Mecanismul European de Stabilitate (MES), fondul permanent de salvare a zonei euro, a intrat luni în vigoare după prima reuniune a consiliului guvernatorilor, format din miniştrii de Finanţe din zona euro, la Luxemburg.
Ca şi predecesorul său, FESF, este un fond destinat luptei împotriva datoriilor suverane, prin reducerea dobânzilor la împrumuturile contractate de state. MES cumpără datoriile statelor de pe piaţa primară, dar şi de pe cea secundară, acolo unde se tranzacţionează titlurile aflate în circulaţie. MES poate fi ajutat în aceste operaţiuni de Banca Centrală Europeană. Începând din 2013, MES va putea sa participe şi la recapitalizarea băncilor din zona euro aflate în dificultate.
MES ar fi trebuit să intre în vigoare pe 1 iulie 2012, însă Curtea Constituţională din Gernania a amânat acest moment şi nu a dat lumină verde Mecanismului decât în luna septembrie. Abia pe 12 octombrie, MES va primi o tranşă de 32 de miliarde de euro, în baza căreia va putea împrumuta 150 de miliarde de euro. MES va deveni cu adevărat operaţional abiat în 2014, atunci când va avea un capital de 500 de miliarde de euro. Capitalul va fi format din capitalul vărsat de statele zonei euro, în raport de ponderea economiilor naţionale. Aceste sume se vor adăuga la datoria publică a statelor respective, însă sumele împrumutate de MES nu se vor adăuga acestei datorii, spre deosebire de cele oferite până acum de FESF. Mecanismul european este cotat de agenţiile de rating cu AAA şi se poate împrumuta de pe pieţe la cea mai bună dobândă.
Chiar dacă liderii UE au putut învăţa din eşecurile de până acum, MES nu are o capacitate de împrumut decât de 700 de miliarde de euro, faţă de cele 1.000 de miliarde pe care unii experţi şi-ar fi dorit-o. Astfel, MES nu poate face unui potenţial faliment al Italiei, ţară care ar avea nevoie de un împrumut de cel puţin 600 de miliarde de euro.
Marile slăbiciuni ale MES sunt necesitatea consultării Bundestagului pentru orice majorare a capitalului său, eventualitatea de a nu putea finanţa decât băncile care vor începe să aibă probleme abia în 2013, nu şi băncile spaniole ameninţate în acest moment. Modul de funcţionare al MES este destul de greoi, presupunând două consilii (al miniştrilor de Finanţe şi al băncilor naţionale), în care Franţa şi Germania au drept de veto. “MES este o soluţie iluzorie. Nu este în niciun fel mijlocul de refacere a competitivităţii în ţările aflate în dificultate. El nu atacă rădăcina răului, care constă în eterogenitatae zonei euro”, spune Jean Pierre Chevenement, fost ministru în mai multe cabinete socialiste din Franţa.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.