cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a avut luni o întrevedere cu preşedintele Parlamentului din Muntenegru, Ranko Krivokapic, în cadrul căreia a fost reiterat sprijinul pe care Muntenegru l-a acordat României în contextul accidentului rutier în care au fost implicaţi mai mulţi cetăţeni români, dar şi sprijinul pe care România îl oferă Muntenegru în vederea integrării în […]

Alexandru Arşinel s-a internat din nou la Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca. Actorul va fi consultat de medici din Austria şi Italia. Doctorii vor încerca să-şi dea seama de ce se simte rău artistul. Profesorul Mihai Lucan susţine însă că deteriorarea stării sale de sănătate nu are legătură cu transplantul renal, […]

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat luni că nu vede ‘niciun motiv’ pentru o schimbare a politicii europene a guvernului de la Berlin, după victoria electorală a partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), transmite EFE, potrivit Agerpres. ‘Politica noastră europeană impulsionează integrarea şi, din punctul de vedere al CDU, nu există niciun motiv pentru a o […]

Mi-l imaginez la vârsta de şase ani. Nu e din cale afară de greu. Mă ajută o fotografie, găsită din întâmplare şi făcută pe când avea doi ani.

După  minimele scăzute pentru această perioadă a anului, meteorologii  anunță vreme în încălzire în următoarea perioadă. Astfel, de la mijlocul acestei săptămâni, în toată țara se vor înregistra maxime de 24-26 de grade, urmând ca vremea răcoroasă să apară abia la sfârșitul acestei săptămâni. Și precipitațiile vor fi însă puține în perioada următoare, ploile urmând […]

Reprezentanţi ai SRI şi SIE vor fi invitaţi, săptămâna viitoare, la dezbateri în Comisia parlamentară specială care discută despre proiectul Roşia Montană, au decis membrii Comisiei. „Săptămâna viitoare vom invita Ministerul Marilor Proiecte, SC Minvest SA, ministerul Economiei, RMCG, Institutul Geologic al României, Ministerul Finanţelor, Ministerul Bugetului, Ministerul Pădurilor şi Apelor, SRI şi SIE”, a […]

După  comentariul ministrului afacerilor Interne, Radu Stroe, potrivit căruia vizitele unor politicieni la Roşia Montană seamănă, mai degrabă, cu  pelerinaje în faţa camerelor de luat vederi, Valeriu Zgonea răspunde.  Parlamentarii sunt în măsură să se deplaseze oriunde în ţară, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor,  care a ținut să reamintească și faptul  Legislativul l-a votat. „Şi domnia […]

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, o acuză pe Elena Băsescu că a transmis comisarului european pentru Energie, Gunther Oettinger, o scrisoare ce conţine „minciuni” cu privire la începerea lucrărilor la gazoductul Iaşi – Ungheni. Fiica președintelui i-a scris lui Oettinger pentru a-i spune că a căzut pradă unei „mascarade” regizate de premierul Victor […]

Uniunea CDU/CSU a cancelarului german Angela Merkel, care a câştigat în mod clar alegerile desfăşurate duminică însă cu un procentaj insuficient pentru a guverna singură, prevede convorbiri ‘dificile’ pentru formarea unei coaliţii, relatează luni EFE, citată de AGERPRES. Într-un interviu pentru canalul de ştiri german ‘n-tv’, Volker Kauder, şef al grupului parlamentar al Uniunii Creştin-Democrate […]

Reprezentanţi ai serviciilor şi ai preşedinţiei ar putea fi audiaţi de comisia pentru Roşia Montană, transmite Antena3.ro. Ar putea fi audiaţi şi reprezentanţii Academiei sau cei ai ASE. Propunerea vine chiar de la preşedintele comisiei. „Săptămâna viitoare vom invita Ministerul Marilor Proiecte, SC Minvest SA, ministerul Economiei, RMCG, Institutul Geologic al României, Ministerul Finanţelor, Ministerul […]

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat luni că MApN este pregătit să trimită un avion militar în Afganistan pentru a readuce în țară trupurile celor doi militari români care și-au pierdut viața în urma exploziei unei bombe artizanale, transmite AGERPRES. Ministrul a subliniat faptul că pentru a trimite acest avion este nevoie obținerea unor aprobări […]

Câteva zeci de manifestanţi au participat la un marş la Budapesta, duminică după-amiază, pentru a protesta faţă de proiectul unei mine de aur la Roşia Montană, în vestul României, transmite MEDIAFAX. Partidul de opoziţie LMP s-a alăturat manifestanţilor, care au plecat în marş către ambasada României. Aceasta este una dintre numeroasele demonstraţii care au avut […]

Președintele Băsescu a transmis, luni, un mesaj de condoleanțe pentru familiile celor doi militari români căzuți la datorie în timpul unei misiuni de patrulare, duminică seară, în Afganistan. „Am primit, cu profundă tristeţe, vestea încetării din viaţă a maistrului militar clasa a III-a Vasile-Claudiu Popa şi a plutonierului Adrian Postelnicu, care şi-au servit ţara cu […]

Propaganda companiei RMGC (Roşia Montană Gold Corporation) pe toate canalele de informare din ţară ne copleşeşte cu nevoia localnicilor de a găsi un loc de muncă.

Dr. Ioana Bogdan Cătăniciu

Grecia analizează folosirea unor active imobiliare deţinute de stat ca garanţii pentru un împrumut care să acopere un deficit în finanţele guvernului în următorii doi ani, astfel încât să evite un nou pachet de ajutor financiar extern, scrie cotidianul elen Kathimerini. Din 2010, Grecia a încheiat acorduri de împrumut de 240 miliarde de euro cu […]

Agenții economici oferă, la începutul acestei săptămâni, peste 12.000 de locuri de muncă la nivel național, în scădere însă cu aproximativ 8,27% față de oferta anterioară, când numărul posturilor vacante era de 13.173, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit ANOFM, dintre cele 12.083 locuri de muncă vacante, existente în data […]

Fosta expertă în Loterie, Mariana Pâncotan, desfiinţează singurul post calificat de psiholog de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara dar ţine nejustificat 5 (cinci) asistente „norocoase” care suprapopulează compartimentul de promovare a sănătăţii. Conducerea DSP Hunedoara foloseşte abuziv decizia Guvernului Ponta de reducere a posturilor Mariana Pâncotan este a treia „generaţie” de directori puşi pe funcţie cu susţinere politică la DSP […]

Elena Băsescu i-a trimis o scrisoare comisarului european pentru Energie, Gunther Oettinger, în care acuză „mascarada regizată” de premierul Victor Ponta în legătură cu gazoductul Iaşi-Ungheni. „Ca urmare a faptului că lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni, prima interconexiune de gaze naturale dintre România şi Republica Moldova, nu au început nici până în acest moment şi nici […]

O maşină a intrat în unul dintre stâlpii de susținere ai Pasajului Unirii din Capitală, luni dimineață, după ce șoferul, care ar fi circulat cu viteză, a pierdut controlul volanului. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a ajuns în stare gravă la spital, fiind necesară intervenția echipajelor ISU pentru a-l scoate din mașină. Alături […]

Preşedintele Barack Obama a îndemnat duminică seara din nou la o modificare a legislaţiei privind deţinerea de arme de foc, în cursul unei ceremonii în memoria victimelor atacului armat comis luni într-un imobil aparţinând Marinei, la Washington. „Nicio altă naţiune avansată nu se confruntă cu acest tip de violenţe. Niciuna. Nu este suficient să se plângă. […]

Un bărbat a murit în urma unui accident rutier produs luni dimineață în zona comunei Izvorul Berheciului, situată la aproximativ 32 km la est de municipiul Bacău. „Victima a decedat în urma impactului autoturismului în care se afla cu un alt autovehicul, dar încă nu s-au stabilit cauzele accidentului”, a declarat pentru Agerpres inspector principal […]

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a șapte aleși locali: FOFIU IOAN (Viceprimar al Comunei Lazuri de Beiuș, Jud. Bihor), IONICĂ CONSTANTIN CORNEL, (Viceprimar al Municipiului Pitești, Jud. Argeș), JURJ VASILE – MARIN (Primar al Comunei Arieșeni, Jud. Alba), CREȚU OVIDIU TEODOR (Primar al Municipiului Bistrița, Jud. Bistrița-Năsăud), CIUBOTARIU […]