Burleanu: Calificarea nu este compromisă, continuăm cu Daum

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, la sosirea în ţară de la Groznîi, că obiectivul echipei naţionale, de a se califica la Cupa Mondială din 2018, nu este compromis, acordându-i în continuare credit selecţionerului Christoph Daum.

“Situaţia nu e scăpată de sub control, pentru că îi cunoaştem pe hoţomanii de serviciu, ceea ce trebuie să facem toţi este să construim. De asta avem nevoie. Echipa naţională este o reflecţie clară a Ligii I şi o reflecţie a societăţii româneşti. Nu poate să fie nici mai bună nici mai rea. Este supărător că nu am marcat în ultimele trei partide, dar pentru mine personal nu este o înfrângere rezultatul din acest meci amical. Aţi văzut că a fost ofsaid clar. Calificarea nu este compromisă, şansele au scăzut pentru a ocupa locul întâi, dar la locul doi avem şanse în continuare. Calificarea se joacă în continuare. Da, continuăm cu Christoph Daum”, a afirmat Burleanu pe aeroportul Henri Coandă.

Oficialul FRF spune că partida amicală pierdută cu Rusia a avut drept obiectiv testarea unor jucători care au evoluat mai puţin în ultimele meciuri oficiale: “Am întâlnit un adversar puternic, iar obiectivul staff-ului tehnic a fost de a testa anumiţi jucători care nu au avut posibilitatea să evolueze, iar pe de altă parte să vedem care sunt confirmările la nivelul echipei naţionale. Şi cred că avem un jucător care reprezintă o certitudine de acum înainte, şi mă refer la Răzvan Marin. Mă refer la prestaţii bune pe care le-am văzut din partea lui Benzar sau Dorin Rotariu. În această iarnă vom avea parte de o analiză pentru a putea vedea ce alte măsuri noi putem lua pentru dezvoltarea fotbalului. Dar în acest proces de dezvoltare ai nevoie de o susţinere puternică din partea cluburilor şi de investiţii în infrastructură. Iar aici, capacităţile federaţiei sunt foarte reduse. De abia anul viitor federaţia va investi în infrastructură trei milioane de euro. Cu aceste măsuri nu poţi să faci minuni”.

Răzvan Burleanu nu se teme de o eventuală coaliţie a foştilor jucători din “Generaţia de Aur”, alături de fostul medic al echipei naţionale Pompiliu Popescu, la viitoarele alegeri pentru preşedinţia FRF.

Să-mi fie teamă de Pompiliu Popescu? Hai să ne uităm la întreaga sa carieră, la preţurile de achiziţii la medicamente şi la medicamentaţia echipei naţionale şi veţi vedea ce personaj este. În ceea ce îl priveşte pe Prunea Florin, el ar trebui să ne spună ce manager este, ce rezultate are în fotbalul românesc. Să mulgi bani publici nu este un atribut al unui manager veritabil. Cu siguranţă, pe bani publici oricine poate obţine rezultate infinit mai bune. Şi să nu vină să ne fluture o calificare în Europa League”, a mai spus Burleanu.

Reprezentativa României a fost învinsă, marţi, cu scorul de 1-0 (0-0), de naţionala Rusiei, într-un meci amical disputat pe Ahmat Arena din Groznîi, partidă la care golul a fost marcat în minutul 90+3, dintr-o poziţie de ofsaid.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.