Tiruri intense de artilerie au fost declanşate luni, înainte de prânz, în zona gării din Doneţk, într-un cartier din acest oraş fief al separatiştilor proruşi, transmite AFP.
Conform sursei citate, străzile cartierului au fost închise circulației, în timp ce persoane civile erau evacuate la bordul unor microbuze ale transportului în comun, iar alte grupuri de oameni fugeau pe propriile picioare din zonă.
În același timp, primăria orașului Donețk a anunțat luni dimineață pe site-ul său că lupte se duc pe străzile orașului, mai exact în perimetrul șoseaua Kransnoarmeisk — str.Mareșalul Jukov — Stratonavtov — Artemovskaia, informează RIA Novosti.
Confruntări au fost semnalate în nord-estul orașului Donețk, nu departe de gara principală.
Primăria a cerut locuitorilor să nu iasă în stradă, anunțând totodată închiderea autogării Zapadnaia.
Insurgenții au anunțat prin agenția lor de presă Novorossia că armata ucraineană a aplicat lovituri aeriene gării din Donețk. În urma a șase tiruri, au fost distruse mai multe porțiuni ale șinei și o locomotivă, informează ITAR-TASS, citată de Agerpres.
Potrivit agenției ruse de presă, sunt în desfășurare confruntări între rebeli și unități ale armatei ucrainene în apropiere de o unitate de rachete situată lângă Donețk.
Operațiune specială a „intrat într-o fază activă” luni în estul Ucrainei, a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, dar care nu a dorit să precizeze dacă trupele guvernamentale au intrat sau nu în Donețk, relatează Reuters, citată de Agerpres.
„Faza activă a operațiunii speciale continuă. Noi nu suntem pe punctul de a anunța mișcări de trupe”, a afirmat un purtător de cuvânt al armatei, Vladislav Seleziov.