Câte mandate de ascultare au fost emise în 12 ani

Considerată una dintre cele mai grave intruziuni în viața personală a cetățeanului și, prin consecință, o încălcare a drepturilor omului, interceptarea convorbirilor telefonice este unul dintre principalii „vectori“ de propagare a „poliției politice“ exercitate de „binomul SRI+DNA“. Conform unor informații oficiale apărute de curând, între anii 2005 și 2017, SRI a solicitat 36.419 de aprobări care i-au permis o astfel de încălcare ca drepturile fundamentale ale omului.

Conform legii referitoare la Siguranța Națională, dar și propriei legi de organizare și funcționare, Serviciul Român de Informații trebuie să acționeze doar între anumite limite, care includ, în mod special, preîntâmpinarea unor atacuri teroriste ori alte fapte de o natură similară. Dar după ce printr-o decizie a CSAT corupția a fost introdusă printre „factorii de risc“ la adresa siguranței naționale, SRI a început să acționeze discraționar“.

Cu legea în mână

Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României prevede, în cuprinsul art. 8., că „Activitatea de informații pentru realizarea siguranței naționale se execută de Serviciul Român de Informații, organul de stat specializat în materia informațiilor din interiorul țării, Serviciul de Informații Externe, organul de stat specializat în obținerea din străinătate a datelor referitoare la siguranța națională și Serviciul de Protecție și Pază, organul de stat specializat în asigurarea protecției demnitarilor români și a demnitarilor străini pe timpul prezenței lor în România, precum și în asigurarea pazei sediilor de lucru și reședințelor acestora“.
La rândul său, Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 (reactualizată) privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii stabilește, în cuprinsul art. 6: „Prin unităţile sale, Serviciul Român de Informaţii:

a) execută activităţi informative şi tehnice de prevenire şi combatere a terorismului;
b) execută intervenţia antiteroristă asupra obiectivelor atacate sau ocupate de terorişti, în scopul capturării sau anihilării acestora, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale. Intervenţia antiteroristă se realizează cu aprobarea Biroului executiv al Serviciului Român de Informaţii;
c) asigură protecţia antiteroristă a demnitarilor români şi străini, precum şi a altor persoane oficiale, conform normelor stabilite de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Serviciul Român de Informaţii concura la realizarea protecţiei antiteroriste a demnitarilor gardaţi de Serviciul de Protecţie şi Pază, în situaţia când aceştia sunt vizaţi de ameninţări cu acte de terorism. Serviciul Român de Informaţii poate asigura protecţie antiteroristă şi altor persoane, la cererea acestora, potrivit tarifelor convenite“. Iar din art. 7 aflăm că „Serviciul Român de Informaţii acţionează pentru descoperirea şi contracararea acţiunilor de iniţiere, organizare sau constituire pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranţei naţionale, a activităţilor de aderare la acestea sau de sprijinire a lor în orice mod ori de confecţionare, deţinere sau folosire ilegala de mijloace de interceptare a comunicaţiilor, precum şi de culegere şi transmitere de informaţii cu caracter secret sau confidenţial“. Dar, „la solicitarea organelor judiciare competente, cadre anume desemnate din Serviciul Român de Informaţii pot acorda sprijin la realizarea unor activităţi de cercetare penală“, însă, atenție, doar „pentru infracţiuni privind siguranţa naţională“. Asta este legea și acestea sunt domeniile în care SRI are dretul legal să acționeze.

Informații oficiale

De curând, jurnalistul Mihai Pâlșu de la „Secunda“ a anunțat că, „în perioada ianuarie 2005 – 31 august 2017, adică în 12 ani și opt luni, conform unui document oficial remis redacției „Secunda“ de către președintele ÎCCJ, s-au aprobat exact 36.419 solicitări formulate de directorii SRI de încălcare a Drepturilor Fundamentale ale Omului, sub umbrela articolelor 14-19 din Legea 51, articole care se referă la Siguranța Națională!“

Jurnalistul Mihai Pâlșu a inițiat acest demers jurnalistic printr-o adresă oficială adresată Procurorului General Augustin Lazăr, prin care solicita răspuns la câteva întrebări:

„1. În perioada 1 ianuarie 2000 – 31 august 2017 câte solicitări formulate de SRI în baza Articolelor 15-17 din Legea 51/1991 au fost primite spre aprobare de Procurorul General al României și câte au fost aprobate, defalcat pe ani?
2. În perioada 1 ianuarie 2000 – 31 august 2017 câte dintre solicitările SRI aprobate de Procurorul General al României în baza Articolelor 15-17 din Legea 51/1991 au fost confirmate de Președintele ÎCCJ, defalcat pe ani?
3.În perioada 1 ianuarie 2000 – 31 august 2017 câte solicitări formulate de SRI în baza Articolului 19 din Legea 51/1991 au fost primite spre aprobare de Procurorul General al României și câte au fost aprobate, defalcat pe ani?
4.În perioada 1 ianuarie 2000 – 31 august 2017 câte dintre solicitările SRI aprobate de Procurorului General al României în baza Articolului 19 din Legea 51/1991 au fost confirmate – în intervalul de 48 de ore – de Președintele ÎCCJ, defalcat pe ani?“
Răspunsul la aceste întrebări puse de jurnalist a venit sub forma unui tabel, din care aflăm că:
În 2005 s-au cerut 1.554 mandate (adică 4/zi)
În 2006 s-au cerut 2.392 (96/zi)
În 2007 s-au cerut 1.985 (95/zi)
Dar, începând cu anul 2010, când s-au cerut 3.183 de mandate (9 pe zi), SRI pare să fi devenit un soi de întreprindere care lucra „pe bandă rulantă“. Anii de vârf au fost: 2011, când s-au cerut 3.805 mandate (11 pe zi), 2013, cu 3.791 mandate (10/ zi) și 2016, cu 3.360 (10/zi). Iar asta ne readuce în minte că exact în acești ani, activitatea DNA a fost cea „fructuoasă“: zilnic ni se prezenta pe micile ecrane câte un nou „inculpat“ acuzat de corupție și plimbat prin fața camerelor TV cu mâinile încătușate, în drum spre arestul preventiv. Apoi, brusc, anul acesta, pe fondul scandalului privitor la activitatea „Binomului SRI+DNA“, numărul mandatelor solicitate a fost de 1.779 (în medie, 7 pe zi).

Interceptați degeaba

„Joaca de-a mandatele“ s-a încheiat, în foarte multe cazuri, în cel mai penibil mod cu putință. Unii dintre cei plimbați cu cătușele pe mâini precum ursul prin iarmaroc au fost fie scoși de sub urmărirea penală, fie achitați în instanță. Iar în multe cazuri, cei „agățați“ în acest mod au fost oameni politici. Toni Greblă, fost judecător la curtea constituțională, a relatat că el și familia sa au fost supuși unui filaj susținut, inclusiv prin montarea de microfoane în toaletă. Dar, în ciuda acestor măsuri excepționale, Toni Greblă a fost achitat în instanță. Prea târziu: după ce a fost terfelit în cel mai penibil mod, cariera lui politică s-a ruinat definitiv.
În primăvara anului 2016, liberalul Ludovic Orban se pregătea să candideze pentru postul de primar general al Capitalei și era creditat cu mari șanse de a deveni edilul-șef al Bucureștiului. Orban a fost scos din cursa electorală de către DNA, în urma unui denunț făcut de un personaj reținut de procurori: afaceristul Tiberiu Urdăreanu. În primăvara acestui an, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus însă achitarea lui Orban, în primă instanță. Dar această consolare a venit prea târziu pentru el: în acest moment, Primăria Capitalei este condusă de Gabriela Vrânceanu Firea.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*