Euribor creşte pe nesimţite. Cei cu credite în euro au de dat mai mulţi bani la bănci

Dobânzile de pe piaţa interbancară europeană au început să crească încă de la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut. Tendinţa de creştere s-a păstrat, iar cei cu credite în euro au trebuit să scoată deja mai mulţi bani din buzunare pentru plata ratelor la bancă.

Indicatorul Euribor cu scadenţa la 3 luni (3m) era la nivelul de 0,7% pe an la începutul lui 2010. În prima jumătate a anului a scăzut constant până la un minim de 0,634%, pentru ca apoi trendul să se inverseze şi să cunoască două etape de creştere substanţială. Prima a fost cea din perioada iunie-august, atunci când dobânda a ajuns la 0,9%, iar cea de-a doua între sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii noiembrie, cu un maxim de 1,05%. Spre sfârşitul anului dobânda a coborât la puţin peste 1%.

O evoluţie similară a avut şi Euribor 6m. Dacă la începutul anului, dobânda era de 1% pe an, aceasta a scăzut la 0,945%, pentru ca mai apoi să ajungă la un maxim de 1,276% la mijlocul lunii decembrie. Cotaţia Euribor 6m a fost de 1,227% la 31 decembrie 2010.

Pe 18 ianuarie 2011, Euribor 3m a ajuns la 1,012%, iar Euribor 6m a ajuns la 1,254%.

Astfel, cel care plătea o rată lunară de 400 euro anul trecut, acum plăteşte cu aproximativ 12 euro mai mult.

Dobânzile din piaţă ar putea fi influenţate şi de o eventuală creştere a dobânzii cheie de către Banca Centrală Europeană. Preşedintele băncii Jean-Claude Trichet declara săptămâna trecută că există unele presiuni inflaţioniste, şi că BCE este pregătită să crească dobânda, dacă stabilitatea preţurilor este ameninţată. Acesta a mai adăugat însă că pericolul nu este imediat.

Anul trecut, analiştii estimau că BCE ar putea ridica dobânda cheie de la nivelul minim de 1%. Însă, problemele statelor periferice ale zonei euro – PIGS –, dependente de finanţarea BCE şi afectate de performanţele economice slabe, pun sub semnul întrebării momentul exact la care dobânda cheie va creşte. De cealaltă parte, Germania este mult mai interesată de stabilitatea preţurilor, şi crede că BCE ar trebui să se ocupe în primul rând de această problemă.

Un sondaj Bloomberg arată că economiştii văd o modificare în sus a ratei de dobândă în trimestrul 4 al acestui an.

Nicolae Chideşciuc, economist-şef ING Bank România, spune că Euribor va creşte în acest an, dar că ING nu se aşteaptă ca BCE să crească dobânda cheie.

„Ne aşteptăm ca Euribor să crească în continuare. Sunt argumente care fac foarte probabilă creşterea dobânzilor: presiunile inflaţioniste, revenirea economiei”.

Chideşciuc spune că dobânzile din piaţă la euro sunt practic la un nivel foarte scăzut şi nu au cum să mai meargă în jos. Previziunea ING pentru Euribor 3m la sfârşitul lui 2011 este de 1,3%, caz în care rata lunară exprimată mai sus ar creşte cu încă 11-12 euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.