După ce s-a arătat „dezgustată” de faptul că mama sa a votat ”da” la referendumul pentru familia tradițională din 2018, fiica acesteia Oana Lasconi continuă acuzații și susține că aceasta a mințit public. Tânăra, în vârstă de 31 de ani și care locuiește la Paris, se plânge că mama nu i-a fost alături, ci dimpotrivă a abandonat-o.
În urmă cu câțiva ani Oana Lasconi povestea că a început trei facultăți, dar nu a terminat niciuna, Facultatea de Știinte Politice, Facultatea de Drept și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, cu specializare în literatura rusă. Declara, de asemenea, că jobul pe care îl are este mult mai distractiv decât cel mamei sale.
Elena Lasconi mărturisea, la rândul ei, într-un interviu pentru publicația Life, că Oana, fiica sa, a crescut mai mult la Hațeg.
„Multă vreme mi-am ținut copilul la Hațeg, la ai mei. Nu știu ce m-aș fi făcut fără mama și tata!, mergeam la ei în weekend-uri, uneori plecam corespondent în diverse locuri din țară, am fost și corespondent de război în Afganistan, iar toate astea au însemnat tot atâtea răni pentru relația mea cu Oana. Sigur că ne iubeam, că eram cât de aproape puteam de ea, că mă vedea ca pe o zână, iar ea era salvarea mea. Dar distanța era de ne-evitat“, a spus Oana Lasconi.
Președintele USR, Cătălin Drulă, i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă de pe lista partidului la alegerile europarlamentare, în contextul controverselor iscate pe seama votul său la referendumul pentru familie.
Reacția Elenei Lasconi după solicitarea lui Drulă
”Dacă munca și crezul meu nu sunt suficiente, dacă sinceritatea, toleranța și iubirea nu sunt suficiente și dacă doare atât de mult un cuvânt, prin votul colegilor mei din Biroul Național USR se decide retragerea mea de pe lista candidaților la europarlamentare”, a spus Elena Lasconi.
Am intrat în politică pentru a construi. Străzi, școli, spitale, comunități, dar mai ales punți către oameni. Voi continua să fac asta la Câmpulung și în orice moment al vieții mele publice și private”, a reiterat Lasconi.
Duminică seara, USR a anunţat că Biroul Naţional al formaţiunii a luat act de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare.
Citeste si Acuma, vedem, la USR una-i cinstea de Muscel, alta e cea de Bruxelles?
Lasconi contra Lasconi. Da, familia tradițională? ”Sunt în şoc, absolut dezgustată”
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Parca era o tara libera unde fiecare voteaza ce vrea.
Nu?
La alte familii politice, dacă tata e primar, vrea și copilul.
In ORICE Traducere a Povestii de mai sua :
– Fata a luat-o pe Ulei, de Mica si a scapat Caii HORMONALI in Decoruu’ pregatit de Aia din Apusenia.
– Mama a sacrificat-o pentru CARIERA, ca dace se opcupa de Dansa, UNICA fiind, NU cred ca se intmplau cele de mai sus…
Cu TOATE Cestiile OBIGATORII … 🙂 ANTICE si ACEPTATE care SE impun si LI SE impun TUTUROR Muierilor Cat de Cat Frumoase si care SE VOR si Fammes Fatales in POOOLITICA …
@You’ve just been erased spune:
06 NOV. 2023 LA 10:45
GANDesti ENORM si VEZI Deeper …
Bravo, m-i scutit de un Eort …
Spiritele Inalte se intalnesc.
@Nae Iti dau un sfat: „lasa barosaneala si apuca-te sa citesti carti”. Sa vezi corect lumea.Sa nu te mai iei dupa conspiratii si narative.Soros nu are nici o vina ca Ro este plina de analfaeti. Nu Soros este vinovat ca unii ati aruncat cu creta in profesori si v-ati lasat de scoala.Sau ca ati votat mereu pe mici,bere si manele.Ca alegeti un Simion sau Sosoaca. Nu mai cautati vinovati in alta parte. Privit-va pe voi .Prostia asta cum ca altii sunt de vina este penibila.Cine e Soros un demon? Daca Soros e demon,atunci pentru romani Dumnezeu este acel razbunator ciudat care arunca cu veni peste ceilalti diferiti fata de voi dacii liberi de minte.
Soros are mare grija de anomaliile pamantului !Ai vazut cum invart milioanele cei din „rezist”?
Leopold orbit de ura ce cauta în ecuație Ciolacul?
Nae E problema ta din ce traieste in Franta. Va freaca grija de altii in timp ce voi traiti din prostie.
„Fetița”,în acel interviu, pare mai degrabă drogată decât afectată (dealtfel ce așteptări să ai de la useriștii-rezist)?!
Asta e valabil pentru cineva care a terminat o facultate nu pentru o „parasuta ” care a „bagat degetul de trei ori ” cu speranta ca o sa-i placa . Sunt curios din ce traieste in Franta !
Educata dupa educatia lui Ghita ca educatia vestica e cheia de zombi neomarxisti.
*Dă, mamă, cu biciu-n mine! *,*Cine are fată mare , mare supărare are :::* și alte sloganuri electorale Pro TV Ioropa = Cântece de viață nouă …
se pare că universitățile din vest nu sunt altceva decât niște centre de îndoctrinare neomarxistă. la ce mai ajută o diplomă în Știinte Politice, Drept sau Limbi Străine dacă absolvenții sunt în realitate programați să se autodistrugă, să distrugă societatea din care fac parte!?
Care copii?Pe unde sa-i faca?Cu sexa omooaga?Asta vorbeste dupa texte, pentru anencefalii crescuti ca turma..Gomora…
LGBistii sunt discriminați dar ce a făcut Drula, cum se cheamă?..
Aveam o părere buna despre Drula, votul meu l-a pierdut.
„abandonata de mama”..dar de tata.nu?Cine a facut-o „sfantul xx”?Se editeaza cuvintele dure si adevarate ca sa creasca ierburile preistorice in voie si aberatia sa iirumpa..or fi avut si acolo cupluri hetero, ca altfel n-ar fi existat oane sparte ce vor sa inlocuiaaca populatia de milenii…
Și totuși eu cred că Facultatea de Limbi o va termina . Singura problema este că e rusă și ăștia joaca in liga familiei tradiționale. Indignată hai !
Pentru Europa de est activitatile la care tot „activeaza” fiica activista LGBT din Franta au o noima pe la Bucuresti sau Cluj. La Vaslui suna a tranzanaie si nebunie
Problemw stringente pensii, bani de scoala la copii nu liberealizarea drogurilor si drepturile minoritatilor sexuale sau nu-s ce minoritati.
„Transylvanian anticapitalist in Paris LGBTQ+ ally 🏳️🌈 socialist ☭ union friend ✊️ plant mom 🌿 gaming veteran 🎮 wannabe musician” suna a sau par scranteli.
Asa arata o fiica implita. Dezgustata de mama, cu sotie legima, studii lipsa, gen Voiculescu, nesimțire crasa, lipsa de respect fata de convingerile altora, minoritara de mahala cu ieșire la canalul de dejectie, intr-un cuvânt omul ideal al USR-ului și mișcării woke.
” Asculta tinere, învățăturile tatălui tău și nu lepada indrumarile mamei tale. Căci ele sunt o comoara plăcută pe capul tău și un lanț de aur la gatul tău” proverbe
” este p generație care blestema pe tatăl sau și nu binecuvântează pe mama sa. Este o generație care se crede curata și totuși nu este spălată de intinaciunea ei. Este o generație ai cărui ochi sunt trufasi și care își ține pleoapele sus. O generație ai cărei dinți sunt niște săbii și ai cărei masele subt niște cutite ca sa manance pe cel nenorocit de pe pământ și pe cei lipsiți dintre oameni” proverbe-Biblie
Sa fii discriminat datorita apartenentei religioase! Acest partid (editat) trebuie sa dispara din Romania!
Divorț „ca pe vremea lui Stalin” sau un deepfake USR-ist, un fel de Revoluția română în direct, apărați televiziunea română sariti că se trage.
Cine si de ce trage, sau de cevse trage ramane de vazut.
In zona HATEG este INTIMA legatura dintre NOI/Românii si STRAMOSII nostri cei ANCESTRALI si AUTOHTONI/GETO-DACII, adoratorii NATURII cele FERTILE, cea a NEMURIRII si a STIINTEI, PROPAVADUITA de catre ZEUL nostru cel ANCESTRAL Zamolxis/550 BC.
„Nu ne putem îndoi – din cele spuse de Posidoniu, şi [de asemenea] bizuindu-ne pe întreaga istorie a geţilor – că în neamul lor râvna pentru cele divine a fost un lucru de căpetenie.” (Strabon/(64 BC–24 AD), Geografia, II).
„III,24,9-24. La fel şi geţii cei aspri … zestrea cea mai de seamă este cinstea părinţilor şi virtutea femeii pentru care legământul căsătoriei rămâne trainic” (Horatius Quintus Flaccus/(65-8 BC), Ode)
Multe exemple sunt inscenate, publicitate gratuita la babe batrane.
„Președintele USR, Cătălin Drulă, i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă de pe lista partidului la alegerile europarlamentare, în contextul controverselor iscate pe seama votul său la referendumul pentru familie.”
Acu’ am aflat si noi, USR e partidul LQBTQM-istilor.
… nu înțeleg de ce „patronii” USR-ului se mai complică cu această uniune de ”juni nărăvași” atâta timp cât Ciolacu execută la secundă ordinele și mai bagă și de la el un bonus de 50%?
Aha,deci in mintea woke lgbt a ratacitei asteia se considera abandonata c-a fost crescuta si de bunici,imi este mila de maica-sa,jur,noroc cu „fetitele” de la Usr care au mai venit sa-i dea un picior femeii cazute deja la pamant,mari caractere!
Miroase a eveniment regizat, ca sa inteleaga prostimea ca atitudinea traditionala si anti-progresista te duce la stergerea de pe liste.
Loviturile psihologice cele mai fine se dau intotdeauna cu manta, ca sa para naturale, asa s-a intamplat, deh.
Cum era in plandemie cand erai anuntat la stiri ca unui nevaccinat i-a cazut o caramida in cap, sau asa ceva. ‘vezi, de aia!”.
Sau titluri de genul „n-a crezut in vaccin si a mierlit-o’. Asa ca sa inteleaga tot prostovanul aluzia…
In plus cum se face ca odraslele atator show-bizieni, oameni cu vizibilitate media maxima, sunt declarat pe ‘partea cealalta’?
Aici nu e lucru curat.
Mica mare copila, nu cumva vrei sa stai la fel mamei și la bătrânețe? Nu crezi că ar trebui sa fii pe picioarele tale, stăpână pe tine la o vârstă superbă? De ce ieși la interval cu critici aiurea, nu crezi că toate ți se vor întoarce înzecit și iar te vei plânge de necazuri? Poate că, copii îți vor crește mari și când vor auzi ce scoteai tu pe gura despre mama ta naturala, nu crezi că îți vor plăti la fel? Eu cred că da!