Berlusconi, umilit. Guvernul a pierdut majoritatea

Premierul Silvio Berlusconi a trăit o uriaşă umilinţă, marţi, în faţa parlamentului, unde guvernul său a supravieţuit votului modificărilor bugetare, însă a pierdut majoritatea, transmite Reuters. De altfel, bugetul a trecut datorită abţinerii de la vot a opoziţiei, care a marcat astfel un punct electoral, arătând că nu a votat pentru căderea guvernului pentru a nu întârzia reformele cerute de Bruxelles.

Berlusconi a obţinut 308 voturi pentru, faţă de majoritatea de 316 pe care miza.

De la tribuna parlamentului, liderul opoziţiei, Pier Luigi Bersani, i-a cerut lui Berlsuconi să demisioneze imediat, pentru că ramanerea lui la putere va duce la pierderea accesului Italiei pe pieţele financiare, unde dobânda impusă obligaţiunilor pe zece ani ale ţării a ajuns la un maxim de 7%. „Vă cer, domnule Prim-Ministru, cu toata fermitatea să ţineţi cont, în sfârşit, de situaţie şi să demisionaţi”, a declarat Bersani. Liderul opoziţiei de centru-stânga a mai declarat că va depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului in viitorul apropiat.

Votul de marţi îl împinge pe Berlusconi către retragerea de la putere, mai ales ca şi partenerul său de coaliţie, Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului, i-a cerut acest lucru. Bossi a propus ca Berlusconi să fie înlocuit de actualul secretar al partidului Poporul Libertăţii (aflat la putere), Angelino Alfano. Totodată, cinci deputaţi ai partidului lui Berlusconi declaraseră că nu vor lua parte la votul din parlament.

Italia are a patra cea mai mare datorie publică din lume, de 1,9 mii de milioane de euro. Raportată la PIB, aceasta este de 120%, doar Grecia având o datorie publică mai mare în UE.

Ministrul italian de Finanţe, Giulio Tremonti, a lipsit de la o reuniune a omologilor săi din zona euro, din cauza situaţiei încordate de la Roma. Comisarul european pentru Economie, Olli Rehn, l-a acuzat pe Berlusconi că practică un „catenaccio” politic, o trimitere la tactica folosită în fotbal. Ministrul austriac de Finanţe, Maria Fekter, a declarat că „Italia nu poate spera la un sprijin extern, având în vedere dimensiunea economiei sale”, fapt pentru care Roma trebuie să faca eforturi pentru a nu urma scenariul Greciei.

Silvio Berlusconi, care în calitate de premier a fost ferit de mai multe procese legate de evaziune fiscala şi întreţinere de relatii sexuale cu prostituate minore, are la dispoziţie trei variante. Prima este demisia în favoarea unui nou executiv. Apoi, premierul poate încerca convocarea alegerilor anticipate (stabilite acum pentru 2013), iar a treia soluţie este aceea de a rezista până la moţiunea de cenzură pe care a promis-o opoziţia, în speranţa reîntoarcerii deputaţilor „dezertori” din propriul partid.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.