CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (89)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (Mielul Domnului) apărută la Editura Curtea Veche în 2013

Când, în august 1976, Al O Sutălea a anunţat vestea renunţării pe timp nedefinit la toate concertele programate, a trebuit să se ia o decizie importantă: Al O Sutălea mai aducea mulţi, foarte mulţi bani. Din minuta Consiliului de Administraţie al Societăţii de impresariat artistic: „O caracteristică a lumii acesteia, o ştie oricine, este că fiecare evoluţie atinge un punct culminant, unde se menţine o vreme. După care începe regresul. Deşi nu au apărut încă semne ale scăderii interesului faţă de Gheorghe, fanii manifestându-se la fel de entuziaşti la fiecare apariţie a sa, probabil că El, cu flerul Lui cu totul ieşit din comun, a simţit mersul firesc al lucrurilor, acesta constituind sensul profund al retragerii Sale. Problema e ca pauza să fie bine gestionată şi să fie exact atât de lungă, cât să nu se facă megastarul uitat.”

De fapt, planurile agenţilor n-au avut niciodată vreo şansă de a influenţa comportamentul lui Gheorghe. Care întotdeauna n-a făcut decât ceea ce îi dicta instinctul: „flerul său artistic deosebit” ori capriciile de vedetă? Mai degrabă flerul său în afaceri, întrucât deciziile sale, de multe ori greu de înţeles, s-au soldat de fiecare dată cu succes. Chiar şi atunci când aparenţele au arătat altceva.

Evenimentele importante în viaţa unui individ apar, de obicei, neaşteptat şi acolo unde te aştepţi mai puţin. În august 1968, trupele Tratatului de la Varşovia – cu excepţia celor româneşti – au invadat Cehoslovacia. Pe vremea aceea, când numele începuse să-i fie tot mai cunoscut în lume, Gheorghe mai cântase cu Vera. Cehoslovacia ar fi trebuit să reprezinte o staţie a unuia dintre primele mari turnee al trupei, iar biletele la concert se epuizaseră cu luni înainte. După succesele fulminante din Portugalia, Anglia, Spania, Scoţia, Olanda şi Danemarca, după turneul triumfal din Asia de sud-vest şi Oceania şi, apoi, afirmarea decisivă din „Cele opt luni americane”¹, „Primăvara de la Praga” fusese considerată a fi fost un prilej potrivit pentru pătrunderea Celui de Al O Sutălea şi în lagărul roşu. Numai că, odată cu tancurile sovietice pe străzi, spectacolul n-a mai putut avea loc. Artiştii, surprinşi de eveniment, au mai rămas câteva zile blocaţi în hotel, până să reuşească să părăsească ţara. Datorită reformelor de sub autoritatea lui Dubček, nu au fost singurii veniţi cu mari speranţe în Cehoslovacia. Printre ei s-au aflat şi oameni de afaceri interesaţi să investească într-o economie aflată în criză, dar cu interesante perspective de redresare prilejuite de spiritul nou din ţară. Unul dintre cei sosiţi să prospecteze terenul, însă şi cu idei concrete, un englez, Robert J. Luhan, s-a cazat pe acelaşi etaj cu trupa lui Gheorghe². În timpul acelor zilele atât de tensionate, neîndrăznind să părăsească locaţia, instalaţi la bar şi urmărind de acolo mersul evenimentelor, Gheorghe şi Luhan au purtat discuţii lungi. Alături, se afla şi Vera. Care, după ce a părăsit trupa³, a reîntâlnit omul de afaceri la Paris, unde au petrecut o vreme împreună. Însă, cum Robert J. Luhan era căsătorit şi avea o poziţie prea importantă în societate, idila s-a terminat destul de repede. (Dar asta nu este decât paranteza în care a dispărut Vera din orizontul scribului.) Mai important a fost că şi Gheorghe a păstrat legătura cu omul de afaceri, devenit, ulterior, capul unei puternice corporaţii. N-a fost doar singura relaţie din lumea de afaceri a megastarului. Într-un turneu din Africa, Al O Sutălea s-a pomenit invitatul unui ministru posesor al unui ţinut mare cât o treime din teritoriul Franţei. Cu prilejul unui safari, amfitrionul şi vedeta au purtat discuţii prelungite până la ore mici. Şi, bineînţeles, în lungile turnee de-a lungul şi de-a latul globului, au fost şi alţi magnaţi sudamericani, arabi ori japonezi, care nu numai că s-au destins la concertele lui Gheorghe, ci au şi ajuns să se poată lăuda cu prietenia lui, aşa cum o femeie frumoasă se făleşte cu colierul cu diamante purtat cât mai vizibil la decolteu.

Ceea ce l-a surprins pe tânărul cu cinci clase primare era că mai toţi acei oameni atât de puternici – unii nici ei cu mult mai multe studii – aveau câteva teme comune şi emiteau idei asemănătoare, deşi puţin vehiculate în cercurile largi. Ori deloc vehiculate de media şi de oamenii de pe stradă. O vreme, date fiind acele subiecte speciale şi atât de surprinzătoare (pentru el), Gheorghe a bănuit că a nimerit în mijlocul celor „nouăzeci şi nouă bărbaţi” despre care se vorbea că ar fi adevăraţii conducători ai destinelor lumii. Teoriile conspiraţioniste au prins mereu, vehiculând nume şi termeni des folosiţi, chiar dacă fără a li se cunoaşte cu adevărat conţinutul. Aşa că şi vedeta s-a amăgit multă vreme că ar fi pătruns în nucleul tare al misterioşilor adevăraţi decizionari. Când i-a sugerat asta lui Luhan, acesta, ca un adevărat gentleman, tocmai sorbea dintr-o ceaşcă de ceai. Auzind cele spuse, l-a pufnit un râs care l-a făcut să se înece, iar lichidul să-i ţâşnească din gură. (Asta chiar că nu se potrivea cu Robert J. Luhan, prototipul adevăratului englez…) Gheorghe a zâmbit şi el, însă, deocamdată, nu s-a lăsat convins.

Dar care erau ideile ce l-au făcut pe Al O Sutălea să creadă că a dat de membrii unui comitet universal superior al francmasoneriei, că a întâlnit „Înţelepţi Sionului” sau alţi „iluminaţi” ori reprezentanţi ai şamanilor din Tibet sau ai misteriosului „Grup ψ” de la Lisabona. Sigur, Gheorghe nu cunoştea mai mult decât orice profan despre masonerie, despre alţi iniţiaţi, iar tot mai faimosul „Grup ψ” abia a început să înfierbânte minţile doritoare de senzaţional. (Teoriile conspiraţioniste câştigau tot mai mult teren, iar Vera înghiţea pe nerăsuflate una după alta toate cărţile cu asemenea subiecte şi îi împărtăşea şi iubitului din entuziasmul ei.) Dar cum să-şi explice Al O Sutălea că în discuţiile cu bărbaţi puternici de pe cele mai diferite meridiane, apăreau aceleaşi teme, teme neatinse, aşa cum a precizat scribul, în disputele din media, din cafenele ori din convorbirile de familie. Nici în şcoli nu se pomenea de aşa ceva. De pildă, i-a spus un şeic din Golf, „Politica a dominat întotdeauna ştiinţa şi a dictat ce are voie să iasă la suprafaţă şi ce nu. Dumneata crezi că dacă savanţii au inventat atâtea abordări ieftine ale celor mai sofisticate probleme ale contemporaneităţii, nu sunt în stare să înlocuiască benzine ca… cu altceva? (Lui Gheorghe i s-a părut că şeicul chiar ştia cu ce soluţie ieftină s-ar putea înlocui benzina, dar că n-a vrut să-i divulge secretul.) Păi, dacă petrolul şi-ar pierde acum importanţa, n-ar sărăcii numai poporul meu, ci s-ar produce o bulversare geopolitică atât de mare… mai mare decât o explozie a unei bombe cu hidrogen. Stai, domnule, eu nu pretind că ţiţeiul nu-şi va pierde, la un moment-dat, rolul atât de decisiv, doar că asta trebuie foarte bine pregătit!”

Pe urmă, tocmai în Coreea de Sud, un miliardar l-a invitat la un dineu pe iaht şi i-a vorbit despre uluitoarele progrese în privinţa cercetării ADN-ului. „Dumneata desigur cunoşti că din descifrarea ADN-ului putem prevedea ce se va întâmpla cu oricare dintre noi. Nu trebuie să fii ghicitoare în stele ca să apreciezi ce boli îl vor paşte pe fiecare, chiar şi ce speranţă de viaţă are. (Nu, din păcate, Gheorghe nu cunoştea că din descifrarea ADN-ului am fi în stare să prevedem ce se va întâmpla cu oricare dintre noi.) Păi, am putea oferi populaţiei asemenea date? Fiecăruia o fişă deja ataşată în leagăn cu data decesului? Îţi dai seama ce ar însemna asta?” „Dumneavoastră vă ştiţi…, aveţi acces la o asemenea fişă? La fişa dumneavoastră?” Miliardarul, care tocmai şi-a dus paharul de whisky la gură, pufnind în râs, păţii la fel ca Robert J. Luhan cu ceaşca de ceai. „Şi nici fişele celor mai importanţi colaboratori ai dumneavoastră nu vă sunt la îndemână?” „Nu!” „Eu cred că v-ar ajuta mult în managementul afacerilor şi în luarea deciziilor.” „De ce? Există semne că managementul afacerilor mele nu este suficient de bun? Nu, asemenea fişe au început să fie întocmite, dar pentru ca să rămânem ceea ce suntem – buni sau răi, dar oameni -, va fi necesar să pregătim bine momentul accesării lor”. „Şi dumneavoastră credeţi că ştiinţa este supusă politicii?” „Cine se poate îndoi de aşa ceva?”

„Şi tainele ADN-ului trebuie ţinute la secret ca şi înlocuitorii folosirii ţiţeiului?” „Bineînţeles! Este strict obligatoriu ca asemenea lucruri să fie bine pregătite!” Al O Sutălea a remarcat că miliardarul sud-coreean n-a fost defel uimit de asemănarea cu problema ţiţeiului. Şi, la fel ca şi şeicul din Golf, şi el s-a grăbit să vorbească despre o pregătire necesară, fără de care acele subiecte trebuie să rămână tabu.

Mai târziu, un concert a trebuit să fie amânat fiindcă, în aceeaşi perioadă şi în acelaşi oraş, a fost planificată şi o reuniune politică la nivel înalt între statele cele mai industrializate din „lagărul capitalist” sau „lumea liberă”. (Depindea din ce parte a „cortinei de fier” le identificai.) Cu un an mai devreme, un asemenea summit a fost perturbat de acţiunile a mii de manifestanţi anti-globalizare. Cine sunt acei activişti, i-a întrebat Gheorghe pe fiecare dintre cei pe care-i credea conducătorii secreţi ai lumii? Răspunsurile nu l-au mulţumit niciodată. Cine sunt acei oameni care vin din toate colţurile lumii, bine organizaţi, bine antrenaţi, suficient stipendiaţi spre a-şi putea permite şi cele mai lungi deplasări? Ce „ecologişti” mai sunt cei ce distrug maşini, sparg vitrine, pustiesc tot ce le iese în cale? Nu, răspunsurile nu l-au mulţumit niciodată. De unde Gheorghe n-a tras concluzia că interlocutorii săi ar fi dezinformaţi, ci că ei nu divulgă decât ce şi cât vor. Sau ce şi cât au voie să divulge. Cine să le dea până şi acestor oameni voie? A urmat unul dintre hiturile cele mai puternice ale trupei Celui de Al O Sutălea, o melodie pe un text despre întrebările lumii moderne rămase fără răspuns. Fără să le destăinuiască celor din staff-ul său temerile, lui Gheorghe i-a fost frică să nu mai fie acceptat la „discuţii speciale” cu bărbaţii pe care continua să-i creadă membrii unui comitet universal superior al francmasoneriei, „Înţelepţi ai Sionului” sau alţi „iluminaţi” ori reprezentanţi ai şamanilor din Tibet sau ai misteriosului „Grup ψ” de la Lisabona. Însă, invitată şi în continuare, ba tot mai des, pe măsură ce faima i se apropia de apogeu, supervedeta se nimerea să aibă parte de acelaşi gen de discuţii cu oamenii cei mai exclusivi. Şi, aparent, cei mai deosebiţi între ei. Aparent?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.