Cele mai moderne scanere zac în uitare în vămile române

Roboscanerele, cele mai moderne sisteme de scanare a cargo-urilor, invenție a unui român, zac nefolosite în vămile din România de câțiva ani pentru că nu există un contract pentru întreținere, verificare și reparare.

”În prezent cele 15 sisteme mobile pentru controlul vamal nedistructiv în cadrul birourilor vamale de frontieră al mijloacelor de transport marfă și containerelor tip Roboscan/MIS, aflate în dotarea Unității Nucleare a ANAF – Direcția Generală a Vămilor, sunt nefuncționale și deținute, fără drept de utilizare, în baza Autorizației de deținere nr. VG 2002/2019, eliberate de Comisia Națională de Control a Activităților Nucleare”, se arată într-un document semnat de către Attila Gyorgy, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

Potrivit prevederilor legale în domeniul nuclear, utilizarea, respectiv deținerea, echipamentelor emițătoare de radiații ionizate se poate efectua doar în baza unei Autorizații de Utilizare, respectiv Autorizații de Deținere, emise de CNCAN. Una dintre condițiile tehnice necesară a fi îndeplinită pentru obținerea autorizației este asigurarea serviciilor de manipulare (întreținere, verificare, reparare) de către operatorii acreditați de CNCAN. Lucrările de întreținre pentru cele 15 sisteme mobile pentru controlul vamal nedestructiv al mijloacelor de transport marfă și containerelor tip Roboscan/MIS, aflate în dotarea Unității Nucleare a ANAF – Direcția Generală a Vămilor, au fost asigurate, în perioada 2014-2016 de către compania MB Telecom, deținută de Mircea Tudor, creatorul acestor Roboscanere, în baza unui acord cadrul și a contractelor subsecvente încheiate. Ca urmare a constatărilor reprezentanților Curții de Conturi consemnate în raportul de audit financiar și în procesul verbal de constatare, în data de 2 august 2017 acordul menționat a încetat prin acordul părților. Astfel, începând cu ultimul trimestrul al anului 2017, sistemele nu mai sunt utilizate, se spune în documentul semnat de Attila Gyorgy.

Pentru asigurarea serviciilor de manipulare, ANAF a inițiat și derulate, în anul 2019, două proceduri de achiziție care au fost anulate, deoarce ofertele au fost declarate neconforme. În prezent, a fost inițiată a treia procedură pentru achiziția de manipulare, prin încheierea ului acord-cadrul pentru o perioadă de 4 ani, pentru sistemele mobile tip Roboscan/MIS, la data prezentei, această procedură est eîn stadiul de aprobare a documentației de atribuire și a strategie de contractare.

România deține 5 bucăți Roboscan 1M, an de fabricație 2008, 7 bucăți Roboscan 1MC, an de fabricație 2010 și 2012, și 3 bucăți
Autospeciale cu sistem de examinare a autovehiculelor grele, cu radiații gamma, Mobile Imaging System – MIS tip Rapiscan 4200 – producător Rapiscan Security Products, SUA MIS, an de fabricație 2003. Aceste echipamente au constituit un element important în strategia autorităților de combatere a traficului ilicit cu diverse bunuri, inclusiv cu țigări. Aparatele pe care statul a cheltuit peste 12 milioane de euro zac în vămi, la Iași (5 scanere), Constanța (2 scanere), Galați (2 scanere), Timiș (2 scanere), Dolj și Cluj (un scaner) . Încă un scaner se află la Direcția Vamală București.

Pentru că acestea nu funcționează, piața neagră a țigaretelor a proliferat. ”Piața neagră a țigaretelor a crescut în ianuarie 2015 la 19,2%, față de 15,4% în noiembrie anul trecut. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în nord-est, şi anume 10,8 p.p. De altfel, această regiune a fost, în ultimele 12 luni, cea mai vulnerabilă la expansiunea comerţului ilegal, la nivel național. În nord-vest, traficul ilegal a continuat tendinţa de creştere observată în noiembrie 2014. Este interesant de notat că, pe fondul conflictului din Ucraina, există o migrare a fluxului de ţigarete de contrabandă de la punctele de intrare în ţară aflate în regiunea nord-vest, către cele din zona de nord-est”, a declarat Marian Marcu, Directorul Companiei de Cercetare Novel Research.

De ce nu funcționează aceste Roboscanerele? Pentru că statul român nu cheltuie bani cu întrețirea lor. De exemplu, în 2008, țara noastră deținea doar cele trei scanere Rapiscan, cumpărate de la americani. Costul anual de întreținere s-a ridicat la aproape 210.000 euro. După intrarea în UE, România a mai cumpărat alte 12 bucăți, dar de la firma românească a lui Mircea Tudor. Autoritățile au crezut că toată cheltuiala cu întreținrea va cădea în seama UE. ””Funcționarea defectuoasă (a roboscanerelor – n.red.) a fost cauzată de o subfinanțare cronică a bugetului de service și mentenanță preventivă. În privința costurilor de întreținere vă facem cunoscută recomandarea Organizației Mondiale a Vămilor din ghidul ‘Recomandări pentru achiziția achiziția și utilizarea echipamentelor de scanare’, editat pentru a veni în sprijinul țărilor membre ale organizației (inclusiv România).
În acest ghid (…) este menționat că o autoritate vamală ar trebui să bugeteze costuri anuale de service între 5% și 10% din prețul de achiziție al produsului și să prevadă un contract de mentenanță completă fără a include în acest buget costurile de verificare, autorizare și certificare a securității radiologice care mai adaugă cel puțîn câteva procente la acest nivel de bugetare. Aceste recomandări au fost constant ignorate în România, unde s-au alocat în medie sub 2% anual din valoarea de investiție, cu mult sub pragul critic recomandat de o organizație care cumulează experiență profesională a tuturor organizațiilor vamale din lume”, se arată într-un răspuns formulat la solicitarea Ziare.com și semnat de omul de afaceri Mircea Tudor.

Mircea Tudor este administratorul MB Telecom LTD SRL și omul care a stat în spatele ideii de scaner pentru transporturi cargo, fie că este vorba despre camioane, containere sau avioane. Tudor și alți cercetători români au câstigat de trei ori, în 2009, 2013 și 2014, Marele Premiu la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva. De asemenea, cercetătorii români au câștigat 17 premii speciale, 18 medalii de aur, 8 de argint și ale 4 de bronz. Despre scanerul premiat la Geneva în 2009, Tudor afirmă că a fost o idee încă din 2001, atunci când a fost organizată o competiție pentru securizarea vămilor. „Ne-am asociat cu o firmă mare din Los Angeles și i-am convins să vinăîin România, să ne unim foțele. Am făcutîin 2002 două scanere, în 2003 Banca Mondială a suplimentat comanda cu încă unul, în 2004 am mai făcut unul pentru Letonia. Și, tot învățând, ne-am gândit să-l facem altfel decât ceilalți: fără operator, fără prezența umana. Le-am propus partenerilor din Los Angeles, ei au spus că sunt utopice ideile noastre, așa că am început singuri. Din 2004 până în 2008 am lucrat la scaner, iar în 2009 l-am expus”, a declarat recent Mircea Tudor de Hotnews.ro.

Roboscan este de fapt o scanare radioactivă, cu raze gama, care poate să ofere soluții de securitate integrate pentru vămi și aeroporturi, în vedere detecției explozibililor și narcoticelor. Razele acestea sunt scăzute și nu pun în pericol sănătatea celor din jur. De asemenea, firma mai produce și echipamente dotate cu scanarea cu raze X pentru bagaje, colete și mărfuri, detectori de contrabandă, echipamente examinare a documentelor și a probelor criminalistice. Roboscan 1M este primul scaner telecomandat din lume, existența acestei telecomenzi făcând Roboscanul unic.

Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 5182 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Coruptia are toate culorile spectrului politic! Scanerele NU TREBUIE SA FUNCTIONEZE! ATI INTELES?
    DA. SA TRAITI AM INTELES! TRAIASCA SPAGA SI JAFUL! TRAIASCA,TRAIASCA,TRAIASCA!
    PS. Cei mai multi parasesc Romania pentru ca nu mai e nicio speranta!
    Fie ca e „stanga” la putere ,fie ca e „dreapta” la putere CORUPTIA E LA PUTEREA^10.

  2. Parandaratul? Ce interes au vamesii ca aceste instalatii sa functioneze? Ganditi-va ca ar scana toate TIR-urile are intra in tara si in mod automat fotografia ar fi transmisa si la sediul central al Directiei Generale si stocate intr-un server? Ar mai putea spune ca nu au vazut produsele/persoanele traficate? Tocmai de aceea nu s-a dorit mentinerea in functionare a acestor echipamente. Se pare ca unele au fost deteriorate in mod intentionat. Spaga din vami ajunge si la decidentii de la Bucuresti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.