Armata Română dispune în perioada 2021-2024 de o sumă de aproape 27,7 miliarde de lei pentru achiziții, conform documentului Carta Albă a Apărării, elaborat de Ministerul Apărării. Sumele vor crește anual, dacă în 2021 fiind prevăzută suma de 5,36 miliarde de lei, în 2024 aceasta va ajunge la 8,76 miliarde de lei. ”O politică de apărare pentru a fi coerentă și credibilă trebuie să fie acompaniată de resursele financiare necesare. Bugetul pentru anul 2021 și estimările pentru 2022-2024, asigură un teren solid pentru accelerarea modernizării Armatei României. Alocarea bugetară corespunde pe deplin cu decizia NATO privind resursele pentru apărare adoptată în 2014 la Summit-ul din Țara Galilor – The Wales Summit Pledge on Defence Investment16 și dovedește că România implementează corespunzător această decizie. Bugetul apărării va fi actualizat anual având în vedere dinamica indicatorilor macro-economici”, se spune în documentul amintit.
Capabilitățile Armatei României se dezvoltă în următoarele domenii: comandă, control și comunicații, angajare, informații, proiecția forței, protecția forței, susținere și pregătirea forței. Programele de investiții esențiale destinate să asigure interesele de securitate ale statului român sunt: Transportor blindat pentru trupe; Autoturisme de teren blindate și neblindate de tip ușor; Sisteme C4I cu capabilități de integrare ISTAR; Avion multirol pentru Forțele Aeriene; Vânător de mine; Sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare – HSAM; Corvetă multifuncțională; Elicoptere; Revitalizarea și modernizarea aeronavelor IAR-99 din dotarea MApN. La acestea se adaugă și programele aprobate de CSAT prin Planul de înzestrare al Armatei României, precum și celelalte programe de investiții a căror valoare estimată depășește 100 de milioane de euro pentru care Ministerul Apărării Naționale a obținut aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru inițierea procedurii de atribuire.
Alocarea bugetară prevăzută în Programul de guvernare concretizează realizarea practică a acordului politic național, semnat pe data de 13 ianuarie 2015, de către partidele parlamentare privind alocarea începând cu anul 2017 a unui prag minimal de 2% din Produsul Intern Brut pentru bugetul apărării și menținerea acestui nivel pentru următorii 10 ani, potrivit angajamentelor asumate în cadrul NATO și UE.
Fundamentarea procedurilor de achiziții de tehnică și echipamente militare pentru realizarea Planului de înzestrare a Armatei României va asigura interoperabilitatea și complementaritatea cu capabilitățile specifice celorlalte state membre NATO, UE și ale celor cu care România are semnate parteneriate strategice. De asemenea, se are în vedere reabilitarea infrastructurii spitalicești din rețeaua sanitară proprie, atât în scopul asigurării asistenței medicale a personalului armatei și a cadrelor militare în rezervă și în retragere, cât și pentru asigurarea capabilităților medicale necesare în situații de criză și război.
În acest sens, în cursul anului 2020, a fost aprobată reorganizarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ,,Cantacuzino” prin integrarea Centrului de Cercetări Științifice Medico-Militare și preluarea activității, patrimoniului și personalului acestuia. Pentru a permite o gestionare mai eficientă a resurselor alocate domeniului sanitar, în anul 2020 a fost înființat programul major „Asistență medicală”, al cărui director de program este șeful Direcției Medicale.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Ce mai este de aparat dara pananturile tarii sunt retrocedate fara control si vandute ? Hotii ?