Timişoara, oraşul care nu de mult a tipărit o carte cu toate priorităţile pe care le-a câştigat de-a lungul secolelor, riscă acum să mai deţină una. De data aceasta este vorba de un record negativ.
Timişoara este oraşul cu cele mai multe semne de circulaţie din România. Ba dacă am începe să numărăm pe îndelete şi în alte oraşe din regiune, am ajunge fără îndoială la o concluzie stupefiantă. Oraşul de pe Bega poate concura toată Europa Centrală şi de Est. De unde patima asta nebună pentru marcaje şi semne de circulaţie într-un oraş care a privit cu superioritate şi umor aproape orice interdicţie şi orice absurditate? Presa vorbeşte deja de străzi care au 200-300 de metri şi pe marginile cărora păzesc sute de semne de circulaţie. De bună seamă că timişorenii nu au ajuns la obsesia opririlor interzise şi a marcajelor rutiere fără folos. Explicaţiaa este cu totul alta. Semnele de circulaţie au devenit o afacere de zeci de milioane de euro. Aşa cum Liviu Negoiţă a păgubit bugetul sectorului 3 cu bănci şi coşuri de gunoi în valoare de milioane de euro iar Andrei Chiliman a sădit panseluţe în fiecare decembrie pentru a bifa spaţii verzi şi ronduri de flori de zeci de milioane de euro, la fel şi Timişoara a brevetat şmecheria semnelor de circulaţie. Obsesia bănăţenilor pentru ordine a fost speculată cu o afacere de zeci de milioane de euro. În 2001, Gheorghe Ciuhandu a semnat un contract prin care o firmă aproape falimentară a primăriei a intrat cu 35% într-o societate nou înfiinţată, numită Rosign. În Rosign mai erau Elba SA cu 35%, SC Macropus SRL, dar şi Rassco Trafic SRL din Bucureşti. Contractul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002, contract cu exclusivitate pentru producerea marcajelor şi a semnelor de circulaţie. Şi care înseamnă astăzi peste 300 de milioane de lei. Aşa s-a născut marea afacere Rosign SRL (devenită mai apoi SA) din Timişoara. Unii zic că Negoiţă şi Chiliman ar fi nişte bieţi şi nevinovaţi copii. Rosign, după ce a umplut oraşul cu semne de circulaţie, a trecut la stâlpi, stâlpişori, stopuri şi indicatoare. Contractul este beton iar presa locală consemnează teama primarului Nicolae Robu de a denunţa contractul, deşi Curtea de Conturi a României a constatat nernumărate nereguli în această afacere închisă cu nenumărate lacăte şi secrete. Principalul sprijin al firmei Rosign au fost nu doar oamenii de la Primăria Muncipiului Timişoara şi de la Direcţia Tehnică a acesteia. Rosign a fost de-a lungul anilor o firmă apropiată Partidului Democrat Liberal. Vă daţi seama, şi Curtea de Conturi a României scrie despre ”caracterul premeditat al tranzacţiilor”. Şi, cu toate acestea, contractul rămâne în vigoare iar Rosign primeşte comenzi, de parcă toată lumea bună a Timişoarei nu s-ar încălţa decât cu semne de circulaţie şi cu pantofi marca Rosign. Şi parcă toţi timişorenii ar fi prietenii familiei Bota şi s-ar strădui de zor să contribuie la bunăstarea acesteia. Cine este Sorin Bota? Un acţionar de la Elba SA care, încet încet, prin familia sa şi prin legăturile cu Gheorghe Ciuhandu, a ajuns să controleze toată învârteala semnelor de circulaţie din Timişoara.
Cum mai merge afacerea Rosign? Nespus de bine şi nederanjată. A ocupat chiar locul 1 la firme mijlocii în Topul Profiturilor. Mai poate zice cineva ceva?
