Ce spune Anca Dragu despre o eventuală majorare a salariului minim

Majorarea salariului minim pe economie va trebui să fie corelată cu efectuarea unui studiu de impact care poate fi realizat în primul trimestru din 2016, se arată într-un punct de vedere pe care ministurul de Finanțe, Anca Dragu, îl face ca urmare a unor declarații apărute în mass-media în ceea ce privește salariul minim.

„Nu spunem, în acest moment, că va fi o creştere sau ca nu va fi o creştere, ci spunem că am început o analiză să vedem eventualele etape în care ar putea creşte salariul minim în 2016 şi ce impact ar avea asupra sectorului privat, pentru că poate fi un efect de reducere a competitivităţii firmelor româneşti, astfel încât acestea să fie nevoite să renunţe la o parte din salariaţi sau să-şi reducă producţia sau exporturile. Ar putea îndepărta investitorii în anumite sectoare de activitate, de asemenea ar putea avea un efect ascuns de migrare a forţei de muncă din zona albă în zona gri sau neagră. Creşterea salariului minim îi poate afecta şi pe noii intraţi pe piaţa de muncă, pe tineri, sau pe angajaţii cu calificare redusă”, a declarat Anca Dragu.

În acest moment, în urma deciziilor legislative, în sectorul public salariile au fost majorate cu 10 până la 25%. Așa că, o creștere a salariului minim pe economie, ar avea în acest sector un impact extrem de redus. În ceea ce privește comparația cu situația din țările BRICS, oficialul Guvernului precizează că ministrul de resort a explicat, într-o întâlnire informală cu presa, că Romania nu este și nici nu trebuie să fie în rândul statelor în care munca nu este apreciată.

„Mai mult, nivelul actual înalt de pregătire al românilor face posibil ca aceștia să activeze deja în industrii mai bine plătite. Această tendință este una certă și va continua, lucru ce conduce la creșterea nivelului de trai în România”, a spus Anca Dragu. Guvernul a decis, recent, să îngheţe, deocamdată, salariul minim pe economie la 1.050 de lei, deşi vechiul Executiv promisese majorarea acestuia la 1.200 de lei de la 1 ianuarie 2016.

Anca Dragu a dorit să facă respectivele precizări după ce vineri seara, la întâlnire cu jurnaliștii specilizați pe domeniul finanțelor a spus:

„Pe salariul minim vom analiza impactul creşterii şi, eventual, vom recomanda ce creşteri pot avea loc. Dar acest studiu trebuie să fie într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste noapte. Din câte ştiu, şi alte instituţii europene fac un studiu similar, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României“.

Ea a dat exemplul statelor BRICS, care cuprind Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, unde locuitorii „sunt săraci şi mulţi şi toţi ştiu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme“. „Degeaba vrem noi să impulsionăm economia cu un pachet atât de generos fiscal, pe care am făcut eforturi semnificative să-l introducem în buget, dacă luăm o măsură care să distrugă mediul privat, impactul ar putea fi pe zona privată“, a mai spus Dragu.

Ministrul a subliniat că există riscul unui impact asupra economiei „albe-gri-negre“, astfel că pot exista migrări ale angajatorilor către zonele pieţei gri şi negre. Declarațiile acestea au fost taxate de ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin.

”Îmi exprim îngrijorarea în legatura cu viziunea expusă de ministrul Finanțelor, doamna Dragu, care îi înștiintează pe români că <<în Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud sunt locuitori săraci care ştiu să facă ceva pe doi lei, ceea ce românul nu mai face de ceva vreme>>.

Declarația doamnei ministru este antinațională, lipsită de solidaritate și empatie față de cei peste 420.000 de salariați din România care merg la serviciu, chiar dacă veniturile obținute nu îi ajută să depășească pragul de sărăcie. În calitatea sa de ministru al tuturor românilor, doamna Dragu are datoria morală de a încuraja politicile de incluziune socială și combatere a sărăciei în rândul celor mai vulnerabili dintre cetățenii României, care, deși muncesc, nu pot ieși din capcana precarității!”, a declarat Laura Chiriac, purtător de cuvânt ALDE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4583 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.