Familia Iordănescu are în mod indiscutabil un loc foarte bine definit în istoria echipei naționale. Anghel Iordănescu, tata Puiu cum este el alintat în lumea balonului rotund, a purtat echipa României la două turnee finale de CM, 1994-1998 și două de Europene (1996 și 2016).
La CM 1994, în SUA, Generația de Aur, cu Anghel Iordănescu pe bancă, a obținut cea mai mare performanță la nivel de echipă națională, calificarea în sferturile de finală și numai faptul că el s-a dovedit prea fricos în sfertul de finală de la San Francisco, în care în prelungiri avea 2-1 cu Suedia și om în plus, fiind egalați cu două minute înainte de final și apoi eliminați după loviturile de departajare, ne-a împiedicat să jucăm atunci o semifinală de vis cu Brazilia.
Tradiția familiei este continută acum cu mult succes de către fiul său Edward, alintat Edi, care reface drumul caliicărilro familiei cu această prezență la tureul final al EURO 2024 de vara viitoare, din Germania. Evident emoționat dar extrem de fericit, seniorul Anghel Uirdănescu a savurat reușita fiului său, despre care a dezvăluit la Digi Sport o mulțime de lucruri interesante.
„Una peste alta, cred că este un moment fantastic al fotbalului românesc. Avem nevoie, suporterii, iubitorii fotbalului aveau nevoie de o calificare. Au fost 8 ani și niciun fel de speranță până acum, dar în ultima perioadă am început din nou să visăm. Dacă ar fi să îl citez pe selecționer, învățăm acum din nou să ne bucurăm.
Din punctul meu de vedere, selecționerul a preluat echipa națională într-un moment extrem de delicat. Echipa ratase niște calificări, nu se mai calificase de 8 ani, echipele de club eșuau pe linie în cupele europene.
Pe lângă toate acestea, echipa națională era în derivă, cu multe probleme, de efectiv, de selecție, de atitudine și comportament în ceea ce privește jucătorii.
Pot să spun că actualul selecționer îl întrece pe fostul antrenor al echipei naționale, Anghel Iordănescu. Este mai bun, a dovedit că este mai bun. Am să vin cu argumente. Ultima calificare a echipei naționale a avut loc ieri, cu Edward Iordănescu. Cel mai bun antrenor este cel care a obținut cea mai recentă calificare. Și-a îndeplinit promisiunile făcute.
Actualul selecționer este, dacă mă întrebați pe mine, mult mai analitic decât fostul antrenor Anghel Iordănescu. Spun lucrul ăsta în cunoștință de cauză.
Știu cum analizează meciurile, cum le pregătește împreună cu staff-ul, cum muncesc la pregătirea tactică și tehnică a meciurilor, cum pregătesc antrenamentele și analizează adversarii. Spun cu mâna pe inimă că este mult mai analitic decât mine.
Dacă-mi permiteți, să nu i se urce la cap, că nu este mai cunoscut decât mine. E mai bun decât mine, dar nu mai cunoscut. Dar știți de ce. Că eu sunt și general.
Edward a reconstruit echipa națională și a înțeles foarte bine că orice meci internațional începe cu siguranța defensivă. Organizarea defensivă înseamnă și organizare ofensivă, înseamnă organizarea tactică a echipei.
El s-a asigurat că are nevoie în primul rând de liniște în defensivă. A înțeles că e nevoie de unitatea grupului, pentru că nu avea jucători care să decidă singuri un meci.
Nu în ultimul rând, a înțeles că la echipa națională jucătorii trebuie să joace cu sufletul, cu inima. Nu mai există mofturi, pretenții. Cel mai important este tricolorul, acest tricou pe care trebuie să-l porți cu mândrie”.
Laudă gratuită pentru niște mediocrii,atît echipa cît și antrenorul. Lucru ce se poate extinde fără teama de a greși și la România actuală !