Un minor din Craiova, prins la volanul unui autoturism, s-a ales cu dosar penal şi pentru dare de mită nu doar pentru conducere fără permis după ce a încercat să le ofere 200 de euro oamenilor legii. Gazeta de Sud scrie că un echipaj de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție l-a depistat, duminică în Craiova, pe D. E., de 15 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.
Cel în cauză a fost condus de polițiști la sediul Secției 2 Poliție Craiova, iar în timpul cercetărilor, conducătorul autoturismului a încercat să scape de rigorile legii și a oferit celor doi polițiști suma de 200 de euro.
Oamenii legii au refuzat banii oferiţi de tânărul de 15 ani şi au sesizat D.G.A.- Serviciul Județean Anticorupție Dolj. Aceștia au organizat prinderea în flagrant a lui D. E. în timp ce oferea polițiștilor suma de 200 de euro.
Cei doi agenți de poliție sunt absolvenți ai școlilor de agenți de poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, promoția 2009, respectiv ”Vasile Lascăr” Câmpina, promoția 2012 și au fost felicitați de conducerea Inspectoratului pentru conduita profesională și etica exemplară de care au dat dovadă.