Cotidianul.ro prezintă opiniile câtorva politicieni în legătură cu un guvern format din tehnocraţi.
Crin Antonescu, senator PNL, preşedinte PNL: „Sprijinul politic, mă rog, parlamentar e una, componenta tehnocrată a unui cabinet e altceva. Cred că, în vremuri de criză, aşa cum sunt acestea pe care România le traversează în prezent, partidele politice democratice trebuie să aibă capacitatea de a propune în primul rând un guvern format din specialişti redutabili – dacă vreţi, puteţi să-i numiţi şi tehnocraţi, şi abia apoi oameni politici”.
Traian Băsescu, preşedinte al României, preşedinte de facto al PDL: „Deci, dacă cineva vine şi dacă ideea este: «hai să mai facem un colectiv, o adunare de minţi luminate, să ne dăm ifose publice, cât de preocupaţi suntem să dăm României soluţii», eu le spun că nu voi cădea în această capcană. Se putea face cu uşurinţă un astfel de comitet, cu subcomitete, pentru a da loc de manifestare la televiziuni, la foarte mulţi oameni”.
Dan Coman Şova, senator PSD, membru în BPN al PSD: „Nu mă pot pronunţa în niciun fel în privinţa acestei idei, a unui guvern de tehnocraţi. Nici în numele meu şi cu atât mai puţin în numele partidului din care fac parte. Iar eu cred că nimeni de la noi, de la PSD, nu se va pronunţa pe acest subiect, nici măcar preşedintele partidului, Victor Ponta. E tabula rasa, ca să zic aşa, această chestiune”.
Şerban Mihăilescu, senator independent – UNPR: „Nu am ce să vă spun despre aşa ceva. România are un guvern”.