Banii din privatizări, folosiţi pentru salarii și pensii

Trei miliarde de euro, bani obţinuţi din privatizările marilor companii româneşti au fost irosiţi. Deşi trebuia cheltuită pentru investiţii, suma a fost folosită după bunul plac al autorităţilor. Informaţiile apar într-un raport al Curţii de Conturi.Datele Curţii de Conturi arată că în perioada 2007-2008, 11 miliarde de lei au fost cheltuite pentru acoperirea deficitului trezoreriei. […]

De cotidianul.ro - Autor
Banii din privatizări, folosiţi pentru salarii și pensii

Trei miliarde de euro, bani obţinuţi din privatizările marilor companii româneşti au fost irosiţi. Deşi trebuia cheltuită pentru investiţii, suma a fost folosită după bunul plac al autorităţilor. Informaţiile apar într-un raport al Curţii de Conturi.Datele Curţii de Conturi arată că în perioada 2007-2008, 11 miliarde de lei au fost cheltuite pentru acoperirea deficitului trezoreriei. […]

Trei miliarde de euro, bani obţinuţi din privatizările marilor companii româneşti au fost irosiţi. Deşi trebuia cheltuită pentru investiţii, suma a fost folosită după bunul plac al autorităţilor. Informaţiile apar într-un raport al Curţii de Conturi.Datele Curţii de Conturi arată că în perioada 2007-2008, 11 miliarde de lei au fost cheltuite pentru acoperirea deficitului trezoreriei. Asta înseamnă că de fiecare dată când autorităţile au rămas fără bani au apelat la sumele din privatizări. Raportul mai demonstrează că, în aceeaşi perioadă, pentru investiţii au fost cheltuite doar 500 de milioane de lei. Şi în acest caz Curtea de Conturi a sesizat o serie de nereguli. Printre acestea, modul cum au fost folosiţi banii pentru investiţiile de la Aeroportul Băneasa şi stadionul "Lia Manoliu".

De altfel, Fondul Naţional de Dezvoltare a fost subiect de dispută între fosta şi actuala guvernare. "Banii din Fondul Naţional de Dezvoltare, în special cei obţinuţi din vânzarea BCR, au fost risipiţi de guvernarea anterioară", a declarat Emil Boc. Călin Popescu Tăriceanu i-a răspuns: "Fac această confuzie extrem de gravă, care dovedeşte incompetenţa lor. Bani sunt, dar ar trebui să ştie unde să-i caute şi, sigur, să-i folosească cu o anumită rigoare, care nu este caracteristică actualului Guvern".

Fondul Naţional de Dezvoltare a fost înfiinţat în 2006 iar principalul său obiectiv este finanţarea proiectelor de investiţii. Numai din privatizarea BCR, Fondul a încasat 2,25 de miliarde de euro.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.