Câţi români şi-au luat Prima Casă anul acesta

Datele Fondului Naţional de Garantare arată că au fost aprobate 860 de dosare pentru achiziţia de locuinţe, prin a doua variantă a programului "Prima casă", în valoare de 37-38 milioane euro.

Cele mai multe dintre cereri au vizat apartamente construite înainte de 2008.

"Ritmul zilnic de avizare a dosarelor este de 100 de cereri. În continuare, 20% dintre dosarele pe care le primim de la bănci sunt incomplete şi incorecte, de aceea trebuie să le trimitem înapoi", a declarat azi Aurel Şaramet, preşedintele Fondului.

Bugetul alocat în acest an pentru susţinerea achiziţiei primei locuinţe este de 700 de milioane de euro, faţă de fondurile de un miliard de euro alocate în 2009, an în care a fost lansat acest program.

În acest an, programul a fost modificat, astfel că Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM va garanta creditul pentru cumpărarea unei locuinţe prin "Prima casă" în limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja începute, şi 70.000 euro, pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute, iar cumpărătorii organizaţi în asociaţii vor avea o garanţie de câte 75.000 euro, tot pentru case noi.

Anul trecut, premierul Emil Boc spune că peste 17.700 de locuinţe au fost achiziţionate prin “Prima casă”, mai mult de jumătate dintre ele fiind apartamente de două camere, iar media unei garanţii este de 41.600 de euro.
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.