Băsescu, închis, izolat şi păzit la Cotroceni

Preşedintele României, Traian Băsescu, este îngrozit de reacţia poporului român faţă de măsurile scelerate pe care le-a impus prin guvernul său marionetă şi faţă de acţiunile sale din ce în ce mai sinistre. Astfel, după cum au declarat pentru cotidianul.ro surse din Administraţia Prezidenţială, avertizat de servicii cu privire la furia oamenilor oropsiţi, şeful statului român s-a baricadat în Palatul Cotroceni bine păzit de gărzile SPP şi nu a mai avut curajul să organizeze în acest an populista şi dubioasa manifestare „Ziua Porţilor Deschise”. Circul cu iz pedelist a fost anulat în anul 2010, chiar în condiţiile în care cei care pătrundeau în Palatul Cotroceni erau identificaţi prin actul de identitate şi controlaţi la sânge corporal şi la bagaje prin mijloace de luptă antiteroristă.

 

Frica de popor naşte izolarea între zidurile securizate ale Palatului prezidenţial. Băsescu, ascuns la Cotroceni de Ziua Porţilor Închise

Încă o dată cotidianul.ro a demonstrat fără vreun dubiu că cel care minte cum respiră şi respiră cum minte este domnul Traian Băsescu. Am demonstrat fără de tăgadă minciuna garantului constituţional al statului româm, deşi purtătorul său de cuvânt a fost cel ce ne-a acuzat de minciună încă din luna mai, de când Administraţia Prezidenţială trebuia să organizeze manifestarea dubioasă care avea doar rolul de miting electoral pe bani publici. De ce? Pentru că cei care se ocupau de această manifestare erau salariaţi ai Palatului Cotroceni şi Serviciului de Protecţie şi Pază, la care se adăugau cei ai Jandarmeriei Române şi ai Poliţiei Române.

 

Cea de-a treia dată la care Cotrocenii promiseseră că vor organiza Ziua Porţilor Deschise, 7 octombrie, s-a dovedit a fi încă o minciună. Administraţia Prezidenţială mai lansase două minciuni, că manifestarea va avea loc totuşi pe 19 mai sau pe 15 august. Ca de obicei, Cotrocenii tac în pofida invitaţiilor oficiale de a oferi un punct  de vedere. Atunci când au vorbit, Cotrocenii ne-au acuzat de minciună. Era în luna mai, perioada tradiţională în care era organizată baia de mulţime pentru Traian Băsescu. Atunci, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale vorbdea despre „o invenţie, şi anume că Ziua Porţilor Deschise nu ar mai avea loc în anul 2010”. Mai mult, acelaşi oficial susţinea fără să clipească, la Realitatea TV: „Eu vă pot spune că decizia din acest an a fost aceea de a organiza Ziua Porţilor Deschise de hramul Bisericii Cotroceni. Biserica are două hramuri: Adormirea Maicii Domnului şi Sfinţii Serghie şi Vah. Prima variantă ar fi sâmbăta cu 15 august, iar cea de-a doua variantă ar fi săptămâna cu 7 octombrie. Repet, Ziua Porţilor Deschise va fi organizată în acest an, dar cumulat cu hramul Bisericii Cotroceni”. Cel mai recent sondaj de opinie indica fără putinţă de tăgadă prăbuşirea violentă a încrederii poporului român în instituţia preşedintelui României, la un procent nemaiîntâlnit în 20 de ani de măsurători sociologice: 17 la sută.

Baia cu spumă de “javră”

Singura “baie de mulţime” de la Cotroceni pe care Traian Băsescu a făcut-o în acest an a fost cea de la mitingul poliţiştilor când s-a auzit celebrul refren: “Ieşi afară, javră ordinară!”.

Ziua Porţilor Deschise era acea manifestaţie cu sute de mii de oameni pe care Băsescu o folosea exclusiv pentru a face băi de mulţime şi pentru a trece drept un preşedinte aşa cum nu e de fapt sub nici o formă: adică unul foarte popular.

Securitate şi tradiţie la Ziua Porţilor Deschise

Toată punerea în scenă de la „Porţi Deschise”, menită să arate cât de adulat e Băsescu, avea loc în condiţii stricte de Securitate, având în vedere că toţi adepţii săi sau doar vizitatori erau obligaţi să se supună unui riguros control antiterorist, corporal şi al bagajelor.

De asemenea, simpatizanţii săi sau doar curioşii care veneau să vadă Palatul erau atent supravegheaţi prin complicatul sistem de supraveghere video, dar şi de agenţi în uniformă, precum şi de foarte mulţi „lucrători” în civil.

La începutul lunii iunie, Ziua Porţilor Deschise la Palatul Cotroceni a rămas o amintire a ultimilor doi ani. Motivul era păstrat în taină de Cotroceni.

Şeful statului român nu a mai organizat, la fel ca în 2008 şi 2009, Ziua Porţilor Deschise pentru a marca trei ani de la triumful – pe baza votului popular – împotriva hulitei majorităţi a celor 322 de parlamentari, care l-a vrut demis din funcţia supremă în stat.

„Este o nouă abordare”, menţiona oficialul Administraţiei Prezidenţiale, care pomenea şi de raţiuni economice în luarea acestei decizii.

Ziua Anti 322

Evenimentul din luna mai 2010 era menit să marcheze trei ani de la înfrângerea, prin votul popular de la referendumul din 19 mai 2007, a hulitei majorităţi a celor 322 de parlamentari care îl suspendaseră din funcţia supremă în stat pe Traian Băsescu.

“Este, cred, o zi care va trebui să rămână în calendarul fix al Cotroceniului – Ziua Porţilor Deschise -, la fiecare dată de 19 mai. Ea nu este, aşa cum mulţi au încercat să anticipeze sau să comenteze, o zi de sărbătoare pentru preşedinte. Este o zi a românilor, în care pentru prima dată ei au fost mai puternici decât Parlamentul şi pentru asta ar trebui să le mulţumim toţi, tuturor românilor”, spunea preşedintele României, Traian Băsescu, pe data de 18 mai 2008, cu prilejul primei ediţii a Zilei Porţilor Deschise.

Pe când juca rolul de împărat sau de rege la Palat, Traian Băsescu era generos: ”Având în vedere afluxul, eu am cerut serviciilor Administraţiei Prezidenţiale să prelungească programul până la ora 24.00 şi cred că este interesant, pentru că noaptea grădinile de la Cotroceni sunt foarte frumoase. De asemenea, saloanele Cotroceniului pe timp de noapte sunt la fel de frumoase ca şi ziua. Altfel spus, cei care vor să continue să viziteze Palatul Cotroceni după ora 20.00 sunt bine veniţi până la ora 24.00.”

Până acum, Ziua Porţilor Deschise a fost organizată pe 18 mai 2008, respectiv pe 17 mai 2009. Şeful Departamentului comunicării publice de la Palatul Cotroceni a recunoscut că sărbătoarea Zilei Porţilor Deschise nu a mai avut loc în luna mai, spunând totuşi că a fost „comasată cu hramul bisericii” din incinta Administraţiei Prezidenţiale, moment ce se aştepta să aibă loc de Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august, sau de cel de-al doilea hram, pe 7 octombrie.

Hramul al doilea

Biserica Ortodoxă îi pomeneşte în fiecare an, la 7 octombrie, pe Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah, martirizaţi pentru credinţa lor la începutul secolului al IV-lea. Fragmente din moaştele celor doi sfinţi se păstrează şi în biserica din incinta Palatului Cotroceni,  informează ziarul “Lumina”. Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah, ofiţeri creştini în armata imperială a lui Maximian Galeriu, care au pătimit în prima decadă a secolului al IV-lea, sunt prezentaţi în cele mai vechi dintre colecţiile martirice, scrie portalul crestinortodox.ro.

Minciuna Piaţa Universităţii

O altă minciună a lui Traian Băsescu a fost cea a întâlnirilor trimestriale din Piaţa Universităţii, promise pe când era suspendat în 2007, aşa, drept recompensă pentru repunerea în funcţie: “Vă propun ca o dată la trei luni să ne vedem în Piaţa Universităţii. În ultima sâmbătă din trei în trei luni, să ne vedem la ora 17.00 aici, pentru raportul preşedintelui în faţa românilor”. Când a fost prins cu minciuna şi luat la rost, Băsescu s-a apărat cu SPP-ul: “Eu am fost în piaţă după trei luni, aşa cum am promis, dar nu a fost nimeni. Putem face proba cu SPP, care are documente cu care să probeze. Am fost, m-am plimbat prin piaţă. Am revenit după o jumătate de oră, dar nu era nimeni”.

Băsescu ştie bine că documentele de acest tip ale SPP sunt unele clasificate având în vedere că, în baza legii de organizare a acestui serviciu, astfel de acţiuni ale serviciului intră în categoria “activităţi operative”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.