„În urma discuţiilor din coaliţie şi deciziei cu privire la plafonarea preţului, astăzi am aprobat această ordonanţă de urgenţă prin…
Misiune inedită și dificilă a specialiștilor STS în Masivul Ceahlău! Aceștia au străbătut un traseu montan anevoios, au urcat peste 500 de trepte (…)
Povara economică tot mai mare a estompat euforia cu privire la seria de planuri de tranziție energetică, provocând o eroziune severă (…)
Ministerul de Externe al Rusiei a anunţat miercuri că centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, cea mai mare din Europa, va…
Gîdea se căiește. A trecut la știri.
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a menţionat că banca va viza proiectele mari şi pe cele care au ca destinaţie economia de producţie.
Incursiunea în istoria începuturilor fotografiei brașovene, de la primii pictori convertiți la fotografie, până la fotografii (..)
Şefa CE a atras atenţia totodată că ţările din UE trebuie să îşi intensifice protecţia infrastructurii esenţiale, prin realizarea de teste de stres şi prin supravegherea prin satelit pentru a detecta potenţiale ameninţări.
România va trimite Republicii Moldova, ca ajutor, 130.000 de metri-cubi de lemn de foc. Sprijinul va fi acordat prin Romsilva.
Decizia Washingtonului de a trimite o nouă tranşă de ajutor militar Kievului constituie o ameninţare la adresa intereselor Moscovei
„Au avut loc şase lovituri şi explozii”, a precizat guvernatorul, adăugând că o persoană a fost rănită
Economie de criză, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Economie de criză, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic
Pentru fiecare poluant, expunerile medii şi cumulative au fost estimate pentru fiecare femeie, luând în considerare, în special, locul în care aceasta locuia.
Peste 150 de persoane urmează să fie conduse la audieri.
Armata sud-coreeană a lansat marţi seară o rachetă balistică Hyunmoo-2, cu rază scurtă de acţiune, care s-a defectat şi s-a prăbuşit la puţin timp după lansare.
Harta regiunii Harkov (nord-est) arată că ruşii au părăsit aproape tot malul de est al râului Oskil, ultima zonă pe care o controlau încă în regiune.
Fermierii renunţă la unele culturi și chiar se pregătesc să-şi reducă efectivele de animale din cauza problemelor tot mai mari cauzate de (…)
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea
Prin tăcerea sa, probabil că președintele Iohannis este, în momentul de față, principalul oponent al acestei tendințe de manifestare a suveranismului românesc.
Declarație cu iz de război din partea directorului Servicului Român de Informații Eduard Hellvig, consideră
Eduard Hellvig: prea mulţi vor ca alţii să ia decizii în locul lor, prea mulţi chiar se aşteaptă să primească sugestii de la servicii
Aleșii a adoptat, OUG care prevede suspendarea ocupării funcţiilor publice vacante până la sfârşitul lui 2022, dar au introdus un amendament(….)
Meciurile echipei naționale de fotbal a Franței de la CM din Qatar nu se vor mai difuza pe panouri gigantice instalate în piețele din șase orașe franceze, au decis autoritățile
Potrivit ministrului, reprezentanţii executivului comunitar au propus completarea articolului 2 cu un nou alineat care să prevadă că legea se aplică de asemenea persoanelor care raportează sau dezvăluie public informaţii privind încălcări ale legii în mod anonim.
Implementarea mobilizării a fost haotică. Deşi ordinul a fost conceput pentru cei cu experienţă militară şi pentru experţi din specialităţile de care este nevoie, aplicarea lui nu pare să fi ţinut cont de trecutul militar,
A face plângere penală împotriva primarului care a pus în executare o hotărâre definitivă depășește orice limită a tupeului, consideră Nicușor Dan după decizia de ieri a Tribunalului București pe cazul Cathedral Plaza.