Coplata la externare intra în vigoare luni. Aceasta este prevăzută în contractul-cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014. Valoarea acesteia va fi stabilită de către fiecare spital în parte, dar nu la mai puţin de cinci lei şi nu mai mult de 10.
Prin urmare, pacienţii vor plăti la externare, indiferent de durata spitalizării, între cinci şi 10 lei.
Vor fi exceptaţi de la coplată bolnavii cronici care sunt integraţi în programele naţionale, dar şi gravidele, copiii şi pensionarii cu o pensie mai mică de 740 de lei.
Tot cu 1 aprilie vor fi introduse în spitale şi chestionarele, în care pacienţii îşi vor putea exprima opinia faţă de calitatea serviciilor de care au beneficiat.