Echipa de miniștri PSD ocupă locul întâi cu cele mai multe mențiuni în presa scrisă, online, radio și TV, urmată cele ale PNL și UDMR. Miniștrii PSD au înregistrat 36.167 de menţiuni, miniștrii PNL sunt citați în 26.363 de materiale și cei UDMR cu 9.013 mențiuni în mass-media din România.
La nivelul audienței pe toate mediile, presă scrisă, online, radio și TV, în perioada monitorizată de mediaTRUST, 1-31 august 2022, se identifică prezența miniștrilor PSD pe prima poziție, fiecare român a intrat în contact cu mesajele transmise de PSD în medie de 40 de ori pe lună (ajungând la 681,148,965 de contacte), urmați de miniștrii PNL, ceea ce se traduce prin faptul că audiența însumată a informațiilor despre aceștia a ajuns la fiecare român mai mult de 30 de ori pe lună (513,220,385 contacte). Potrivit sursei citate, fiecare român a putut auzi mesajele UDMR în medie de 11 ori într-o lună (190,240,817 contacte).
Membrii Cabinetului Ciucă înregistrează în perioada 1-31 august 2022, un număr de 2.167 articole în presa scrisă. Dintre aceștia, echipa de miniștri PSD înregistrează 1.170 articole în presa scrisă, echipa de miniștri PNL înregistrează 863 articole iar miniștrii UDMR sunt citați în 163 de materiale în presa scrisă.
Petre Daea, noul ministru al agriculturii, este cel mai mediatizat ministru PSD în presa scrisă, înregistrând 301 referințe în presa scrisă monitorizată, cu 47 mai multe decât în luna precedentă. Materialele în care acesta a fost menționat au avut ca subiect guvernul Ciucă, precum și activitatea în calitate de ministru al Agriculturii. Acesta a înregistrat vârful de vizibilitate în data de 11 august 2022, cu articole în presa scrisă în care Petre Daea a ținut să liniștească populația cu privire la producția agricolă și a atenționat asupra prezentărilor apocaliptice la TV.
Alexandru Rafila, ministru PSD, înregistrează 212 mențiuni în presa scrisă, cu 45 mai multe decât în luna iulie, situându-se astfel pe ce-a dea doua poziție în studiul prezentat. Vârful vizibilității ministrului PSD, Alexandru Rafila s-a înregistrat în data de 10 august 2022, cu materiale în publicațiile scrise privind pastilele de iodură de potasiu și procedura pentru prescripția acestor pastile.
Sorin Grindeanu este al treilea cel mai menționat ministru în presa scrisă din România, în perioada monitorizată, 1-31 august 2022, cu 192 de materiale publicate, cu 64 mai multe decât în iulie. Cea mai mare vizibilitate a ministrului transporturilor și infrastructurii s-a înregistrat în data de 31 august, articolele care îl menționează pe acesta referindu-se la lansarea licitaţiilor pentru 332 km de autostrada precum si la pachetul cu măsuri sociale pe care PSD dorește le aprobe în coaliţie, printre care pensii mai mari şi salariul minim pe economie de 3. 000 de lei.
Miniștrii PNL în presa scrisă din România. Sorin Cîmpeanu, cel mai vizibil ministru al cabinetului Ciucă în luna august. PNL, prin ministrul Educației, Sorin-Mihai Cîmpeanu, înregistrează 371 de materiale în presa scrisă, fiind cel mai vizibil ministru al cabinetului Ciucă, cu 118 mai multe decât în iulie. Vârful audienței este înregistrat în data de 31 august 2022, cu materiale despre media claselor V-VIII ce va fi eliminată din calculul mediei de admitere la liceu , astfel că ierarhizarea absolvenților urmând a se realiza doar pe baza mediei obținute la Evaluarea Națională, din anul școlar 2022-2023, precum și articole despre problemele de la începerea noului an şcolar-3% din şcoli și grădiniţe care nu au încă autorizaţie de la Direcţia de Sănătate Publică, în România iar mii de copii merg încă la toaletele din fundul curţii.
Virgil Popescu, ministrul Energiei din partea PNL, înregistrează 209 materiale în presa scrisă, cu 82 mai multe decât în iulie 2022. Vârful audienței se înregistrează în data de 25 august în contextul discuțiilor legate de noul act normativ discutat în coaliţie referitor la situaţia din energie, act normativ care ar putea să prevadă impozitarea întregului lanţ – producători, furnizori şi intermediari.
Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, este citat în 88 de publicații scrise. Trendul ascendent al vizibilității ministrului afacerilor interne este evident în data de 31 august 2022, în contextul în care multe unităţi de învăţământ nu au obţinut încă autorizaţia de securitate la incendiu iar ministrul de Interne a cerut prefecţilor să ia toate măsurile menite să prevină „producerea de incidente nedorite”.
UDMR se remarcă prin ministerul Sportului, reprezentat prin Carol-Eduard Novak, cu 80 de mențiuni în presa scrisă. Acesta a înregistrat o scădere luna aceasta, cu 19 mențiuni mai putin decât luna trecută. Vârful de vizibilitate este în data de 17 august 2022, în contextul delegaţiei României care a cucerit opt medalii la Campionatele Europene de canotaj de la Munchen, iar la revenirea în ţară a fost întâmpinată doar de jurnalişti şi de oficiali din cadrul federaţiei, Eduard Novak, ministrul sportului, lipsind de la evenimentul care a avut loc la Salonul oficial de la Otopeni.
Pe locul al doilea se situează ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tanczos, cu 38 de materiale în presa scrisă, cu 24 mai multe referințe comparativ cu iulie și un vârf al vizibilității în data de 11 august. Acesta a fost menționat în contextul evenimentelor din Ucraina din zona centralei nucleare de la Zaporojie și pericolul pe care îl poate reprezenta un eveniment la această centrală dar și în contextul explicațiilor UDMR pentru finanțările de la Budapesta către asociații sau fundații maghiare din România, care, conform acestuia, sunt făcute conform legii și banii se folosesc pentru întreaga comunitate.
Pe următoarea poziție se situează Attila Cseke, cu 13 articole în presa scrisă și un vârf al vizibilității în data de 3 august.
Membrii Cabinetului Ciucă înregistrează în perioada 1-31 august 2022, un număr de 6.768 de referințe pe posturile TV. Dintre aceștia, miniștrii PSD înregistreză 3.220 de mențiuni la posturile TV. Alexandru Rafila și MariusBudăi a fost cei mai mediatizați miniștri PSD la TV în luna august.VirgilPopescu și Sorin Cîmpeanu au fost cei mai mediatizați miniștrii PNL în luna august.
UDMR se remarcă prin viceprim-ministrul Hunor KELEMEN, cu 324 mențiuni la TV în această perioadă, generând un vârf al vizibilității în data de 10 si 16 august în contextul desfășurării ședinței coaliției iar marele absent a fost vicepremierul Kelemen Hunor, care se afla în concediu și nu și-a întrerupt vacanța pentru a participa, precum și cu referire la liderii coaliției de guvernare care au cerut explicații UDMR-ului pentru aplauzele de la discursul premierului maghiar Victor Orban de la Băile Tușnad.
În prezentul studiu, Vizibilitatea partidelor politice generată de miniștrii cabinetului Ciucă – Presă scrisă, presă online, radio și TV, pentru o analiză echilibrată și pentru păstrarea echidistanței în evaluarea mediatizării echipelor ministeriale, apariţiile Primului Ministru Nicolae Ionel Ciucă nu au fost incluse. În realizarea studiului s-au luat în calcul doar miniștrii cu portofoliu. Analiza include toate materialele din presa tipărită, posturile de radio și TV monitorizate de mediaTRUST precum și site-urile, paginile oficiale facebook, twitter, instagram, youtube, bloguri, podcast-uri si comentarii retele socializare.
Ceu mai mediatizati sau cei mai platiti sa mediatizeze anumiti politicieni? O groaza de fonduri au aruncat din bugetul tarii la tv pentru prostit si manipulat cetatenii! Este realitate!