Furați de agitația Sărbătorilor, aproape toți am luat liberarea Elenei Udrea ca pe o consecință firească a deciziei CCR de a considera nelegale completele de cinci cu un membru desemnat (infiltrat) de conducerea ICCJ drept normală.
Eu unul m-am rezumat doar la o mirare îndelungă cînd am auzit de apelul public al avocatului Veronel Rădulescu (avocatul Elenei Udrea) făcut către tot felul de instituții care să devină operative. Dar am pus asta pe o tentativă de speculare sentimentală a situației dramatice în care se află Elena Udrea, despărțită de fiica sa. Cînd e vorba de părinți și de copii, toți suntem ceva mai îngăduitori și ni se înmoaie sufletele. Singurul om din toată presa care a pus o lupă pe liberarea vizibil organizată a Elenei Udrea a fost ziaristul Ion Cristoiu. Felicitările mele și ale celor care iubesc această meserie. Cristoiu a fost singurul din toată presa care și-a rezervat timp pentru a analiza succesiunea și rapiditatea suspectă a manevrelor birocratice pentru ca de la ICCJ decizia să ajungă prin Mexic pînă la autoritățile din San Jose și mai apoi, cu un efort de tip megamaraton, pînă la conducerea penitenciarului în care se afla Coana Joițica. Ion Cristoiu a fost primul care a pus întrebarea dacă liberarea Elenei Udrea a fost o operațiune de stat? Întrebarea lui Ion Cristoiu sugerează și răspunsul. Numai cu o implicare puternică a insituțiilor statului o asemenea operațiune putea să aibă sorți de izbîndă. Dar nu a statului român. Statul român, dintr-o dată lovit de omenie și bunătate? Ce să spun! Nu cred în sentimentele omenești ale unei mașinării birocratice din România nici să mă împușcati! Așa ceva nu se execută decît la ordin. Nici MAE nu mișcă și nici serviciile secrete românești nu excelează în rapiditate. Toți mor de frică să nu calce pe bec și să rămînă fără post. Numai cu o decizie de sus o asemenea operațiune s-ar fi putut desfășura.
Ei bine, eu nu cred că decizia a venit de la SRI sau de la Klaus Iohannis, indiferent cît efort au depus oameni din serviciile secrete românești. Nici ideea că unii ar fi fost preocupați să-i facă o bucurie lui Traian Băsescu de Moș Ajun nu merită luată în calcul.
Liberarea accelerată a Elenei Udrea din penitenciarul costarican depășește cu mult capacitatea serviciilor și a insituțiilor românești de a apăsa pe butoane și de a dirija o asemenea operațiune peste mări și țări.
Din acest moment, intrăm în zona presupunerilor, a deducțiilor și a ipotezelor. Viteza cu care au acționat autoritățile românești și costaricane ascunde decizia unei puteri mult mai mare și cu infuență directă asupra instituțiilor din cele două țări. În acest caz, nu putea fi vorba decît despre o instituție din SUA. Numai americanii pot declanșa o asemenea reacție la serviciile și autoritățile românești și costaricane. De ce ar fi fost ei interesați de o asemenea desfășurare accelerată? Fie pentru a o recompensa pe Elena Udrea pentru cine știe ce informații, fie pentru a-i demonstra că o colaborare cu ei o poate ajuta în situația dată. Faptul că Elena Udrea refuză să se întoarcă în România și că încearcă să dobîndească statutul de persecutat politic îmi întărește și mai mult această părere. Încep să fiu convins că Elena Udrea, ajunsă la disperare, a fost debrifată complet în închisoarea din Costa Rica și că informații importante pentru diverse afaceri și operațiuni din timpul regimului Băsescu au fost decriptate (explicate) pe îndelete. Poate că și depozite importante de bani și bunuri de valoare au fost localizate cu acest prilej.
Ce ne spune eliberarea accelerată a Elenei Udrea în Costa Rica? Ne spune că dosarul Coanei Joițica deschide alte dosare și că, în curînd, trebuie să vedem consecințele. Dosare noi, convocări la parchete dintre cele mai spectaculoase, demisii neașteptate și toate cele care decurg dintr-o asemenea debrifare a unui agent de calibrul Elenei Udrea.
Daca si Julian Assange ar fi eliberat asa de repede ce bine ar fi …..