Căldură letală după poluare: 13 morți

Cel puţin 13 persoane au murit din cauza valului de căldură resimţit de două săptămâni în Statele Unite, afectate cel mai probabil de o deteriorare a calităţii aerului, un fenomen asociat cu incendiile de vegetaţie din Canada, au anunţat vineri autorităţile americane, citate de AFP.

Un val de căldură s-a produs în sudul Statelor Unite, în special în Texas şi Louisiana, cu temperaturi care depăşesc adeseori pragul de 40 de grade Celsius şi pe care experţii în meteorologie le atribuie schimbărilor climatice.

„Zece locuitori din comitatul nostru au murit din cauza căldurii, iar cea de-a 11-a persoană, care locuia într-un district învecinat dar care a fost transportată la unul dintre spitalele noastre, a decedat”, a declarat vineri un purtător de cuvânt din comitatul Webb din statul Texas, situat lângă graniţa cu Mexic.

Săptămâna trecută, un adolescent şi-a pierdut cunoştinţa, apoi şi viaţa, în timpul unei drumeţii în parcul natural Big Bend, într-o zi în care temperatura a urcat până la 48 de grade Celsius, potrivit autorităţilor locale.

În plin val de căldură, o femeie de 62 de ani a fost de asemenea găsită decedată în Louisiana într-o localitate în care o furtună a lăsat mii de familii fără electricitate şi, deci, fără acces la instalaţiile de climatizare. „Moartea ei a fost asociată cu căldura”, a raportat Ministerul Sănătăţii din acest stat american.

În Mexic, peste 100 de persoane au murit între 12 şi 25 iunie din cauza unui val de căldură extremă care a lovit nordul ţării, frontalier cu Statele Unite, precum şi capitala Ciudad de Mexico, a anunţat în această săptămână Secretariatul mexican pentru Sănătate.

În nordul continentului, Canada se confrunta în continuare vineri cu incendii uriaşe de vegetaţie, care au provocat episoade de poluare atmosferică fără precedent în marile oraşe din provinciile Quebec şi Ontario.

Fumul provocat de incendiile de vegetaţie din Canada şi-a continuat deplasarea spre sud, ajungând în Midwest şi pe coasta estică a Statelor Unite, unde aproximativ 120 de milioane de oameni se confruntă în aceste zile cu un episod de poluare atmosferică, potrivit autorităţilor locale americane.

Vineri, calitatea aerului din oraşe precum New York şi Philadelphia a fost considerată dăunătoare pentru sănătate, conform platformei guvernamentale Airnow, care evaluează calitatea aerului în Statele Unite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Poate inteleg, incet-incet, si cei mai grei de cap: conditiile geografice si climaterice nu sunt peste tot pe Pamant la fel de bune ca in Romania.
    De aceea un teritoriu precum cel romanesc este foarte ravnit, iar cei ce il cauta il vor fara locuitorii bastinasi…

  2. Mai plecați, băi, cu marota asta tâmpită cu „schimbările climatice”, că ați pus lumea pe butuci. In Canada au fost prinși incendiatorii de păduri. Care schimbări? Vara e cald, iarna e frig, cretinilor!

  3. Toate marile incendii sunt provocate de scelerați plătiți, care nu au discernământ, numai tâmpiții cred poveştile cu schimbările climatice, ăsta este praf în ochi, aruncat de satanele globaliste nesătule ,comprende?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.