Fără categorie

Mare tulburare au produs dezvăluirile senzaţionale ale Elenei Udrea, în care însuşi şeful SRI, generalul Florian Coldea, a fost nominalizat între sforarii politică, presă sau justiţie! Nu ştiu dacă faptele relatate de Elena Udrea sînt adevărate, dar cum aş putea, dacă mă cred jurnalist, să nu le iau în seamă şi să nu mă întreb […]

Fără categorie

Laureatul Premiului „Mihai Eminescu” din acest an, acordat de Primăria Botoşani, a fost vicepreşedintele USR Gabriel Chifu, care conduce şi revista „România literară”, ceea ce i-a determinat pe mai mulţi scriitori să ceară demisia lui Nicolae Manolescu şi a celorlalţi membri ai juriului. Gabriel Chifu s-a înscris în PCR în noiembrie 1989 şi a scris […]

Sîntem în pragul sărbătorilor de iarnă şi această mirare este cît se poate de potrivită. În acest an, însă, gîndul nu-mi zboară decît la faptul că regimul lui Traian Băsescu s-a încheiat.

Fără categorie

Mai mulţi analişti au vorbit despre asemănarea dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu în ceea ce priveşte comportamentul faţă de adversarii politici. Nici unul, însă, nu a mers pînă la capăt cu analiza, aşa încît se cuvine ca acum, după terminarea alegerilor, să revenim asupra acestui subiect, cu atît mai mult cu cît putem să […]

Fără categorie

Ţuţerii lui Traian Băsescu, cei care i-au cîntat timp de zece ani ode comparabile cu cele ridicate lui Ceauşescu, nu mai contenesc să se împăuneze cu laurii unei victorii cu care ei nu au nici cea mai mică legătură, ca şi cum Iohannis ar fi devenit duminică noul lor stăpîn, uitînd că voturile cîştigătoare au […]

Fără categorie

PSD încă nu-şi dă seama cum a fost posibil ca, împotriva sondajelor de opinie, să piardă alegerile prezidenţiale. Una dintre explicaţii este forţa Internetului, care face posibilă comunicarea rapidă între oameni. O dovadă este un videoclip postat pe YouTube în mai 2014 de o tînără, Alban Szamar. Filmuleţul a adunat deja peste 650.000 de vizualizări. […]

Fără categorie

În mod inevitabil, Iohannis va fi asaltat în zilele următoare de lideri ai societăţii civile din zona lui Băsescu, oameni care vor să-şi găsească acum noul stăpîn.

Fără categorie

Abia se conturase victoria lui Iohannis în faţa lui Victor Ponta, că vocile cele mai imunde din presă s-au repezit să-şi aroge meritele, uitînd fie că au susţinut-o pe Elena Udrea, fie pe Monica Macovei în această campanie. Acesta mi se pare un risc major care stă în faţa noului preşedinte al României, acela de […]

Fără categorie

Recentele fotografii care o arată pe Elena Udrea la Paris, alături de Alina Bica, procurorul-şef al DIICOT, fac parte din scenariul conform căruia Bercea Mondialul încerca să cîştige prietenia şi protecţia magistraţilor pentru ca dosarele sale penale să stea cît mai mult prin sertarele Parchetelor. Cele două doamne, Elena Udrea şi Alina Bica, erau la […]

Fără categorie

Presa din România a consemnat zilele trecute faptul că „Deutsche Welle” îi critică dur pe principalii candidaţi pentru Cotroceni, sub titlul sugestiv „Johannis versus Ponta. Sau despre diversiunea religioasă”. Autorul articolului este nimeni altul decît Petre M. Iancu, alias Peter Moscu, cunoscut din „Condicuţa cu agenţi”!

Fără categorie

Aşa cum am arătat în ediţia de ieri a ziarului cotidianul.ro, sentinţa finală în dosarul Voiculescu-ICA risca să fie casată înainte de a fi pusă în executare prin faptul că o decizie ulterioară în privinţa strămutării cauzei putea duce la rejudecarea în altă instanţă! Aşa prevede noul Cod de procedură penală. Ca de obicei, propaganda […]

Fără categorie

În aceste zile, procesul lui Dan Voiculescu în cazul privatizării ICA ocupă un spaţiu însemnat în dezbaterile televizate, mai ales după ce s-a aflat că avocaţii acestuia au introdus o cerere de strămutare. În mod surprinzător, nici unul dintre participanţi nu pare a şti care este textul de lege care reglementează această speţă. Concret, Înalta […]

Fără categorie

„Să răspunzi la bine cu bine este un lucru omenesc, să răspunzi la bine cu un rău este un lucru diavolesc, dar să răspunzi la rău cu bine este un lucru dumnezeiesc”, aşa spune o vorbă care atinge esenţa mesajului creştin transmis de Biblie. Lucrurile acestea mi-au venit în minte ascultând-o pe Alexandrina Becali, o […]

Fără categorie

Oricît de ciudată ar părea, ideea ca Victor Ponta să devină preşedinte nu-i displace întru totul lui Traian Băsescu, ea intrînd în succesiunea de planuri gîndite de cel care în cîteva luni îşi încheie mandatul la Cotroceni, dar care nu are nicidecum de gînd să se retragă din politică. Din contră. Traian Băsescu, deşi a […]