Magdalena Popa Buluc

Author

Magdalena Popa Buluc
Articole scrise:

Cărţile pot fi cadoul perfect, acum de Sărbătorile Pascale. Mai ales că oferta editurilor cuprinde volume pentru toate gusturile amatorilor de lectura.

In cadrul Sezonului România – Franța 2019, artistul aromân, Dimitri Cusa, stabilit de peste patru decenii în Franța, se reîntoarce în România  pentru a prezenta publicului o selecție reprezentativă de sculpturi și desene, realizate în atelierul său din Evry Ville Nouvelle de lângă Paris.

Astăzi, 23 aprilie, se împlinesc 455 de ani de la naşterea lui William Shakespeare, cel care este considerat cel mai mare dramaturg din toate timpurile. William Shakespeare s-a născut, după toate probabilităţile, la 23 aprilie 1564 – data fiind marcată de Ziua Sfântului George, la Stratford-upon-Avon, Warwickshire, Anglia, fiind al treilea din cei opt copii […]

Sezonul România-Franța debutează în București cu expoziția Specii de Spații, lucrări din colecția de artă contemporană Société Générale, găzduită la Muzeul Național de artă al României.

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Valores, vă invită în perioada 21 aprilie – 26 mai 2019 la Ediţia a VIII-a a Mogoşoaia ClasicFest.

Televiziunea Română a pregătit un program special pentru duminică, 21 aprilie – zi cu dublă însemnătate în acest an pentru creştini: prima zi de Paşte catolic şi Floriile, pentru ortodocşi.