Comisia Europeană a decis să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cazul Ungariei, acuzând autoritățile de la Budapesta că au încălcat legislația comunitară prin introducerea unei plafonări a adaosului comercial pentru mai multe produse alimentare. Executivul european susține că măsura restrânge în mod nejustificat libertatea comercianților și afectează buna funcționare a pieței unice, scrie News.ro.
Reglementarea, aflată în vigoare pentru o serie de alimente de bază, limitează adaosul comercial practicat de retaileri. Autoritățile ungare au justificat această intervenție prin necesitatea de a reduce presiunea inflaționistă și de a proteja consumatorii de creșterea prețurilor la produsele esențiale.
”Ungaria afirmă în mod greşit că diferenţa dintre preţul de achiziţie şi cel de vânzare reprezintă profitul companiilor, fără să ţină cont de costurile semnificative pe care acestea le suportă, precum cheltuielile cu personalul, spaţiile comerciale sau taxele”, a transmis executivul european.
Potrivit Comisiei Europene, plafonarea adaosului comercial nu respectă principiile care guvernează piața internă a Uniunii Europene. Bruxelles-ul consideră că intervenția statului în stabilirea marjelor comerciale poate distorsiona concurența și poate crea obstacole pentru libera circulație a mărfurilor, motiv pentru care a decis să trimită cazul în fața CJUE.
NATO și lupta pentru banii europenilor
Disputa dintre Bruxelles și Budapesta privind politicile economice nu este una nouă. În ultimii ani, Ungaria a adoptat mai multe măsuri de control al prețurilor și al marjelor comerciale pentru a limita efectele inflației asupra populației, unele dintre acestea fiind contestate de instituțiile europene. Comisia susține că, deși statele membre pot adopta măsuri pentru protejarea consumatorilor, acestea trebuie să fie proporționale și conforme cu legislația europeană.
UNIUNEA EUROPEANA VREA PRETZURI MARI SI IN ROMANIA LA ALIMENTE ! SI BOLOJAN LE APROBA !