Cinci finale în prelungiri

Din cele 18 finale disputate până acum, doar două nu au fost echilibrate: cea din 1958, când Brazilia nu a avut probleme cu Suedia, echipa ţării organizatoare a turneului final, şi cea din 1998, când Franţa, ţară gazdă, a surclasat Brazilia. Chiar dacă în 1970 echipa „cariocas” a câştigat la trei goluri diferenţă finala cu […]

11 iulie 2010 14:39

În cinci finale au fost necesare prelungirile pentru stabilirea învingătorului, în două dintre acestea – 1994 şi 2006 – fiind necesare şi loviturile de departajare. De menţionat că în opt finale – cele din 1938, 1970, 1978, 1982, 1986, 1990, 1998 şi 2002 – echipele care au câştigat titlul mondial au fost cele care au deschis scorul. În 1930, 1934, 1950, 1954, 1958, 1962, 1966, 1974 şi 2006, tabela de marcaj a fost deschisă de echipele care au pierdut în final.

Cele mai dramatice finale au fost cele din 1950 – Brazilia avea nevoie de un egal în meciul decisiv (semifinalele s-au desfăşurat în sistem turneu), a deschis scorul, a fost egalată în minutul 66 şi până în minutul 79, când a mai primit un gol, era campioană. În ultimele 10 minute, brazilienii au tras de 18 ori la poarta uruguayanului Maspoli, dar nu au mai reuşit egalarea; 1954 – Ungaria a condus în minutul 10 cu 2-0, iar la 2-3 nu a mai ieşit din terenul Germaniei de Vest; 1966 – Germania de Vest a egalat în minutul 90, iar în prelungiri englezii au înscris golul de 3-2, despre care nici astăzi nu se ştie dacă mingea a trecut sau nu linia porţii. În 1978, în minutul 90, la scorul de 1-1, olandezul Resenbrik, de la 5 metri, a trimis mingea, cu capul, în bara laterală, un gol înscris atunci ar fi adus (originalei) „portocalei mecanice” titlul de campioană mondială.

Doar 4 eliminaţi în 18 finale

Până la finala din 1990, nu a fost înregistrată nici o expulzare a vreunui fotbalist de pe teren. Doi argentinieni (Monzon şi Dezotti) au primit direct cartonaş roşu în finala contra Germaniei, o finală decisă de arbitrul Mexican Codesal Mendez. El a dat credit tuşierului columbian Perez Hoyos, cel care a fost singurul om care a văzut un fault (inexistent – n.a.) în careul argentinian. Tot roşu direct a mai văzut în 2006 Zinedine Zinade, după celebrul clinic cu Materazzi.

În 1998, francezul Desailly a cumulat două cartonaşe galbene şi a fost eliminat. Din 1970 de când s-au introdus cartonaşele galbene, în cele 10 finale disputate până în 2006, s-au acordat 40 de avertismente. Cele mai multe în finala din 1986 (Argentina – Germania de Vest: 3-2), cele mai puţine – câte 2 – în 1970 (Brazilia – Italia: 4-1) şi 2002 (Brazilia – Germania: 2-0).

200.000 de spectatori pe Maracana

Recordul de asistenţă la o finală de campionat mondial s-a înregistrat în 1990, când pe stadionul Maracana, din Rio de Janeiro, la meciul Uruguay – Brazilia, au asistat 199.854 de spectatori. În topul asistenţei, pe locul doi se află finala din 1986, când pe Azteca din Ciudad de Mexico s-au aflat 114.600 de spectatori la meciul Argentina – Germania de Vest. Tot Azteca deţine şi locul 3, cu 107.412 spectatori în 1970 la finala Brazilia-Italia. Cea mai redusă afluenţă de public am avut pe Rasunda din Stockholm, la Brazilia – Suedia în 1958, şi câte 55.000 de spectatori pe PFN din Roma şi pe Colombes din Paris, la finalele din 1934, respectiv 1938.

De menţionat că în 8 finale au jucat echipele ţărilor organizatoare. În şase situaţii gazdele au fructificat avantajul terenului propriu: 1930 – Uruguay, 1934 – Italia, 1966 – Anglia, 1974 – Germania de Vest, 1978 – Argentina şi 1998 – Franţa, iar în două finale: 1950, Brazilia şi 1958, Suedia, au fost nevoite să se recunoască înfrânte.

Cele 18 finale din istoria CM

1930 Uruguay 4-2 Argentina

1934 Italia 2-1 Cehoslovacia (prel.)

1938 Italia 4-2 Ungaria

1950 Uruguay 2-1 Brazilia

1954 Germania de Vest 3-2 Ungaria

1958 Brazilia 5-2 Suedia

1962 Brazilia 3-1 Cehoslovacia

1966 Anglia 4-2 Germania de Vest (prel.)

1970 Brazilia 4-1 Italia

1974 Germania de Vest 2-1 Olanda

1978 Argentina 3-1 Olanda (prel.)