O superbă după amiază de primăvara, așa promitea să fie sfârșitul dimineții și începutul amiezii zilei de ieri, vreme numai bună de aruncat o privire pe străzile orașului cel mai nordic al județului Hunedoara, iar la Brad putem spune că sunt destule lucruri de văzut.
Deși este atestat documentar pentru prima dată în anul doar în 1445, an la care se pomenește numele maghiarizat al Bradului – Fenyonpataka, mineritul în zona este atestat documentar din anul 21 î. e. n., iar ultimul gram de aur scos, oficial din mină, s-a întâmplat în anul 2006.
Ca un fapt divers menționez că oprirea extragerii aurului în această zonă s-a mai întâmplat o singură dată, în miile de ani, doar o singură dată și doar pentru trei luni, în perioada Revoluției de la 1848.
Însă Bradul, așa cum l-am văzut eu în câteva ore din primăvara lui 2025, trăiește și o face frumos. Străzile sunt animate de oamenii, am văzut mulți tineri ce-și zoreau pașii spre treburile cotidiene. În piața centrală, lângă statuia „Noi, Dacii” – oprea sculptorului Ioan Vasile Grama – doi domni poartă o discuție. La câțiva pași, aproape de copia „Statuii Lupoaicei” (Lupa Capitolina), o doamnă hrănești porumbeii iar de soclul acesteia stă rezemat un avizier ce cheamă lumea la spectacolul de teatru ce va avea loc.
Centrul edilitar este totodată centru cultural
Îmi este greu să descriu acest oraș, îl cunosc mai puțin decât pe celelalte orașe din județ, poate că el reprezintă o lume întreagă în care fiecare găsește ceva care i se pare mai interesant și mai apropiat de firea lui. De fapt, fiecare se regăsește și pe el însuși.
Bradul e un colț de lume pe care oricine ar vrea să-l vadă măcar o dată în viață din cauza aurului și a poveștilor lui, însă odată ajuns te simți bine. Se povestește că un nou venit este întrebat cât are de gând să stea. Dacă spune câteva zile, i se răspunde că nu va putea cunoaște orașul. De va spune câteva luni, i se răspunde că are șanse să cunoască ceva din oraș. Iar dacă spune că a venit să se stabilească definitiv, atunci răspunsul este că nu va cunoaște Bradul niciodată.
Pare curios, călătorul ce face scurte popasuri, reușește să-l cuprindă mai ușor în toată varietatea lui, poate mai mult decât cei care își petrec acolo întreaga viață. De fapt, ai impresia că orașul aparține mai mult celor ce se plimbă și a fost conceput parcă pentru a-ți incinta privirea totalitatea sa alcătuind decorul prin care să-ți rătăcească pașii tăi.
Clădirile din centrul au patina vechimi să începem cu cinematograful.
Da, ați citit bine un cinematograf ce-și împlinește rolul, „Cinematograful Zarand”, face parte din ansamblul istoric din centrul municipiului, împreună cu mai multe clădiri interbelice, pe care administraţia locală le-a preluat, le-a reabilitat şi le-a redat comunității. Clădirea cinematografului din Brad are o istorie aparte.
A fost ridicată la începutul anilor ´30, cu sprijinul Societăţii miniere Mica şi a funcţionat de-a lungul timpului ca sală de spectacolele, restaurant şi cinematograf. Din 1996, Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor din România, în administrarea căreia s-a aflat cinematograful, a oprit activitatea de proiecţie a filmelor, iar în lipsa fondurilor pentru întreţinere şi conservare clădirea s-a degradat permanent. Din 2006, vechiul cinematograf a fost preluat de primărie, care însă nu a putut susţine în anii următori, din fonduri proprii, restaurarea acesteia. Însă în 2020 după reparaţii capitale cinematograful din Brad şi schimbat complet înfățișarea reluându-și demnitatea unei clădiri istorice.
După redeschidere, noul cinematograf 3D va putea găzdui evenimente într-o sală de circa 500 de locuri, dotată cu instalaţii moderne ce nu au fost făcute doar să fie bifate (ca multe alte investiții locale) ci pe avizier se află mulțime de afișe și un program AL SĂPTĂMÂNII ÎN CURS.
Cu o istorie mult mai bogată la câțiva metrii vizavi de cinematograf se află Casa de Cultură.
Actuala casă de cultură a fost pavilionul locuință foștilor directori ai societății Otto şi Oskar Schwarz ai „Societății MICA” din Brad (sediul principal fiind în București pe Calea Victoriei, în apropierea Palatului Regal). MICA a fost o societate minieră anonimă din România, nucleul unui puternic concern industrial. A fost înființată în 1920, cu un capital de 25 milioane de lei. Societatea a cumpărat în luna mai 1920 cu suma de 15 milioane mărci proprietățile miniere din România (localizate în zona Brad) ale societății „Harkotsche Berwerke und Chemische Fabriken zu Schwelm und Harkorten A.G.” din Gotha (Germania). A exploatat în special mine de aur, de argint și de cărbune.
MICA avea uzine proprii de prelucrare a minereurilor, uzine metalurgice, o uzină electrică și numeroase participații la alte întreprinderi industriale din România sau din străinătate. Datorită marilor profituri obținute, și-a mărit sistematic capitalul, care în 1946 a ajuns la 5,25 miliarde lei.
În 1948 a fost naționalizată odată cu adoptarea Legii naționalizării.
Lângă casa de cultură se află Biblioteca Municipală „Gheorghe Pârvu”.
Actuala clădire ce găzduiește biblioteca a fost construit în anii 1920, fiind casa prof. Gheorghe Pârvu de la Liceul „Avram Iancu” din Brad.[5] Clădirea, monument istoric, fiind restaurată în 2015.
Biblioteca a luat ființă în 1951, ca bibliotecă raională, dispunând de un fond de carte de 1500 de volume, care în timp a crescut, actual biblioteca dispunând de peste 60 000 de volume. Inițial ea a funcționat într-un local mic, dar în 1974 a fost mutată în localul actual. Din 1995 poartă numele prof. Gheorghe Pârvu.
În afară de activitatea specifică de împrumut de carte, biblioteca organizează diferite manifestări culturale, atât expuneri destinate copiilor și elevilor, cât și simpozioane cu prezentarea de lucrări științifice.
Gheorghe Pârvu
Gheorghe Pârvu (n. 1882, Lugoj – d. 1965, Brad) a fost primul profesor de muzică al Liceului „Avram Iancu” din Brad. S-a format la școala lui Ion Vidu. A venit la Brad transferându-se de la Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăștie, unde a fost profesor între 1919–1924 (notă personală: primul director al liceului Aurel Vlaicu din Orăștie, directorul Ioan Cheri, vine de la liceul din Brad în 1919). A organizat corul mixt al liceului din Brad, iar în 1930 fanfara societății Mica. Sprijinit de directorul Ioan Radu, a procurat instrumente muzicale și a adunat o bogată bibliotecă muzicală, care în urma celui de al Doilea Război Mondial și a transformărilor de după s-a pierdut, iar instrumentele au dispărut. A organizat formația de călușari a liceului, formație a cărei vătaf era prof. Nestor Lupei. Formațiile au susținut numeroase spectacole în împrejurimile Bradului.
După al Doilea Război Mondial, autoritățile comuniste l-au obligat să-și cedeze casa și să trăiască, până la sfârșitul vieții, într-o cămăruță de serviciu din curtea casei sale.
Am lăsat la urmă locul unde se găsesc comori unice în lume cum sunt șopârlele din aur sau balerina.
Muzeul Aurului Brad.
Muzeul Aurului din Brad însumează o colecție impresionantă de exponate din aur, unice pe mapamond. Atunci când vine vorba de valoarea lor, lucrurile sunt cât se poate de clare, iar răspunsul vine firesc: sunt inestimabile. Practic valoarea acestor piese nu este dată de cantitatea aurului, ci de forma în care ele au fost găsite în subteranul minelor din zona Brad.
Muzeul Aurului din Brad a luat ființă în 1896 când geolog german, Friedrich Schumacher (N 20 mai 1884- D 5 septembrie 1975), fost angajat ca geolog minier și inginer minier la Ruda Doisprezece Apostoli din Brad. În cursul anilor la Muzeul aurului de la Brad s-a adunat cea mai mare colecție de piese din aur nativ din Europa. Remarcabile sunt exponatele cu aur nativ, originare din Munții Metaliferi. Printre formele cele mai spectaculoase sunt steagul dacilor, șopârlele din aur și un cristal pentagonal, unic în lume. Colecția are peste 1.300 de exponate din aur găsite în minele din țară și din toată lumea. Niciunul din exponate nu a fost prelucrat de vreun meșter aurar sau bijutier, acesta fiind unul dintre elementele speciale care definesc unicitatea Muzeului.
Însă despre Muzeul Aurului Brad mai pe larg într-un articol viitor.
Luat cu treburi, uitasem să pun o scrisoare la poștă, așa că primul gând mi-a fost să caut un oficiu poștal și cum sunt atehnic am întrebat primul trecător unde este poșta? Răspunsul a venit jovial iar domnul întrebat îmi arătă, la nici 100 de metri de locul în care era parcată mașina cu care venisem, Oficiul Poștal din Brad. O clădire după vechile șabloane din anii ’70 scăpată ca prin minune de multe privatizări ce s-au abătut asupra Poștei. Înăuntru aceleași vechi ghișee la care mai era o singură oficiantă, uitându-mă împrejur privirea îmi este plăcut surprinsă de niște pânze ce redau bucăți din viețuirea în această zonă. Mirat întreb oficianta „cine a realizat pânzele?”, „O colegă” răspunse aceasta ștampilând recipisa ce arăta trimiterea misivei mele spre destinatar.
Ies, dar nu înainte de a fotografia „galeria” ad-hoc din Poșta celui mai nordic municipiu din județ.
Nu se auto-denumește „capitală culturală” dar are o Bibliotecă faină și o Casă de Cultură funcțională. Nu-i reședință de județ dar cinematograf rulează filme și se joacă piese de teatru.
Nu-i cine știe ce oraș, este doar Brad, unul dintre miile de localități cu 10.000 de locuitori, un loc în care aurul din străfundurile pământului s-a mutat în mințile și inimile oamenilor iar pentru asta Brădenii merită felicitări!
Cu siguranță voi revenii la Brad, am sunt multe, foarte multe de văzut și scris!
Eu vin de acolo, v-ați prins nu?