În ultimele 24 de ore, în România, au fost 66 de cazuri noi de COVID-19 și s-au înregistrat 11 decese
Intâlnirea dintre președinții rus și american, summitul G 7 și întâlnirea NATO -UE sunt subiectele pe care le-au dezbătut la emisiunea „Tu ce zici?“ (…)
Dacă pierde în primul tur, sportiva din Constanţa va ieşi din Top 10. Simona a ajuns deja pe Terenul Central de la All England Club şi a scris pe Twitter: „Fără cuvinte”
Senatorul USR PLUS de Iași, Cristi Berea, a afirmat că Institutul trebuie să fie desființat deoarece nu s-a achitat în mod real niciodată de sarcinile care-i reveneau
Reformele şi investiţiile ajută la digitalizarea economiei şi la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, pentru o economie mai bună a viitorului, a subliniat preşedintele Comisiei Europene.
IPJ anunță că polițiștii au fost sesizați în jurul orei 19.00 despre faptul ca într-un salon al unei unități medicale au apărut flăcări
La stația Mircești, nivelurile le-au depășit cu 3 centimetri pe cele istorice, înregistrate în 2005, iar autoritățile au început montarea unor panouri mobile pentru protejarea localității Vadu Roșca, județul Vrancea.
Republicăm fragmente dintr-un interviu din 2015, nu din respect față de Elena Udrea ci, din cauza informațiilor scăpate (…)
De ce nu se mai fac tuneluri în România? Cât costă realizarea lor și de ce este acesta un subiect delicat pentru rețeaua de transport din România, știe (…)
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 731. Dintre acestea, 151 sunt internate la ATI.
Administraţia Joseph Biden speră să primească un răspuns favorabil din partea Coreei de Nord la oferta de lansare a negocierilor pe tema programului nuclear.
O prevedere din Legea Educației Naționale din 2011, apoi un ordin de ministru dat de Anisie în 2016, încep astăzi să-și producă efectele
Fostul primar al Sectorului 1, Dan Tudorache spune cā ,în privința Școlii 179, actualul edil doar a făcut recepția unei extinderi finlizată de „administrația bolșevică”
Dacă moțiunea de cenzură va trece, PSD este pregătit să vină cu o propunere de prim-inistru și are 10 zile pentru o nouă majoritate, susţine liderul PSD
Ionuț Cristache dă în judecată TVR și vrea mutarea emisiunii înapoi în prime-time. Realizatorul a înaintat o acţiune la JS 1 pentru o Ordonanţă Preşedinţială (…)
Puțin peste 20.000 de persoane au fost vaccinate și în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19
Potrivit reprezentanțulor AUR „caravana merge din localitate în localitate în Republica Moldova pentru a prezenta programul și obiectivele partidului
Premierul are în mână pâinea şi cuţitul guvernării, banii şi funcţiile. Şi două posibilităţi de a-i convinge pe liderii din teritoriu. O poate face cu bani
Peste 200.800 doze de vaccin AstraZeneca ajung marți în țară. Noua tranșă se alătură celor peste 3.000.000 doze de vaccin primite deja
„Împreună suntem mai puternici! Farul Constanța, o singură echipă, un singur brand, o singură iubire”, au anunțat reprezentanții celor două cluburi constănțene.
Măștile ar trebui purtate permanent, în orice locuri, vorbitul cu voce tare sau strigătele vor fi interzise, aglomerația ar trebui evitată
250 persoane dintre care 102 voluntari români şi internaţionali precum şi comunitatea locală s-au implicat pe parcursul a 11 ani pentru salvarea (…)
Potrivit activiștilor de mediu, intervenția de prevenție în pădure ar putea avea loc, chiar și acolo unde ursul nu a coborât în sat, dar „ar putea deveni periculos”
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 759. Dintre acestea, 158 sunt internate la ATI.
Democrația în România a eșuat răpusă de procurori, judecători și servicii. Acum se bat între ei neo-securiștii și soroșiștii cu alți neo-securiști (…)
Statele Unite, Uniunea Europeană şi Marea Britanie cer regimului Aleksandr Lukaşenko să înceteze „practicile represive”