Brâncuşi visa o Coloană a Infinitului la Bucureşti

Românii se pregătesc de o mare sărbătoare: 100 de ani de la Marea Unire, când, în 1918, s-a fondat România Mare. Secole de-a rândul, au existat trei Țări Românești și trei imperii vecine ce nu și-au atins granițele: turcii, rușii și habsburgii. Au existat mai multe proiecte externe de reunificare a Daciei Mari. Au existat și proiecte românești – al lui Mihai Viteazul, al lui Cuza și al lui Ferdinand Întregitorul. Istoria europeană ne-a dat norocul din 1918, față de care suntem recunoscători și îndatorați, de a reîntregi România în hotarele ei istorice și adevărate.

Orice popor trebuie să-și­­­­­­­­­­­­­­ arate recunoștința față de înaintașii care au întemeiat, au păstrat și i-au dat țara în care există.

În semn de recunoștință fără sfârșit pentru cei 400.000 de soldați români care s-au sacrificat în Primul Război Mondial, prim-ministrul și Aretia Tătărescu s-au gândit să ridice în Târgu Jiu un ansamblu monumental închinat eroilor războiului de reîntregire. Autorul ansamblului monumental de la Târgu Jiu va fi genialul Brâncuși. „Masa Tăcerii“, „Poarta Sărutului“ și „Coloana Infinitului“, împreună cu „Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, vor alcătui proiectul ce va purta numele de „Calea Eroilor“.

Noica: „Așa se desfășoară întemeierea“

Când a scris despre Brâncuși, Constantin Noica a citat această frază dintr-un ghid al orașului Târgu Jiu: „După cum se arată într-un document oficial premergător realizării acestor opere (în 1937-1938)… proiectul în întregime ar consta dintr-o alee care, plecând de la digul Jiului – care este locul de evocare a actelor de vitejie gorjenească –, ar trece pe sub un portal ce în viitor ar marca și intrarea în grădina publică, pentru ca, continuând spre biserica ce se renovează, să se termine această cale, ce va purta chiar și denumirea de Calea Eroilor, la Monumentul Recunoștinței, întruchipat printr-o coloană înaltă de circa 29 m, înălțându-se fără sfârșit, așa cum trebuie să fie și recunoștința noastră… “.

Despre povestea și sensul Coloanei, Noica scrie o propoziție demnă de ținut minte: „Brâncuși a dat legenda tuturor întemeierilor românești“ (adăugând: „Așa se desfășoară nu numai orice întemeiere românească; așa se desfășoară întemeierea“).
Despre „Coloana Infinitului“ putem glosa la infinit, dar nu vom putea niciodată să nu vedem o semnificație de existență. Chiar textul ghidului din care Noica a extras citatul ne vorbește despre recunoștință, întruchipată într-o columnă. „Coloana Infinitului“ este un monument prin care un neam lasă semne că s-a reîntemeiat prin jertfa eroilor săi necunoscuți. Recunoștința, întruchiparea și neamul sunt sinonime în abisalitatea lor, rădăcina arborelui lor însemnând „locuire, naștere, putere de sine, putere de străbatere a unei căi, cutumă, lege“.

Moștenirea lăsată Franței

Despre marea operă a lui Brâncuși, cea realizată și păstrată astăzi în muzee și colecții din țări de pe toate continentele, s-au scris cărți fundamentale și mii de articole, unele strălucitoare. Dar despre marile lui proiecte nerealizate și despre opera distrusă ori pierdută s-a scris foarte puțin. Brâncuși a avut mai multe proiecte care nu s-au realizat. Unul este „Templul Iubirii sau al Eliberării“, pe care ar fi trebuit să-l ridice în India, la Indor, pentru maharajahul Rao Bahadur Holkar. Reconstituirea planurilor lui Brâncuși a stat în atenția pasionată a mai multor cercetători (Teja Bach, într-o carte fundamentală, Marielle Tabart în superba „La dation Brancusi“, Pierre Cabanne, Sorana Georgescu-Gorjan, într-o lucrare specială, documentată fundamental).
Alt proiect gigantic al lui Brâncuși: „Pasărea Măiastră“, mare cât Statuia Libertății, ar fi dorit să se ridice în București.

O mare dorință, pe care i-a îndeplinit-o Franța, a fost reconstituirea atelierului său, realizată, în final, în 1996, prin grija lui Marielle Tabart, unul dintre cei mai rafinați cunoscători ai operei lui Brâncuși. Această moștenire lăsată Franței cuprinde „144 de sculpturi și schițe, mai mult de 80 de socluri și piese de mobilier, în jur de 20 de mulaje, 25 de desene și guașe, două picturi, un fond excepțional de fotografii și de clișee originale, o bibliotecă și o discotecă de muzică folclorică, etnografică și de jazz“ – (Tabart).

Lucrări pierdute, reconstituite în 3D

Norocul din urmă al României s-ar putea să se ascundă în lucrările distruse, pierdute sau rătăcite ori ascunse ale lui Brâncuși. Ele sunt în număr de 79, la care se adaugă 12 din gips, piatră, lemn, bronz și bronz aurit. Mai sunt încă 26, „ascunse“. „Fundația Brâncuși pentru identitate europeană“ a pus în operă un proiect al nostru de reconstituire din 2D în 3D a lucrărilor distruse, pierdute, rătăcite. Din cele 117, fundația a reconstituit 24 de lucrări, grație inspirației, tenacității și talentului sculptorului Rodion Gheor-­ghiță. Noi intenționăm să reconstituim toate cele 117 lucrări și să le așezăm într-un „Atelier Brâncuși“, în România. Există celebre reconstituiri în marile muzee ale lumii, iar legile românești și cele europene ne permit să reconstituim aceste lucrări din 2D în 3D. Ar fi admirabil ca România să construiască „Atelierul“ și „Casa“ pe care Brâncuși le-a visat la Paris, vreo 20 de ani. Noi nu dorim decât să scoatem din neant o comoară.

„Coloana fără sfârșit“, într-o piață a Capitalei

Însă nu suntem mulți, dar suntem destui, cei care știm de un proiect-deziderat al lui Brâncuși. Anume ridicarea în București a unei „Coloane a Infinitului“. Proiecte de coloane a avut Brâncuși încă din 1918. În 1933, se putea citi în catalogul expoziției sale de la New York numele unei sculpturi „Column without End“. Această mare operă este un: „Project of column which, when enlarged, will support the arch of the firmament“. În New York sau la Paris, proiectul lui Brâncuși ar fi fost o coloană înălțându-se până la puterea de a susține bolta cerului. Există mărturii și documente care vorbesc despre proiecte de coloană în Philadelphia și Chicago. Chiar în 1957 (ne spun exegeții, în speță Barbu Brezeanu), arhitecții Palatului UNESCO din Paris „preconizau să înalțe în fața edificiului de la Place de Fontenoy o coloană fără sfârșit din oțel inoxidabil“.

Dorința lui Brâncuși însuși de a înălța o „Coloană a Infinitului“ în București se află exprimată în dialogul „Maestrul Brâncuși“, publicat de Apriliana Medianu în ziarul „Curentul“ din 6 octombrie 1930, pe care îl republicăm integral astăzi în „Cotidianul“.
Citim în „Maestrul Brâncuși“:
„… Toate, Brâncuşi le vede în proporţii mari – ireale aproape. Explicând aceasta, braţele lui de muncitor artist schiţează un gest larg – privirile ridicate fixează intens şi perseverent un punct în spaţiu. El vede pasărea măeastră visată, coloana, care se ridică, se ridică.
Această coloană – pe o bază de cel puțin 50 de metri s’ar ridica frumos într’una din pieţele Bucureştilor – atât de sărac în statui“.

Pentru sărbătorirea Centenarului României Mari, Bucureștiul va trebui să înalțe această „Coloană a Recunoștinței fără sfârșit“, semn al unei reîntemeieri simbolice. Înălțarea în București a unei coloane de cel puțin 50 de metri aduce Capitalei

României cel puțin patru puteri:
1. Puterea simbolică reamintind secolul Marii Uniri;
2. Realizarea unui mare proiect-deziderat al lui Brâncuși;
3. Primirea de către București a unui dar care va putea să-l reprezinte simbolic;
4. Puterea simbolică a Coloanei Infinitului din capitala României va hrăni nesomnul nostru, care este nesomnul Marii Uniri a României Mari.

Va putea Coloana Infinitului să reîntemeieze indestructibil infinitul coloanei istorice a poporului nostru?
„Iată o întrebare!“ – ar zice Eminescu.

Citeşte şi Maestrul Brâncuşi, prietenul materiei pe care a făcut-o să vorbească

Constantin Barbu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.