Trăiască spiritul critic! Numai atunci când ne convine

Dacă critic, de ce critic? Dacă nu critic, de ce nu critic? Dubla noastră măsură, cea de toate zilele.

Toată lumea urlă că oamenii sunt hipnotizați, păcăliți de politicieni sau influenceri. Că se comportă ca oile, indiferent de tabără, și se transformă în talibani pentru că le lipsește gândirea critică.

În momentul în care statuile idolilor încep să se clatine în ochii propriilor apostoli, retorica se schimbă peste noapte. Dintr-odată, spiritul critic nu mai e o virtute. Interpretăm prea mult, facem prea mult scandal, ne dăm prea mult cu părerea, ne punem prea tare mintea la contribuție, deși avem de 100 de ori mai puține informații decât cei aflați la butoane.

Oricum ai da-o, nu e bine. Azi ești dușmanul poporului, mâine ești aliat. Azi spiritul critic e dovada unei minți sănătoase, mâine devine nebunie curată, dacă nu mai servește intereselor cuiva.

Ferească Dumnezeu să gândești cu mintea ta și să nimerești pe contrasens într-un subiect. Sau, și mai rău, să ai curajul să-ți schimbi părerea. E foarte la modă următoarea școală de gândire: odată ce ai ales pe cineva, îți pierzi orice drept de a-l critica. N-ai voie să mai deschizi gura. Ba mai mult, devii responsabil pentru fiecare greșeală pe care o face. Atunci intră în scenă vuvuzelele care transformă rețelele sociale într-un Forum Magnum și îți explică doct că nu ai dreptate, că nu ai dreptul să comentezi și că, oricum, alții știu mai bine.

Aproape că nu mai există discuții în contradictoriu purtate pe un ton civilizat. Despre dezbateri de substanță nici nu mai are rost să vorbim. De cele mai multe ori, mizele sunt atât de mici, încât ai impresia că sportul național a devenit aruncatul cu noroi din reflex, de la trezire până la culcare, doar ca să ne băgăm în seamă.

Cu cât ni se îndeasă mai mult pe gât, cu polonicul, cuvinte-cheie precum „stabilitate”, „haos” sau „scandal”, cu atât prăpastia se adâncește, ura crește, toleranța scade, iar rațiunea dispare. Șoriceii pe steroizi tastează frenetic, visând la o calificare în finala campionatului de dat cu părerea și de înjurat.

Mai există, desigur, și tagma celor cărora le e prea lene să gândească. Preferă să culeagă fraze de pe internet sau de la bere, apoi să le verse pe rețelele sociale cu mândrie, împachetate în versete și verdicte. Să zicem mersi că ne arată lumina și nu mai trebuie să ne punem întrebări.

Și mai savuros e când rămân fără muniție și apelează la retorica taberei adverse, doar ca să bifeze prezența zilnică, indispensabilă în catastiful atotștiutorilor.

Sunt curioasă câți dintre cei care găsesc zilnic câte un subiect de comentat au făcut măcar o minimă documentare înainte. Câți au habar, înțeleg domeniile despre care vorbesc cu atâta patimă și condescendență.

De fapt, nu.

Nu vreau să știu.