Eurodeputatul USR Vlad Botoș susține că el și eurodeputatul PMP Eugen Tomac reușesc să mențină subiectul Schengen pe agenda publică în Parlamentul European.
„Noi reușim să menținem acest subiect pe agenda publică în Parlamentul European, în fiecare săptămână, aproape în fiecare discurs pe care îl avem atât eu, cât și colegul meu Eugen Tomac. Mai mult, înainte ca domnul Ciolacu să dea acest interviu în Der Standard, noi am trimis o scrisoare domnului David O`Sullivan, cel care se ocupă cu sancțiunile împotriva Rusiei din partea Comisiei Europene, în care i-am descris cu cifre practic cum înfloresc afacerile Austriei cu Rusia și i-am cerut foarte clar să ia măsuri”, a declarat eurodeputatul USR, la un post Tv.
„Pentru că noi credem că, da, păstrăm punți diplomatice, discutăm, chiar și eu am discutat cu europarlamentari austrieci, însă cred că trebuie să fim mult mai fermi, iar dacă domnul președinte Iohannis nu aduce acest subiect la masa Consiliului European, așa cum ar trebui să facă pentru că până la urmă coordonează politica externă a României, încercăm noi, eu, Eugen și ceilalți colegi, prin pârghiile pe care le avem”, a continuat el.
„Am văzut și declarația doamnei ministru de afaceri europene din Austria, doamna Karoline Edstadler, în care spune că poziția Austriei nu a fost niciodată îndreptată împotriva partenerului Austriei, în speță România, sau a Guvernului român, sau a poporului român (…), însă (…) Croația a fost primită anul trecut în decembrie, iar prin Croația au trecut mult mai mulți migranți spre Austria decât prin România. Eu le-am mai explicat și colegilor din Austria că rutele migratorii nu trec prin România și Bulgaria, ci trec prin zona Balcanilor de Vest, Ungaria, mai departe, și probabil și ei știu asta, însă vedem că blocajul încă există”, a conchis Botoș.
Va propun ceva scenarii pentru ca am baut visinata si Coca Cola.
Deci daca acesti oameni au niste cascaval si stau la mese intinse cu illuminati, vine dana budeanu si rezolva cu cateva pareri legate de fabricarea sapunurilor pentru oamenii elevati. Ideea este sa faci reverse harassment pentru ca SRI si alte institutii nu stiu inca sa recunoasca procedurile de acest gen pentru ca ciocirlan a fost director pe foarte multe institutiii militarizate si se are excelent si cu intelopii din Balta Alba. Reverse harassment cu casca 24/24 militaro interlopistica prin grafenute inclusiv. Get it?
P.s. Grafene = carbon = ilumi. vor sa stim ca suntem prea multi si ca suntem pe cale de disparitie pe fata.
Izotopii de carbon din mediu fac link intre organisme si deviceuri pline de carbon.
Gatessugereaza cu cifra de afaceri de 18% (adica cat carbon este in organism) ca acesta e o problema imensa mai ales ca face propaganda ca CO2 este ceva enorm distructiv. Dar de fapt nu prea este poluant ci doar contribuie la expansiuneaAI. Si pe el si peMusk ii deranjeazaAI. Get it?
Ce tot așteptați după Iohannis?nu v-au ajuns aproape 10 ani să vă lămuriți cine e omul-dacă(să zicem) nu ați citit presa de dinainte de a fi ales prima dată(chiar „Cotidianul”,spre onoarea lui);v-ați fi amintit ca d-sa are o misiune și,ca neamț leal,conștiincios,ține să și-o îndeplinească…în plus,este(normal,nu?)adeptul co-naționalului Bismarck pentru care interesul național primează…iar „interesul național” -ne-a spus vreodată președintele,cu distinsa sa gură și cu mâna pe inima de neamț,ce cetățenie are?
Pentru leafa de 10.000 de euro pe luna Tomac si USR vor sa dea Austria in judecata pentru ca foloseste dreptul la VETO… Imediat sar bastinasi si aplauda ca oile…jos dreptul la VETO!!! Pana una alta Austria nu avea Petrom pe care sa il fi acaparat rumanii….Rumanii traiesc, mananca, din mila Occidentului si le place! …Austria are diplomatie, Austria stie Istorie, are memorie…Austria stie ca NU te poti baza la infinit pe SUA de care te despart mii de km….Pur si simplu Austria stie ca Rusia e mai aproape…Si Turcia stie la fel…
„…dacă domnul președinte Iohannis nu aduce acest subiect la masa Consiliului European, așa cum ar trebui să facă pentru că până la urmă coordonează politica externă a României…” – Adica, oamenii astia CHIAR NU STIU CA johanis NU FACE NIMIC PENTRU ROMANIA, CI NUMAI CE II ADUCE LUI AVANTAJE PERSONALE? Adica, EI NU AU TRAIT IN ROMANIA PANA ACUMA, SAU SUFERA DE ORBUL GAINILOR?
Asta inseamna incalcarea principiilor politicii Uniunii Europene fata de Rusia.
Toti eurodeputatii romani, de ce nu impreuna cu cei bulgari, sa redacteze urgent un proiect de rezolutie pe care sa-l puna in dezbatere in Parlamentul European, prin care austria sa fie condamnata public pentru deraiere de la principiile UE, si eventual sa propuna aplicarea de sanctiuni.
Daca Ungariei si Poloniei li s-au taiat fonduri europene pentru incalcarea unor principii comune, de ce nu si impotriva austriei ?
De ce forțezi ceea ce nu merge ?? Nu ești atent la cele c es epetrec in europa.. Azi ai deja controale la aproape toate graițele europei.. DIN CAUZA IMIGRAȚIEI , care depășește toate limitele normalității..Pe de altă parte cine are un pic de judecată politică, economică și de orice fel știe că Rusie e in Europa, Știe ce potențial economic reprezintă și evident vrea să progite ..Deci,, ceare-i problema ..
Statul vasal pornește un război diplomatic murdar împotriva Austriei ca un copil răsfățat. E de ajuns sa pui eticheta de „complice al Rusiei” pentru a elimina și compromite pe oricine nu-ți convine. Asta in condițiile in care nu mai avem diplomație eficienta, ea razumandu-se doar la a da din cap aprobativ la ordinele și cerințele „partenerilor” care ne domină.
zele se plimba prin Romania fara viza si control veamal, iar ukrii lui trec peste granita bucati de drone la sacose si voi vreti in shengen ????????????/
Pana la finalul actiunii, marsh ba mincinosilor. Observam toti, cred, ca, politicienii au semnat cec-ul financiar cu file goale dar platit cu viata, sanatatea, viitorul oricarei vieti care exista in Romania! Acel cec in alb fara avizul cetatenilor, e baza mentinerii saraciei si distrugerea sanatatii majoritatii cetatenilor din Romania. Acel cec in alb, este pentru a plati luxosilor confortul nesimtit lunar, la sfarsitul anului si de paste plus alte zile, ca premiere pentru utilitatea lor ca executanti ai ordinelor politic, este pentru plata manipularor mincinoase catre terti. Oare cat vor mai chinui ceratenii romani din tara cu inselatoria si furaciunile prin legi cu dedicatie, cati romani trebuie sa mai moara ca Romania sa isi ia cursul normal al tarii conform cu ultima modificare statutara declarata pe site-urile straineze, nu cele care trebuie sa contina statutul Romaniei in limba romana 27.12.1989? Traim o perioada de orori din toate punctele de vedere bazata total pe minciuni si manipulari 200% in acest an! Sa vedem daca nu se intind escrocii mincinosi si in 2024 cu aceleasi metehne, poate mai grave!
Nu vor rezolva nimic. Austria si olanda actioneaza conform ordinelor primite de peste balta. ur sula stie asta, si doar trage de timp.
M-am încurcat la un rebus, puteți să mă ajutați? Cel mai prost austriac în viața, din noua litere…