbuşit, în aprilie, când au murit toţi cei 96 de ocupanţi ai aeronavei, au anunţat marţi oficiali ruşi, scrie AFP, potrivit Mediafax.ro. Comitetul Interguvernamental pentru Aviaţie (MAK), din care fac parte ţări din fosta Uniune Sovietică, care a […]

Fostul vicepreşedinte american Dick Cheney, criticat pentru rolul său în invadarea Irakului şi războiul din Afganistan, a anunţat marţi într-un interviu televizat că ar putea suferi un transplant cardiac, relatează AFP, preluată de Mediafax.ro. Fostul vicepreşedinte al lui W. Bush, care va împlini 70 de ani la sfârşitul lui ianuarie, a declarat că pompa care […]

România a urcat pe poziţia a treia în topul european al cluburilor feminine de handbal, cu un punctaj de 77.90, urmând să înscrie în sezonul viitor cinci echipe în cupele europene, două în Liga Campionilor, două în Cupa EHF şi una în Cupa Cupelor, conform site-ului oficial al forului de profil. Clasamentul european de anul […]

România are aproximativ 900.000 de hectare de teren contaminat, iar pentru ecologizarea acestuia ar fi nevoie de cel puţin cinci miliarde de euro, a declarat Laszlo Borbely, care a semnat, la Câmpina, primul contract pentru ecologizarea unui batal din programul POS-Mediu. Prezent, marţi, la Câmpina, în judeţul Prahova, unde a semnat primul contract din programul […]

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, marţi, toate candidaturile depuse pentru posturile vacante la Secţiile Civilă şi Comercială a ÎCCJ, niciunul dintre cei zece candidaţi pentru cele trei posturi de judecător la instanţa supremă neîntrunind majoritate de voturi, informează NewsIn. După mai bine de şase ore în care cei zece judecători au fost […]

Şeful statului a declarat, marţi, la o dezbatere ISP, în legătură cu problema recalculării pensiilor militare, că responsabilitatea este „partajată”, menţionând că este vorba despre o lipsă de comunicare a instituţiilor şi precizând că a primit zeci de mesaje, unele foarte furioase, de la militari. ” Este o responsabilitate partajată. Ceea ce era în responsabilitatea […]

Fizicienii de la Universitatea Queensland din Australia susţin că au descoperit teleportarea în timp. Conform acestora, în acelaşi mod în care fizica cuantică permite teleportarea în spaţiu, ar fi posibilă şi călătoria în timp. Către viitor! Cercetarea realizată de Jay Olson şi Timothy Ralph arată că particulele cuantice pot călători între un moment din prezent […]

Compania Blue Air a anunţat că Adrian Iovan nu a fost angajat al companiei. Acest anunţ vine în urma declaraţiei pilotului Adrian Iovan, care anunţa că vrea să intre în greva foamei, pentru că nu şi-a recuperat cei 50.000 de lei pe care compania Blue Air îi datorează, pentru ultimele trei luni de muncă. „Domnul […]