CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (73)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – DIAVOLUL ARGINTIU, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2011

– „Ghicit”? Eu nu ghicesc, ştii, eu stabilesc ordinea întâmplărilor în mod ştiinţific!

Cum primele reuşite au devenit cunoscute, tot mai mulţi oameni s-au înfăţişat să li se spună ce se va întâmpla cu ei. Ceea ce i-a adus suficient de mulţi bani pentru a nu mai depinde de bunăvoinţa fiului său în a-şi satisface micile capricii. „Modul ştiinţific” în care lucra era materializat de o riglă gradată, care glisa pe un suport pe care erau înscrise datele celui căruia i se făcea horoscopul. Dintr-un motiv pe care scribul nu-l cunoaşte, dispozitivul acela a purtat numele lui Klopfstein1. Afacerea a mers strună timp de câteva luni şi a adus şi ceva bani. Însă satisfacţia cea mare produsă Învingătorului leului a fost că, în sfârşit, avea dovada că munca sa de o viaţă n-a fost în zadar, că algoritmul universal există şi că tot universul se dezvoltă după acest principiu al lui Dumnezeu. Învingătorul leului n-a biruit numai în tinereţe o potaie bolnavă de turbare, iată, el a izbutit şi într-o descoperire de nimeni atinsă înaintea sa!

Până ce tot mai multe preziceri au fost flagrant contrazise de viaţă.

Al Optzeci şi patrulea a trăit ultimele-i luni în fericirea „armoniei beţiei”. Cu banii primiţi pentru horoscoape nu mai era la mâna nimănui. Din toate tabieturile sale de ani de zile nu au mai rămas decât şabloanele2. Doar cântatul la orgă a continuat până cu o zi înainte să moară.

– Muzica se împarte în muzică religioasă şi muzică sexuală – muzica de divertisment -, a decretat el cu ani în urmă, scandalizând lumea cu asemenea categorisiri. Acum, la bătrâneţe, a lansat teorii şi mai revoltătoare: Muzica religioasă şi muzica sexuală sunt una şi aceeaşi muzică! Cruzimea din Biblie şi cruzimea din actul sexual îi sunt la fel de necesare omului, chiar dacă prima face parte din spaima faţă de Dumnezeu şi a doua din spaima faţă de sine.

Într-o zi, beat fiind, şi-a făcut şi propriul său horoscop. Şi i-a ieşit că avea să moară peste doar câteva zile. Disperat, s-a plâns tuturor celor care au apucat să-i fie în preajmă.

Al Optzeci şi patrulea avea 68 ani, era atât de gras încât abia se mai putea mişca şi-şi aştepta îngrozit sfârşitul. (Ce se întâmplă cu sufletul după sfârşitul trupesc, n-a mai apucat să studieze…)

La două săptămâni după ce a folosit în propriu-i interes dispozitivul Klopfstein, mai era în viaţă.

– Poate ai greşit când ţi-ai făcut horoscopul, poate ai fost prea beat, încerca să-l liniştească Jurgen. Lasă-mă să repet eu proba!

– Doamne fereşte! Oi fi eu un bătrân bolnav şi beţiv, dar dacă nici la atât nu mă mai pricep, atunci degeaba mai fac umbră pământului. Iar dacă tu ai ajunge la un alt rezultat, înseamnă că totul nu este decât minciună: nu poţi avea într-o clipă un viitor şi în altă clipă altul. Algoritmul universal este unul singur!

Deşi convins că nu mai are mult de trăit, şeful (în acte…) al Hanului nu simţea fizic apropierea morţii. Buhăit şi dezobişnuit de efort fizic, a mai fost în stare, chiar şi cu o zi înaintea morţii, să bată un cui într-un butuc, fără a folosi nici o sculă, doar cu puterea palmei.

Spre liniştea sa, în vreme ce a privit mai mult ca de obicei viaţa din acvariu, Al Optzeci şi patrulea a murit totuşi: cu doar câteva zile mai târziu decât a prorocit. Plecarea sa pe alte tărâmuri a fost lină, întrucât el a părăsit deja de mult lumea oamenilor vii.

După cum vom vedea, moartea Învingătorului leului a trezit destule suspiciuni: s-a vorbit de otrăvire, dar nu s-a putut niciodată demonstra convingător dacă făptaşul a fost Jurgen Klopfstein, Al Optzeci şi cincilea sau mortul însuşi, care ar fi vrut să demonstreze astfel că n-a greşit, că socotelile sale au fost corecte, că a reuşit să învingă nu numai leul, ci şi taina tainelor, descoperind algoritmul universal, calea spre armonia universală.

1 Deşi trebuia să constituie un monopol al Celui de Al Optzeci şi patrulea, câteva duplicate ale dispozitivului au ajuns pe mâini străine, ceea ce a produs un imens scandal.

2 S-a schimbat şi altceva: până ce a avut bani – oricât de mulţi bani – pentru orice toană de a sa, a fost risipitor. Când a făcut rost de fonduri mai ales prin munca sa, a devenit strânguitor, chiar zgârcit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.