Joi seară, președintele Băsescu l-a acuzat pe Varujan Vosganian, într-o intervenţie telefonică la B1TV, spunând despre acesta că a refuzat să îi prezinte contractele care au fost încheiate cu „băieţii deştepţi”.
Băsescu a mai spus despre fostul ministru că minte cu nerușinare, dar și că atitudinea acestuia a fost plină de „tupeu”.
„Le-am cerut în mod repetat (contractele, n.r.). Mi se spune că sunt contractele făcute. Chiar zilele trecute îl auzeam pe Varujan Vosganian minţind cu neruşinare, au fost făcute pentru prima dată contractele în timpul lui Dan Ioan Popescu, domnul Varujan Vosganian le-a prelungit în 2008 până în 2014 şi domnul Videanu le-a mai prelungit o dată, modificând condiţiile de plată, până în 2018. Deci nu am reuşit. Vosganian a minţit cu neruşinare tot timpul şi a prelungit contractele fără să îmi spună. Vă rog să vă imaginaţi că îi spunea preşedintelui «Nu pot să vă dau contractele, domnule preşedinte, sunt secrete». Îi spunea asta cu tupeu preşedintelui Traian Băsescu”, a declarat şeful statului.
Atacul la adresa fostului ministru Varujan Vosganian a apărut în contextual în care joi dimineață, la conferinţa ”Analysing Romania’s future economic potential”, președintele Băsescu a declarat că, în calitate de şef de stat, nu a reuşit să pună capăt poveştii „băieţilor deştepţi” din energie.