Declarație de apreciere de la premierul Nicolae Ciucă pentru guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Domnule guvernator, vă mulţumim foarte mult pentru modul în care aţi reuşit să instrumentalizaţi menţinerea cursului leului la un nivel care ne-a asigurat stabilitate financiară şi cred că, aşa cum aţi menţionat, este important să recunoaştem că în tot acest proces, din 2021 încoace, a existat o coordonare şi o colaborare foarte bună între Guvernul României şi Banca Naţională a României şi vă mulţumim“, a declarat premierul în fața celor prezenți la conferinţa „România în OCDE: Spre clubul bunelor practici economice internaţionale”.
Cu această ocazie, premierul Nicolae Ciucă a subliniat că statutul de membru în această organizaţie reprezintă un „indicator puternic de încredere”, contribuind la atragerea investiţiilor directe, dar şi la încrederea pieţelor internaţionale în stabilitatea economică şi a cursului de schimb.
„Investiţiile străine directe, anul trecut, au atins cifra de aproximativ 11 miliarde de euro. Banca Naţională, domnule guvernator, vă mulţumim foarte mult pentru modul în care aţi reuşit să instrumentalizaţi menţinerea cursului leului la un nivel care ne-a asigurat stabilitate financiară şi cred că, aşa cum aţi menţionat, este important să recunoaştem că în tot acest proces, din 2021 încoace, a existat o coordonare şi o colaborare foarte bună între Guvernul României şi Banca Naţională a României şi vă mulţumim”, a spus premierul.
El a reamintit că în 2022, România a fost invitată să înceapă procesul de aderare la OCDE, alături de alte cinci state candidate: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia şi Peru. Nicolae Ciucă a vorbit despre o coordonare şi o complementaritate între Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi aderarea la OCDE, menţionând că ambele implică reforme.
„OCDE este cea mai puternică organizaţie de cooperare economică existentă la nivel global, având sub umbrela sa state care reprezintă peste 70% din comerţul mondial şi aproximativ 80% din valoarea investiţiilor de capital. În prezent, OCDE îşi concentrează eforturile pentru dezvoltarea unor politici în domenii definitorii pentru economia viitorului, precum: transformarea digitală, tranziţia verde, inteligenţa artificială sau protecţia datelor, domenii care sunt de foarte mare interes şi pentru companiile din România şi, desigur, pentru companiile care vin să investească în ţara noastră”, a spus el.
Premierul i-a mulţumit guvernatorului BNR şi pentru faptul că, încă din 2017, a subliniat necesitatea aderării României la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică.
„Salut deschiderea Băncii Naţionale a României, a Autorităţii de Supraveghere Financiară şi a Ministerului Finanţelor în vederea implementării standardelor OCDE din domeniile lor de activitate, precum şi participarea activă a reprezentanţilor instituţiilor la lucrările comitetelor şi grupurilor de lucru din cadrul organizaţiei. Procesul de aderare la OCDE semnifică accederea în clubul economiilor avansate, cu reguli clare şi norme foarte bine definite, care asigură un grad înalt de transparenţă şi predictibilitate economiei locale, elemente indispensabile pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri dinamic şi prosper„, a mai declarat Nicolae Ciucă.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Ciuca nu are capacitatea să banalizeze ceva , chiar daca e academecian, iar Isărescu e un securist care a adus Romania la sapa de lemn, face parte din mafia care 33 de ani au distrus și furat tot