Invitat în cadrul unei emisiuni la postul România TV, președintele PSD a fost întrebat dacă este timpul ca Ilie Bolojan să plece de la Guvern, având în vedere că mulți social democrați vor asta. Grindeanu nu a oferit un răspuns clar, ci a replicat că există și mulți liberali care vor demisia lui Bolojan.
„Ştiţi că sunt un om mai aşezat şi nu adeptul acestor ieşiri, să zicem, mai abrupte (solicitările privind demisia – n.r.), dar eu nu m-aş uita la colegii mei. Hai să ne uităm la ce înseamnă şi ce spun liberalii! Pentru că văd în ultima săptămână, cel puţin, mulţi liberali care au ieşit să conteste… nu contestă persoana domnului Bolojan, ci măsurile, şi sunt din ce în ce mai mulţi. Pare că în jurul acestui tip de politică de austeritate, de dat oamenii afară, de pus taxe şi impozite, de austeritate, pe scurt, a mai rămas o parte dintre USR-işti, că liberali nu sunt, şi acel cor de lăudători dintr-o zonă neînregimentată politic, mai mult pe o zonă de ONG. Cam ăştia au rămas în zona asta” a declarat Grindeanu pentru sursa citată.
El a amintit că PSD s-a opus majorării taxei pe valoarea adăugată (TVA).
”Eu vreau să vă spun că astăzi, astăzi, sunt absolut convins că nu era, şi îi dau dreptate preşedintelui Nicuşor Dan, că nu era nevoie să creştem TVA-ul. (…) De la început s-a spus că nu e nevoie de creşterea TVA-ului, dar s-a mers cu care pe care, dacă vă aduceţi aminte. Nu creşte TVA-ul, nu merg prim-ministru, ceva de genul acesta. Dar ţine de trecut, e un lucru deja întâmplat. Încasările la bugetul de stat nu au stat mult mai bine decât au stat anul trecut, toate lucrurile acestea arată că nu s-a justificat această creştere, ceea ce mulţi români au spus acest lucru”, a mai adăugat Grindeanu.
Tulai maică , mamaie şi mămucă ! Cred c’ar fi binevenită schimbarea pozei deoarece exista posibilitatea ca articolul să fie văzut de copii şi/sau gravide .
Apropo , oare este vorba de acel domn Grindeanu care a spus că dacă îl depășește pe cel de pe locu’ al doilea este pe primu’ loc ? Dacă este acelaşi domn atunci …… „pare un om pe care te poţi baza şi care trebuie ascultat” .
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !