Casa-muzeu: Nissim de Camondo

Mobile Aubusson, porţelanuri şi picturi din secolul al XVIII-lea. Pasiuni ale unei familii de colecţionari, între 1800 şi 1900, sunt strânse în reşedinţa pariziană inspirată de Micul Trianon.

Când a ajuns la Paris în 1869, nimeni nu şi-ar fi închipuit că acel domn, cu o imensă barbă albă, cu turban şi haine orientale care trădau origini turceşti, ar fi bancherul evreu sefard Abraham Salomon de Camondo (1781-1873), unul dintre oamenii cei mai bogaţi din lume şi iluminaţi ai epocii. A contribuit la modernizarea ţării sale, dar şi la unificarea Italiei, susţinând cu generozitate victoria lui Vittorio Emanuele al II-lea, care, în 1867, i-a conferit titlul nobiliar de conte. Mai târziu, nepoţii săi, dar şi verii Isaac şi Moise şi-au asumat imperiul său.

Marele Salon în care tronează Portretul lui Genevieve de Couteulx du Molay

Un colţ din Bibliotecă

Doi mari colecţionari. Isaac De Camondo (1851-1911), muzician şi pasionat de arta orientală, cu un spirit eclectic care mergea dincolo de arta secolului al XVIII-lea, pasionat de stampele japoneze şi de obiecte ale Extremului Orient, de pictura impresionistă, dedicând o întreagă cameră operelor lui Degas (peste 35), prieten al lui Monet, pe care se ducea adesea să-l întâlnească la Giverny. Şi-a lăsat extraordinarele sale colecţii “Muzeului Luvru”.

Pe pereţi sunt etalate scene de vânătoare şi vedute

Masa aşezată de parcă îşi aşteaptă stăpânii. Moise nu a mai mâncat aici după moartea fiului său

O piesă de argint lucrată cu artă

Moise de Camondo (1860-1935), la rândul său un mare colecţionar, nu şi-a ascuns niciodată pasiunea pentru secolul al XVIII-lea francez, decizându-se să dărâme reşedinţa particulară pe care o avea în rue de Monceau pentru a o transforma în visul vieţii sale, cu complicitatea arhitectului René Sergent, într-un palat, construit după “Micul Trianon” de la Versailles. Un loc ideal pentru o reşedinţă perfectă, la 1700, dar cu toate comodităţile şi noutăţile tehnologice: ascensor, încălzire electrică, băi foarte moderne şi bucătării ultramoderne. Divorţat de soţia sa, Moise de Camondo a trăit în această reşedinţă particulară cu copiii lui, Beatrice şi Nissim, şi abia după moartea lui Nissim, în timpul Primului Război Mondial, a definit-o ca o casă-muzeu.

Piese în stil Aubusson

O splendidă oglindă, lustre care strălucesc

Moise şi-a închis Banca pentru a se ocupa în mod special de colecţiile sale pe care i le-a dedicat fiului său. La câţiva ani după dispariţia lui Moise, Beatrice şi soţul ei, bancherul Léon Reinach, împreună cu copiii lor Fanny şi Bertrand, au fost exterminaţi la Auschwitz de către nazişti.

Nepoata sa Fanny, născută de fapt într-un muzeu, între opere de artă şi mobile preţioase, se ocupase cu dragoste de interioarele casei, realizând un proiect muzeal. În partea inferioară se găseau bucătăriile şi camerele de serviciu, în partea superioară care mergea spre sufragerie, somptuoase saloane de reprezentanţă: Grand Bureau, Grand Salon, Salon de Huet, care găzduia un ciclul decorativ pe o temă campestră şi şapte compoziţii de Jean-Baptiste Huet, Micul Birou şi Sufrageria, cu un Cabinet de porţelanuri, creat de Moise pentru a-şi adăposti colecţiile de porţelanuri de Sèvres, Chantilly şi Meissen şi în care mânca atunci când era singur.

Cabinetul de porţelanuri

Marele Birou având în interior porţelanuri de Sevres

Unul dintre Saloane

La primul etaj se găseau în schimb apartamentele private ale stăpânului casei şi ale fiului său adorat, Nissim, pe comodele cărora era etalată întreaga istorie a familiei, cu nenumărate fotografii, aşa cum se poate vedea şi astăzi o fotografie a lui Fanny la un concurs de echitaţie. Tot la primul etaj se găseau Salonul Albastru, care era budoarul lui Beatrice, dar şi o Bibliotecă circulară unde Moise consulta cataloagele licitaţiilor de artă şi colecţia “Gazette des Beaux Arts”, legată în piele roşie.

Scara Muzeului Nissim de Camondo

Piese de artă extrem orientală

Încântătoare toate aceste locuri şi obiecte care povestesc obiceiurile cotidiene ale unei familii de la 1900, dar şi alte istorii şi destine încrucişate. Între piesele cele mai importante din Marele Salon se detaşează un splendid covor de Savonnerie de la 1678, destinat Marii Galerii de la Luvru, şi un preţios Bonheur-du-jour, decorat cu 17 plăci de porţelan de Sèvres, semnat de Martin Carlin în 1766, cel care i-a trimis unul similar şi Doamnei De Barry, amanta lui Ludovic al XV-lea. Acesta i-a fost vândut lui Moise de Camondo de către anticarul Jacques Seligmann, ca şi alte mobile de un deosebit rafinament, realizate în manufactura Aubusson, între 1775 şi 1789, reprezentând episoade din fabulele lui La Fontaine, care decorează peretele Marelui Birou.

Salonul Albastru, care reuneşte picturi reprezentând Parisul, cât şi o acuarelă a lui Jongkind

Elegantele holuri ale casei Camondo

Paravan în stil oriental

Cum marile pasiuni ale lui Moise de Camondo erau vânătoarea, echitaţia şi automobilele sport, care cultivau frumuseţea şi perfecţiunea, a strâns în Micul Birou obiecte magice, precum opt cartoane de tapiserie pentru manufactura Gobelin, realizate de Jean-Baptiste Oudry (1686-1755), reprezentând scene de vânătoare ale lui Ludovic al XV-lea, dar şi “Piaţa şi Palatul Dogilor”, o vedută de Francesco Guardi.

Micul Birou, numit şi Salonul englez, avea etalate numeroase vedute veneţiene, semnate Francesco Guardi, dar şi bustruri din bronz patinat sau aurit, modele după Jean-Antoine Houdon, cu inscripţia: “turnat şi cizelat de Thomire”.

Marina de Johan Barthold Jongkind

Salonul Huet, cu panouri pictate

Sufrageria

În Marele Salon pot fi admirate “Portretul lui Genevieve Couteulx du Molay”, de Elisabth Vigée-Lebrun, “Lady Hamilton” şi “Autoportretul”, aceleiaşi pictoriţe.

În Salonul Huet, o mare varietate de picturi campestre, semnate de Jean-Baptiste Huet, dar şi piese splendide de mobilier Aubusson.

Lady Hamilton, semnat Louise Elisabeth Vigee-Lebrun

Grădina Palaltului, concepută de peisagistul Achille Duchene

Salonul Albastru, numit aşa după culoarea lambriurilor, reuneşte o serie de picturi reprezentând Parisul, alte acuarele de Johan Barthold Jongkind. Şi nu putem să nu amintim şi de splendida scară realizată la Toulouse, în 1780, în fier forjat.

Acum, această casă-muzeu, numită „Nissim de Camondo”, ce a fost inaugurată în 1936 la Paris, face parte din „Muzeul Artelor Decorative”. Palatul este opera arhitectului René Sergent, în timp ce grădina este opera peisagistului Achille Duchene. În 1875, vechiul staul a fost transformat într-un modern garaj pentru automobilele de lux, accesibil pentru diferite manifestări private.