Avem un nou incident feroviar!

În urma accidentului, rezervorul locomotivei s-a spart şi circa două tone de motorină s-au scurs în sol.

De (D.V.)
Avem un nou incident feroviar!

În urma accidentului, rezervorul locomotivei s-a spart şi circa două tone de motorină s-au scurs în sol.

O locomotivă care împingea un tren de marfă alcătuit din 25 de vagoane încărcate cu cărbune a deraiat, marţi, în zona localităţii Cernişoara din judeţul Vâlcea, pe o rută pe care circulă doar trenuri de marfă. În urma accidentului, rezervorul locomotivei s-a spart şi circa două tone de motorină s-au scurs în sol.

„La data de 28 martie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe ruta Băbeni-Alunu, la km 22+020 de metri, o locomotivă aflată în urma unui tren de marfă, compus din 25 de vagoane, încărcate cu cărbune, a deraiat. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind constatate doar pagube materiale”, au transmis reprezentanţii Poliţiei TF.
”În urma accidentului, s-a spart rezervorul locomotivei şi s-au scurs cca 2 tone motorină în sol. Accidentul feroviar este în localitatea Cernişoara, iar la intervenţie se deplasează 1 autospecială de stingere cu apă şi spumă de la GI Maciuca”, a transmis ISU Vâlcea.
Ruta Băbeni-Alunu este o cale ferată secundară, folosită în special pentru transportul de lignit din bazinele carbonifere de la Alunu şi Berbeşti către Centrala electrică de termoficare (CET) Govora
Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Sa va documentati ce locomotive au cei din Libia,Maroc Egipt,Ghana,Algeria etc si cum ne-au intors guvernantii pe noi cu 100 de ani in urma.Daca nu era Ceausescu eram si acum la stadiul de car cu boi.Dar noi avem ca directiva sa salvam planeta,asa ca o luam inaintea tuturor sa ne intoarcem la nivelul epocii de piatra , dar cu privilegiul ,sa mergem cu bicicleta,cu caruta etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.