' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3e%3c/svg%3e){kind=small}
”În urmă cu 15 ani, UE a crescut peste noapte cu zece state membre, cea mai mare și mai ambițioasă lărgire. Noii membri, opt dintre ei erau foste state din blocul sovietic, celebrau cu focuri de artificii, erau în al nouălea cer, fluturau drapele albastre cu steluțe galbene, Oda Bucuriei lui Beethoven părea să răsune la infinit. Iar printre cei mai entuziuaști susținători ai acestei extinderi se numărau nimeni alții decât britanicii”, scrie Mary Dejevsky, editorialistă la The Independent și The Guardian și fostă corespondentă la Moscova pentru The Times.
Pentru vechile state membre, extinderea, în special către Est, era justificată dintr-o mulțime de motive. Era împlinirea unui vis pe care puțini îl credeau tangibil chiar și acum 15 ani: refacerea Europei ”întreagă și liberă”. A împăcat conștiința multor occidentali prin oferirea unui soi de recompensă pentru acei estici obligați să rămână atâta timp în spatele Cortinei de Fier. A reîntregit ceea ce era văzut ca o constelație de valori (iluministe) împărtășite de toți europenii.
Pentru Thatcher și succesorii ei, motivele de bucurie erau altele. Această Europă lărgită, sperau ei, va fi mai greu de raliat aspirațiilor franco-germane pentru ”o uniune mai apropiată”. O Uniune Europeană mai largă, inițial mai diversă, nu doar că ar fi întârziat integrarea profundă în UE, dar ar fi sabotat chiar această integrare o dată pentru totdeauna.
Având în vedere toate aceste motive, se poate spune că această lărgire spre est, sporită trei ani mai târziu de aderarea României și Bulgariei, iar după încă șase ani de aderarea Croației, a sabotat mai mult decât a întârit uniunea tot mai apropiată.
În primul rând, ne putem întreba cât de mult succes a avut alipirea dintre ”vechi” și ”noi” – termeni priviți cu multă ură de central și est-europeni. Din punct de vedere economic, avântul economic inițial nu a fost de cele mai multe ori susținut, lăsând un ecart persistent între cei vechi și cei noi. Printre ”noii” europeni există resentimentul că nu au făcut decât să ofere forță de muncă ieftină celor ”vechi” și că au fost folosiți ca piețe de desfacere pentru mărfuri de proastă calitate. Resentimentele sunt reciproce. Un înalt oficial european a declarat recent că Polonia nu ar trebui să mai trateze UE ca pe ”o vacă de muls”.
Însă cel mai mult a contat aspectul ”valorilor comune”, cu Polonia și Ungaria amenințate cu măsuri împotriva a ceea ce este interpretat drept problemele ale democrației și în justiție. Ecartul ”valorilor” pare să se fi mărit după alegerea unor guverne naționaliste și eurosceptice în aceste țări.
Reticența ”noii” Europe de a accepta o cotă din mulții imigranți care au intrat în UE in 2015-2016 a fost cauza principală a fricțiunilor. Este unul dintre motivele pentru care – potrivit unui sondaj recent al ONG-ului Koerber Stiftung – aproape jumătate dintre germanii chestionați (46-47%) spun că extinderea UE a fost o greșeală. Anterior, germanii erau printre cei mai înfocați susținători ai extinderii UE.
Este adevărat că majoriotatea statelor din fostul bloc sovietic nu sunt vinovate pentru aceste derapaje; este adevărat și că idealismul Vestului a ascuns o mare diferență de viziune de la bun început. ”Vechii” europeni văd apartenența la UE ca o împărțire a suveranității pentru a evita un nou război, în timp ce statele fostului bloc sovietic văd UE mai degrabă ca pe un adăpost la care să-și pună suveranitatea proaspăt redobândită și pe care nu vor să o împartă.
Asta duce la un al doilea factor: securitatea și Rusia. Din rațiuni lesne de înțeles care țin de trecutul lor recent și nu numai, cetral și est-europenii au adus cu sine în UE teama de gigantul din Est. La aceasta s-a adăugat mentalitatea de război rece a britanicilor și efectul a fost modificarea priorităților de politică externă și de securitate ale UE, care anterior fuseseră mai echilibrate, între nord-est și sud.
Pragmatismul din relația UE-Rusia s-a transformat în adversitate începând din 2004, până la punctul în care relația a fost catalogata drept un nou război rece. Aceasta a fost o consecință a extinderii NATO către granița de vest a Rusiei. Apoi, proasta gestionare de către UE a negocierilor pentru liber schimb cu Ucraina – care au fost susținute cel mai mult de ”noii” europeni – a făcut ca situația să devină și mai rea.
A fost o vreme în care Rusia făcea o distincție între NATO și UE, perioadă în care UE a avut un rol mai productiv. Însa aspecetele legate de securitate din acordul negociat de UE cu Ucraina au pus Rusia în gardă, iar rezultatul este că, acum, forțele ruse și cele ale NATO sunt desfășurate față în față pe un aliniament care a devenit o nouă graniță în Europa.
Ne putem întreba cum ar fi fost relațiile UE-Rusia în acest moment, dacă nu ar fi avut loc extinderea UE și a NATO si/sau dacă s-ar fi evitat ciocnirea pentru Ucraina. ”Noii” europeni s-ar fi simțit mai puțin siguri sau ar fi fost mai siguri, tocmai pentru că Rusia s-ar fi simițit mai sigură? Nu vom ști niciodată asta.
Apoi, mai apare o problemă: Brexitul. Este drept că susținătorii ieșirii din UE au manipulat datele. Dar ar fi câștigat oare referendumul dacă nu ar fi fost estimarea greșită a guvernului Blair despre cât de mulți ”noi” europeni vor profita de libera circulație în Marea Britanie după 2004? Mi se pare că s-a indus o scandaloasă confuzie între libera circulație în cadrul UE și migrația non-UE (pe care guvernul nu a reușit să o controleze, deși avea puterea să o facă). Însă migrația a fost doar o temă poentru campania Brexit. Britanicii au dat vina pe UE pentru pierderea controlului de către guvernul britanic.
După 15 ani de la extinderea spre Est, verdictul depre lărgirea UE este amestecat. Îmi vin în minte cuvintele repezeală și ambitii exagerate, care au provocat multe consecințe. Este un preț mare plătit de UE pentru un proiect pe de o parte idealist, pe de altă parte just. Se poate schimba acest verdict?
Să ne uităm la jumătatea plină și să spunem că a fost nerealist să ne așteptăm ca ”noua” și ”vechea” Europa să fie perfect miscibile, după ce au fost atât de mult timp separate și după 15 ani de experiențe atât de diferite. Poate că este o problemă de timp până când ”noua” Europa va trece peste preocuparea legată de suveranitate. Pentru a fi atinsă, convergența economică are nevoie de mai mult timp decât ei, sau noi, am sperat.
La fel și cu Rusia. Există deja semnale că în UE începem să avem o mai bună interpretare a regimului Putin și a intențiilor Rusiei, că îngrijorările legate de flancul sudic al UE ar putea readuce fostul echilibru al politicii externe. Îndoielile prezente și viitoare legate de angajamentul SUA pentru apărarea Europei ar putea și ele să încurajeze o nouă abordare a Rusiei. Alegerea noului președinte al Ucrainei este o oportunitate atât pentru Vest, cât și pentru Est.
În cele din urmă, Brexitul. Mulți au spus că Brexitul va grăbi spargerea UE, pentru că vor urma și alte state. Până acum, este valabil opusul. A crescut coeziunea și ea ar putea crește și mai mult după retragerea Marii Britanii (presupunând că aceasta se va întâmpla). În cele din urmă, consecințele extinderii UE au adus atâtea beneficii cât și pagube, însă ar putea să mai treacă 15 ani până să aflăm care sunt acestea.
Omul e cel mai mare pradator de pe planeta. Cand D-zeu si-a dat seama de eroarea pe care a facut-o, adica i-a dat omului inteligenta si maini cu degete opozabile, s-a gandit s-o dreaga prin religie, adica niste coduri de convietuire pasnica. Se pare ca nici asta nu a ajutat. Acum urmeaza una din doua. Ori D-zeu ne stinge lumina, ori ne lasa sa ne mancam singuri. Cam atat.
Domnule Marchievici, cand traduceti integral un articol din The Independent, nu puneti ghilimele doar la primul paragraf (unii comentatori chiar aveau impresia ca articolul va apartine). In rest, e bine ca mai traduceti si asemenea articole, desi comentatorii de mai sus par sa fie toti foarte tristi ca suntem membri UE si ar fi vrut sa ramanem la mixerele DDR-iste din anii 70… Est-germanii sunt de trei decenii integrati in Occident si nici pana astazi nu sunt cu toate ranile vindecate. Oare cat le va trebui romanilor sa treaca peste trauma comunista (si sa nu mai viseze la „socialismul democratic”)?
SUS PATRIA si Mircea, felicitari pentru analize. Pentru Mircea, doua observatii: Malta a fost in 1989 (sigur, simpla eroare de tastare) iar razbuiul rece a avut totusi invinsi: Romania si Iugoslvia, tari care s-au opus cu destul succes hegemonismului sovietic, sustind astfel indirect interesele Occidentului, dar carora li s-a rezervat cea mai nefericita soarta. De ce oare? …
Inainte de a intra in detalii, referitor la integrarea Estului in UE, este necesar sa punctam cateva premize:1. Razboiul Rece, s-a terminat la Malta,in 1969, fara invinsi si fara invingatori. Nu se putea termina altfel 2. Prin 2005-2008, Occidentul constata ca ramanand „fara un dusman” pierde controlul intern si hotaraste externalizarea productiei „demoland uriasele concentrari de salopete albastre, convinse acum ca pot zbura catre un socialism autenti” 3. Dupa 12 ani de la terminarea Razboiului Rece, adevaratii castigatori,prin summitu-rile de la Roma si Madrid, din 2002, isi insusesc controlul asupra Europei printr-o imbratisare siciliana. Evident cu abilitati pentru a nu fi speriat vanul! Asa stand lucrurile adevaratele probleme nu sunt dezbatute public si deci nu pot fi analizate coerent, pe baza intelegerii/analizei ci sunt promovate tendinte, pe principiul „Stim noi ce trebuie facut!”. Era normal sa apara probleme, comportamente deviate, fenomene de incomunicare cum s-a intamplat in Polonia, Ungaria,Romnia. Si ca lucrurile sa para ca sunt coerente/inteligente, sunt impinsi in fata functionari ai proiectului si nu lideri politici( Timermmans et comp). Si pentru ca „agresivitatea lor pozitiva” sa fie stopata s-au impus actiuni pe masura, adica inteligente. In cazul Romaniei Decizia CCR din 16 martie 2916, prin care SRI este trimis in cazarma fiind eliminat ca jucator politic principal, iar Factorul Extern este lasat fara principala interfata in procesul „promovarii democratiei, statului de drept” dar mai ales a decapitalizarii Romaniei in vederea fixarii in categoria a doua, adica la „coada vacii” cum a vrut Planul Valev
Stimate domnule Marchievici, da data asta nu prea sunt de acord cu analiza dvs, în sensul că dvs., la fel ca întreg discursul pe tema UE, în general, est dominată de concepte foarte confuze şi chiar profund greşite:globalizarea, capitalism/socialism, revoluţie(1989), integrarea, raportul stat naţional/UE, democraţie, stat de drept, identiate naţională /identitate europeană, naţionalism, securitate etc. etc. Da, există referenţiale solide în funcţie de care să se poată emite judecăţi, numai că e vorba fie de ignoranţă, fie de interese pentru a nu lua în seamă!Problema de fond rămâne: capitalismul nu este în stare să gestioneze raţional resurele umane şi materiale ale omenirii şi este cauza tuturor nenorocirilor din lume. Pe zidul Berlinului un anonim a scris aşa: ,,Capitalismul n-a învins, el doar a rămas,, Recent, în Germania, au apărut voci social-democrate care repun pe tapet ideea socialismului democratic (nu totalitar), la fel chiar şi în SUA. Desigur schimbări radicale nu vor apărea mâine, dar e semn că neoliberalismul, cum este numit acum capitalismul,nu mai poate fi soluţia! Premierul grec a spus-o clar chiar la Sibiu, că neoliberalismul este o provocare pentru UE, că nu se mai poate merge aşa! Desigur, o astfel de îndrăzneală nu a fost comentată, nu-i aşa, pentru că nu e corect politic! Ce înseamnă ,,libertatea de mişcare a capitalului,, în UE? Că Nokia vine, îşi face plinul apoi pleacă şi te lasă cu buza friptă! (muncitori pe drumuri). Nu dezvolt mai mult, am făcut-o altădată, tot la comentarii. Pe scurt: UE este o creaţie a Ocultei capitaliste, liga europeană, nu aduce bunăstare pentru toţi, cum zicea L. Erhard. Cel mai grav este faptul că e construită pe o filosofie antinaţională, motiv pentru care va şi cădea, până la urmă! E o altă Uniune Sovietică, cum s-a mai spus! Apreciez comentariile Emile şi Klauss cel MAre.
Extinderea UE spre est Fuhrerul o numea „cucerirea spatiului vital in est”. Deoarece cu forta nu a mers au aplict metoda lui Jerri din desenele animate. Au venit acuma cu clopoteii ambalati frumos, ca si Tom iar noi ni i-am legat singuri la gat. Evenimentele din Ucraina au aratat ca in configuratia actuala nu se poate mai spre est cu aceasta metoda deoarece Rusia este prea mare si constienta de trecutul imperial, nu accepta rolul de sluga. Speranta este ca prin „democratizare” sau orice alt mijloc sa dezmembreze Rusia si sa integreze ca slugi bucati din ea
Niște porci și niște nemernici. Cu toate prostiile vehiculate de unii despre industriile din țările “socialiste” aceste aveau multe produse competitive și o piață mare de desfacere. Și stiu foarte multe produse românești, mă refer la industrie, care fară propagandă patriotică erau de foarte bună calitate. Să nu vorbesc de mixerul DDR-ist care functionează din 1977 și la 400 Wați are volum și gretuate mai mică decât similarele de firme celebre germane, sau olandeze fabricate în RPC și care au pierit la 2 ani după garanție. România, reușise Ceaușescu, ca deși menbră Tratat Varșovia să faca parte din grupul țărilor nealiniate cu o piață de peste 1 miliard. Niște hoți de drumul mare. Au desființat industria anihilând astfel concurența au preluat piețele și acum se căinează ce greu le este cu noi. Urma competitivitatea jacmănelii să se abată pe Ucraina, Berarus și Rusia. Aici e suferința. China și India vor avea un cuvânt greu în ce urmează.