Constituția, încălcată în cazul sistemului Patriot donat Ucrainei

De ce vrea Parlamentul să încalce Constituția în cazul sistemului Patriot donat Ucrainei?, întreabă, retoric, APADOR-CH.

Parlamentul intenționează să adopte, în regim de extremă urgență, un proiect de lege prin care să fie permisă donarea unui sistem de rachete Patriot. Proiectul de lege, inițiat de Guvern, a fost înregistrat la Senat ieri, 2 septembrie 2024, cu nr. L468/2024, și a fost adoptat de Senat în aceeași zi.

Senatul a votat să donăm un Patriot

Tot ieri, 2 septembrie 2024, proiectul de lege adoptat de Senat a fost trimis și înregistrat la Camera Deputaților (Pl-x 423/2024), unde a fost dezbătut și adoptat în ședința de azi, 3 septembrie 2024. Remarcabilă operativitate, remarcă reprezentanții APADOR_CH.

Intr-un comunicat remis redacției, ei afirmă că „Prin proiectul de lege amintit se dorește completarea Legii nr. 222/2017 (lege special dedicată achiziționării sistemului de rachete Patriot) cu o prevedere care să permită înstrăinarea, prin donație către terți, a unui sistem Patriot aflat în proprietatea statului român.

Sistemul Patriot pleacă în Ucraina cu scandal

Concret, prin proiectul de lege se propune introducerea la art. 1 al Legii 222/2017 a trei noi alineate, (3/1) – (3/3), cu următorul conținut:

(3/1) Un sistem de rachete sol-aer PATRIOT, in configuratia prezentata in anexa*), care face parte integranta din prezenta lege, face obiectul unor acte de donatie catre terti, in conditiile legii, prin hotarare a Guvernului.”

(3/2) Se abiliteaza Guvernul Romaniei sa intreprinda demersurile necesare, pentru reconstituirea capabilitatii de aparare aeriana cu baza la sol, aferenta programului de inzestrare esential „Sistem de rachete sol-aer cu bataie mare (HSAM)”, prin atribuireaGuvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de tip Letter of Offer and Acceptance-LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS pentru achizitionarea, a 1 (unu) sistem de rachete sol-aer PATRIOT configuratia 3+, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanta, pachetului de suport logistic initial §i a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice si cu regim special, cu incadrarea in valoarea prevazuta la art. 1 alin. (2) din prezenta lege si din fonduri externe nerambursabile.

(3/3) Sumele necesare achitarii taxelor si comisioanelor aferente reconstituirii capabilitatii de aparare aeriana cu baza la sol vor fi asigurate din bugetul Ministerului Apararii Nationale.”

Deși transferarea sistemului Patriot către Ucraina este un subiect care se discută public de multă vreme, iar tranșarea lui s-a făcut deja în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, constatăm cu surprindere că autoritățile centrale (Guvernul și Parlamentul) legiferează această decizie într-o manieră neconstituțională, deși au avut la dispoziție suficient timp ca să pregătească corespunzător proiectul de lege.

Mai exact, Constituția României (art. 136 al. 4) interzice vânzarea sau donarea bunurilor proprietate publică, bunuri din care face parte și sistemul Patriot pe care Guvernul și Parlamentul vor să-l doneze, conform propusului alineat (3/1) din proiectul de lege amintit. În schimb, Constituția, prin același art. 136 al. 4, permite ca bunurile proprietate publică să fie închiriate (contra cost) sau date în folosință gratuită, în anumite condiții.

Întrebarea care se pune este de ce a dorit legiuitorul să încalce Constituția, prevăzând că poate fi înstrăinat un bun care este inalienabil (adică nu poate fi vândut sau donat), când, la fel de simplu, dar cu respectarea Constituției, putea să prevadă că sistemul Patriot este dat în folosință (eventual gratuită) acelor terți?

 

Scurt memento despre legile țării, pentru parlamentari

 

Ce e aceea proprietate publică: Potrivit articolului 858 din codul civil, „Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.”

De ce este sistemul Patriot proprietate publică: Potrivit art. 2 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, „Pentru România constituie interes esenţial de securitate realizarea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) [sistemul de rachete sol-aer PATRIOT –n.n.], întrucât asigură întărirea securităţii naţionale şi regionale şi contribuie în mod semnificativ la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.

Așadar, din textele de lege enunțate, este evident că sistemul de rachete Patriot, achiziționat în condițiile legii de către statul român, prin Ministerul Apărării Naționale și care reprezintă un element esențial pentru securitatea națională, constituie proprietate publică. Prin natura sa, acest bun este de uz și de interes public, în sensul art. 858 din Codul civil.

Potrivit art. 136 al. 4 din Constituție, „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.

Ce e de făcut?

Pentru ca statul să poată dona bunul proprietate publică nu este suficientă așadar modificarea unei singure legi (în speță, Legea 222/2017), ci și a Constituției, respectiv a art. 136 al. 4 din Constituție.

Subliniem că APADOR-CH NU este împotriva transmiterii către Ucriana a sistemului de apărare Patriot, însă considerăm că este neconstituțională prevederea introdusă în Legea 222/2017, conform căreia sistemul Patriot ar putea fi donat. Această prevedere este contrară art. 136 al. 4 din Constituție. Cel mult, sistemul Patriot poate fi dat în folosință gratuită sau în schimbul unei sume de bani (închiriat).

Darea în folosință înseamnă că, după ce este folosit, bunul (sistemul de rachete) trebuie restituit de către beneficiarul închirierii, iar în cazul în care bunul este distrus, pe durata utilizării, beneficiarul închirierii va trebui să achite proprietarului bunului (statul român) contravaloarea bunului distrus“.

Guvernul a aprobat donarea Patriot către Ucraina

Recomanda 9

7 Comentarii

  1. @Charlie
    -statalitate?
    vezi ca „marele zid chinezesc” e in mijlocul chinei,
    CHINA TREBUIE DISTRUSA!

    mai itik:
    -ceva de genocidul din Palestina nu pomenesti?

  2. CUMPĂRAM CU BANI IMPRUMUTATI,PLATA IN AVANS, 52%DIN PIB=DATORII,sa donam unui aventurier, actor ce-s reia filmul turnat pe scena ucrainei,inalta tradare e tara.=referendum sau dizolvarea parlamentului obscur, tradator, iresponsabil.

  3. Cine a compilat Constitutia conform propriilor interese de grup genocidar organizat DESFIINTAND Constitutia ceausista isi permite sa o incalce cand si cum vrea!!! Frumusetea e ca ceausistii forumului se dau ofuscati de incalcarea unui act care le-a DISTRUS existentele!!!
    STATUL SUVERAN Ucraina exista in forma statala de 370 de ani, iar POPORUL UCRAINEAN e la fel de vechi ca toate popoarele slave!!! Cine NEAGA DREPTUL la EXISTENTA si STATALITATE a unui POPOR nu e altceva decat un monstru bolsevic…O face pentru A LEGITIMA GENOCIDUL!!!

  4. Eu nu pricep cum in toată europa asta, unde totuși mă gîndesc că or fi majoritatea incă creștini, albi, normali și educați,. să nu se observe cum că acest război ”qui prodest”. Să nu vezi de fapt cum NATO nu e organizație defensivă, ci agresivă teroristă criminală, autoritară cu slugi puse in funcții de decizie care le execută comanda. Și europeanul stă, rabdă și așteaptă pomeni..de la slugi..

  5. Inca o data … ‘ukraina’ inseamna MAIDANUL dintre STATE. Deci un maidan care nu poate fi suveran … ci doar un taram al nimanui.

  6. Q PLECAT ȘI PENIPIANISTUL CU CEI 5 DEMISIONARI -ORI AȘTEAPTĂ SĂ-L DUĂ „MĂTUROIUL PATRIOATEI”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.