Când intră banii pe cardurile sociale

Cardurile sociale pentru cumpărarea de alimente vor fi încărcate curând, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

De CD M
Când intră banii pe cardurile sociale

Cardurile sociale pentru cumpărarea de alimente vor fi încărcate curând, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Cardurile sociale pentru cumpărarea de alimente vor fi încărcate curând, în perioada 14 – 25 iunie, a anunțat Adrian Câciu (PSD), ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Oficialul a punctat că aceste carduri și plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază îi ajută pe românii cu venituri mici să cumpere produsele din coșul de bază.

„Ne pregătim de a aloca încă o tranșă de 250 de lei pentru 2,6 milioane de beneficiari. Din 14 iunie începe încărcarea cardurilor. Până pe 25 iunie toate cardurile vor fi încărcate, e posibil chiar puțin mai repede.

Practic, oamenii s-au obișnuit ca o dată la două luni să primească acești 250 de lei. Programul nostru e să avem tranșe inclusiv în august, octombrie, decembrie ”, a declarat Adrian Câciu.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Nicoleta 250 la doua luni si se lauda acum in campanie. dar matale, nino nino ai fixatii paranoide cu puturosii. daca ti-as da o palma cu puturoasa mea de mana, ai tripa ca pe timbre la Woodstock. numa zic, ca nu-i amenintare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.