UPDATE 12.20 Președintele României, Nicușor Dan va fi prezent la evenimentul de lansare a candidaturii lui Cătălin Drulă.
Cătălin Drulă își va lansa candidatura duminică, la ora 13:00, în prezenţa a 400 de membri şi simpatizanţi USR. De altfel, deputatul s-a lansat neoficial în cursa electorală cu ceva vreme înainte de stabilirea datei alegerilor parţiale, prin ieşiri publice, în Capitală, pentru discuţii cu cetăţenii oraşului, scrie news.ro.
Îl mai susține sau nu Nicușor Dan pe Cătălin Drulă la Primăria Capitalei?
Într-un interviu pentru Cotidianul, președintele Nicușor Dan a vorbit despre alegerile din Capitală.
Sebastian Zachmann: Cătălin Drulă, candidatul USR, e favoritul dumneavoastră în această competiție?
Nicușor Dan: Bineînțeles, ca orice locuitor al Bucureștiului am niște preferințe, numai că având poziția de președinte, prefer să nu le spun.
Dar ați făcut deja acea celebră poză, poate chiar în sala asta a fost făcută, cu Cătălin Drulă.
Două etaje mai sus.
Semnalul perceput de clasa politică, poate chiar și de societate, a fost că îl susțineți pe Drulă pentru un mandat de primar general. E corect mesajul acesta?
Domnul Drulă m-a vizitat, mi-a arătat niște proiecte de transport public în care și eu cred și am făcut o poză.
V-a vizitat și domnul Ciucu?
Deocamdată nu l-am văzut pe aici.
Ce spune Nicușor Dan despre Daniel Băluță
Pe domnul Băluță l-ați văzut?
Pe domnul Băluță l-am văzut chiar aici, în delegația PSD-ului, la una dintre consultări, el fiind, dacă nu mă înșel, prim-vicepreședinte al PSD.
Dar cum credeți că vor interpreta votanții dumneavoastră de dreapta o eventuală victoria lui Daniel Băluță la Primăria Generală? Aceasta este moștenirea pe care vreți să o lăsați Bucureștiului?
E adevărat că eu sunt un om de dreapta. E adevărat că am fost votat de oameni de dreapta și de multe ori împotriva PSD-ului. Deci astea sunt niște fapte pe care nu pot să le neg. Mai departe, în momentul de față sunt președinte. În momentul ăsta suntem obligați să funcționăm într-o coaliție în care sunt și PSD, și PNL, și USR, și UDMR. Și eu o să mă comport ca atare. Ăsta este răspunsul.
Dar nu credeți că dreapta va avea tradiționala problemă: își va împărți voturile în București și va avea stânga de câștigat. Dumneavoastră ați trecut prin asta în 2016.
Așa este, da. Acum însă nu mai avem doar dreapta tradițională și stânga tradițională. Avem și un partid sau un curent populist.
Care va rupe din voturile stângii, asta spuneți? Și se echilibrează competiția?
Ce pot să spun este că, chiar dacă sunt un om de dreapta, din poziția asta nu pot să fac calcule de genul dreapta-stânga.
Dar credeți că până la final, până în ziua alegerilor, PNL, USR și PSD vor merge cu candidați separați? Sau între PNL și USR poate să existe o negociere pe un candidat comun? Să rămână doar unul în cursă.
Așa cum văd eu lucrurile din informațiile pe care le am în momentul ăsta, candidații pe care partidele îi vor stabili zilele astea vor merge până la final.
Cui i-ar răspunde Nicușor Dan la telefon
Vă propun un mic joc acum. Să spunem că aveți telefonul la dumneavoastră, nu puteți să răspundeți și aveți aceste trei opțiuni: SMS please, I call you back și Reject. Și vă sună pe rând, Drulă, Ciucu și Băluță. Ce le răspundeți?
Nu dau Reject, asta nu fac niciodată. Nici nu dau mesaj, revin în câteva minute sau ore, când îmi permit să sun înapoi.
Și dacă vă sună Ciprian Ciucu, la fel?
Asemenea, da.
Îl sunați înapoi?
Da, da.
La fel și cu Daniel Băluță?
Asemenea, da.
Ana Ciceală?
Bineînțeles.
O vedeți implicată cu șanse în această competiție pentru Primăria Capitalei?
Este o persoană care se preocupă de mult timp de București, asta pot să spun.
Drulă: Am sprijinul preşedintelui în mod concret şi cred că îşi doreşte ca eu să fiu primar
Primul semnal că doreşte să candideze la Primăria Municipiului Bucureşti l-a dat în vara acestui an. Cătălin Drulă s-a fotografiat, în luna iulie, la masă cu preşedintele Nicuşor Dan. Avea în faţă o hartă a Capitalei, notează news.ro.
Preşedintele spunea, atunci, că a discutat cu Drulă foarte multe lucruri legate în special de transportul din Bucureşti.
,,Ştiţi că este pasionat de chestiunea asta”, spunea Nicuşor Dan, despre discuţia cu Drulă.
Preşedintele Nicuşor Dan declara despre Cătălin Drulă că îndeplineşte profilul de Primar General al Capitalei. Completa spunând că cineva care are expertiză pe transporturi e bine venit în această competiţie.
În replică, primarul Sectorului 6, liberalul Ciprian Ciucu, afirma că vrea să fie votat de bucureşteni pentru ceea ce este el şi pentru viziunea sa la Bucureşti.
„Nu pentru că mă ascund după pantalonii preşedintelui“, adăuga Ciucu, cu referire la Cătălin Drulă.
Cătălin Drulă a afirmat, ulterior, în declaraţiile publice, că are sprijinul preşedintelui Nicuşor Dan pentru candidatura la Primăria Capitalei. El declara recent că relaţia sa cu Nicuşor Dan este una publică şi clară.
,,Noi lucrăm la acest proiect al Bucureştiului de foarte mult timp, împreună. Am făcut-o din toate poziţiile pe care le-am avut. La Ministerul Transportului am introdus acel bilet unic pentru transportul de suprafaţă şi de metrou. Am sprijinul preşedintelui în mod concret şi cred că îşi doreşte ca eu să fiu primar”, spunea Drulă.
Drulă, în competiţie cu social-democratul Daniel Băluţă şi liberalul Ciprian Ciucu
Cătălin Drulă se află, potrivit ultimelor sondaje, pe locul trei în cursa pentru Primăria Capitalei, arată analiza news.ro.
Candidatul PSD, Daniel Băluţă se situează pe primul loc în intenţiile de vot. Este urmat, la diferenţă de două procente, de Ciprian Ciucu (PNL) şi de Cătălin Drulă (USR), potrivit unui sondaj Avangarde. Sondajul mai arată că Anca Alexandrescu se află pe locul 4, cu 16%.
Sondajul a fost realizat în perioada 19-25 octombrie 2025, pe un eşantion de 1.000 de respondenţi din Bucureşti. Are o marjă de eroare de +/- 3,2%, la un nivel de încredere de 95%.
8 candidați pentru București
Până în prezent, şi-au anunţat candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti opt candidați.
- Daniel Băluţă (PSD),
- Ciprian Ciucu (PNL),
- jurnalista Anca Alexandrescu,
- fostul europarlamentar Vlad Gheorghe,
- fostul primar al Sectorului 3, Liviu Negoiţă, din partea PUSL,
- Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut sub numele de Makaveli,
- actorul George Burcea, din partea Partidului Oamenilor Tineri,
- Daniel Trifu, vicepreședinte Fundația de mediu Eco-Civica, independent
Cine este Cătălin Drulă
Cătălin Drulă este deputat de Timiş la al treilea mandat. În decembrie 2020 a fost numit ministru al Transporturilor şi Infrastructurii. De profesie inginer software, acesta a studiat în Canada, la University of Toronto. După ce a terminat facultatea a revenit în ţară şi a lucrat pentru diverse proiecte antreprenoriale în domeniul IT.
În iunie 2022, Cătălin Drulă a fost ales preşedintele USR din primul tur al alegerilor interne, cu 12.967 voturi (71,3%). Prezenţa la vot a fost de 77,2%.
În iunie 2024, Drulă a anunţat că îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al partidului, după aproape doi ani de mandat. El a decontat astfel rezultatul la europarlamentarele din 9 iunie. Alianţa Dreapta Unită, formată din USR, Forţa Dreptei şi PMP, a ieşit pe locul trei, după PSD-PNL şi AUR.
Balosu, un exponent de marca al placutei mafiote puse pe jaf si distrugere, el nu poate fi altfel. Ciucu un smenar. Spre deosebire de primaria capitalei sectoarele au avut bani din care au furat prin inginerii financiare mai mult decat au construit