Cîţu, între etatism şi noua cură de slăbire a statului

Totul se joacă în lumea de azi între etatism şi liberalism. Franţa, de pildă, a ieşit de pe autostrada dezvoltării pentru că a lăsat etatismul să înăbuşe iniţiativa privată. Noua Zeelandă, dimpotrivă, este o campioană a liberalismului.

Florin Câţu şi-a făcut ucenicia în Noua Zeelandă, iar când aici, acasă, a spus că statul ar trebui să se retragă tot mai mult din Sănătate şi din Educaţie în favoarea unor iniţiative private, a fost întâmpinat de o revoltă a etatiştilor.

La noi, Băsescu a pus statul la o cură de slăbire în privinţa cheltuielilor, dar, simultan, l-a condus spre o cură de îngrăşare în materia autoritarismului. Putea fi un succes? Probabil că numai cu nişte neozeelandezi în locul românilor care au vrut să profite de surplusul (parţial nelegal) de autoritate statală.

Câţu şi-a început mandatul de premier „neozeelandez” sub pandemie, într-un context, aşadar, când etatiştii (care la noi sunt şi la stânga, şi la dreapta) cereau tot mai mult intervenţionism statal. A redus la minimum contribuţia financiară a statului pentru reechilibrarea afacerilor private şi a fost intens criticat pentru acest liberalism fără compasiune. N-a apucat să prindă o conjunctură mai potrivită pentru o nouă cură de slăbire a statului (din nou obez), dar s-a tot vorbit că în domeniul Sănătăţii ar putea urma o serie de privatizări. Ideea are o opoziţie aproape generală la noi. Această opoziţie e condusă de Raed Arafat, care, sub pandemie, şi-a consolidat mult autoritatea de etatist.

Aproape fără nicio legătură aparentă cu acest joc etatism-liberalism şi cu jocul electoral din PNL, recentele evenimente mediatice forţează scoaterea lui Câţu din jocul deciziilor majore.

Dacă rămânem în paradigma etatism-liberalism, am putea căuta o explicaţie într-o coalizare secretă a etatiştilor. Nu mai avem toate pârghiile de pe vremea lui Băsescu, dar măcar să nu mai trecem printr-o cură de slăbire – aceasta ar putea fi partitura după care cântă acum corul lor.

Personal, nu cred că această coalizare secretă s-a constituit, dar sunt convins că ea poate funcţiona şi neconstituită atunci când alte interese (cele cu privire la următorul preşedinte, de pildă) ar decide că nu Câţu ar trebui să fie acela.

Pe de altă parte, în România actuală există încă prea multă sărăcie pentru ca un premier „neozeelandez” să fie cea mai strictă necesitate de guvernare. Aşadar, nu exclud ca interese interne şi interese externe să fi reuşit să-şi dea mâna. Iar dacă preşedintele Iohannis a fost deja momit cu şefia structurilor politice ale NATO, înseamnă că soarta lui Câţu e ca şi scrisă. Noua cură de slăbire a grăsanului care e reprezentat de administraţia de stat are a fi amânată.

Dacă avem creierul dominat de inimă, zicem că un stat obez e bun, fiindcă deţine în organigramele sale multe locuri de muncă. Dacă, dimpotrivă, inima ne e condusă de creier, zicem că un stat obez nu e bun de vreme ce risipeşte resurse importante pentru locuri de muncă necreatoare de plusvaloare, în loc să stimuleze iniţiativele private care pot produce astfel de locuri de muncă. Problema e că locurile de muncă ale productivităţii durabile nu apar la fel de uşor ca acelea din organigramele statului.