
China a anunțat vineri că Xi Jinping a decis să îl trimită vicepreședintele Han Zheng să participe la învestirea lui Donald Trump, notează AFP.
Ales pentru a doua oară în noiembrie, noul președinte al Statelor Unite va depune jurământul luni, la Washington.
Echipa sa de tranziție a anunțat în decembrie că Trump a încălcat tradiția invitându-l pe președintele chinez Xi Jinping și alți lideri mondiali la ceremonie.
Han va fi prezent la învestire în calitate de ‘reprezentant special’ al președintelui Xi, a indicat vineri Ministerul de Externe de la Beijing.
‘China adoptă principiile respectului reciproc, coexistenței pașnice și cooperării +win-win+ în examinarea și dezvoltarea relațiilor sale cu Statele Unite’, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe într-un comunicat.
‘Suntem pregătiți să lucrăm cu noua administrație americană cu scopul de a îmbunătăți dialogul și comunicarea’, a declarat purtătorul de cuvânt.
Beijingul dorește să ‘urmărească în comun relații stabile, sănătoase și de durată între China și Statele Unite și să găsească calea potrivită pentru ca cele două țări să se înțeleagă’.
În timpul primului său mandat, Donald Trump s-a angajat într-un puternic război comercial cu China, impunând tarife mari la importurile din a doua cea mai mare economie a lumii.
Recent, el a amenințat că va impune măsuri și mai dure, acuzând Beijingul de practici comerciale neloiale și implicare în criza devastatoare a fentanilului în Statele Unite.
China a depasit faza de frica de US.Inversez proverbul ,,cîinele care nu latra musca,, sau mai bine pisica blinda ….
Trump il invitase pe Xi la mar-a-lago
si pe cand mancau tort de ciocolata
l-a anuntzat ca a dat cu 59 de rachete de croaziera in Siria:
-naiba stie ce ii mai spune acum!
Suveranistii buni:SIEmion,Ponta,popa Palma,etc., se trag direct din Trump,sunt ok,sunt Neanderthali
Suveranistii rai: Sosoaka,Georgescu,Raisa ‘molotova ‘,etc se trag din Putin,nu sunt ok,sunt Denisovani
Tremura de frica China:)) Chinezul vine in conditiile in care nici un oficial taiwanez nu apare la pomana por..asta ..la investire
Suveranistii nu se duc sa pupe ghiulul,Ponta,SIEmion,astia ,’suveranistii cuminti’?
„ADEVERIREA „ÎNTÂMPLĂRII” DIN VECHIME : PROȘTII SE BAT DE SE OMOARȘ IAR „GAZDELE SFĂDIDITE LA VEDERE BEAU CONIACURI ÎN„CASA DINAINTE”A CRÎȘMEI!
Este un gest diplomatic care spune totul: numarul 2 chinez onoreaza investirea numarului 1 american.
Trump le va promite chinezilor ca Taiwanul va fi al lor…asta e singura problema cu China. Cand se va intampa asta?? Peste 1000 de ani… chinezii pot sa astepte 🙂
Un rebel la Casa Alba poate scrie istorie in folosul intregii omeniri.
Dusmanii trebuie sa ți-i apropii, sa ti-i transformi in prieteni.