Bușoi. ”Dacă nu ar fi fost președintele Klaus Iohannis… e nevoie de Iohannis”

În timp ce PNL încearcă să ne 

De L.V.
Bușoi. ”Dacă nu ar fi fost președintele Klaus Iohannis…  e nevoie de Iohannis”

În timp ce PNL încearcă să ne 

În timp ce PNL încearcă să ne  convingă de oportunitatea propunerii sale legislative și fără legătură cu președintele Klaus Iohannis, fostul europarlamentar Cristian Bușoi spune altceva.

”E nevoie de Klaus Iohannis în Parlamentul României”, a spus Bușoi, la B1Tv.

”Nu mai vorbim de faptul că președintele Iohannis e președintele care a ținut România pe linia proeuropeană, proatlantică”, a insistat președinte interimar al PNL Timișoara.

Acesta mai spune că  nu se teme că prezența lui Iohannis pe listele PNL la alegerile parlamentare ar putea face partidul să piardă voturi.

„E vorba de un amendament la o lege în vigoare. Există un precedent în România. Cred că indiferent de cine ar fi președintele României, prezența în Parlamentul României a unei personalități care a fost timp de 5 sau 10 ani parte a Consiliul European, are contacte internaționale importante, are o experiență pe care foarte puțini parlamentari o pot avea pe anumite domenii importante pentru Parlament, prezența unui fost președinte al României în Parlament e un lucru benefic, un lucru pozitiv, e un plus, indiferent cum s-ar numi acest președinte.

Dacă nu ar fi fost președintele Klaus Iohannis într-o perioadă grea pentru România să se opună unor excese ale PSD din acea vreme, evident diferit de PSD-ul de azi într-o oarecare măsură, România nu ar fi fost poate în aceeași situație bună, benefică”, a declarat Cristian Bușoi.

 PNL nu se teme 

„Klaus Iohannis e unul dintre cei mai votați români. Sigur că orice președinte la final de mandat nu mai are aceeași popularitate, grad de încredere. Nu e doar în România. Nu, nu ne e frică”, a conchis Bușoi.

Distribuie articolul pe:

31 comentarii

  1. Bușoi,cine e individul ? E acela cu scandalul ,cazul Qatar de la UE ?
    E un tip foarte bogat si nu știm cum de e bogat?.
    Demnitate,caracter,principii are?
    E din clasa Rareș Bogdan?
    Ce oameni! Ce caractere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate