Costume din poveşti cu zâne, la Moulins

Centrul Naţional al Scenei de la Moulins propune publicului universul fantastic al basmelor cu zâne şi alte poveşti minunate prin intermediul a 150 de costume contemporane, cele mai multe folosite în opere, balete şi piese de teatru. Uluitoare, scenografia expoziţiei, semnată de Alain Batifoulier şi Simon de Tovar, contribuie la plonjarea în acest univers fermecat.

Creatori de costume, ilustratori şi artişti vizuali au interpretat personajele ilustre din peste 15 spectacole, expuse până în 4 noiembrie sub titlul Contes de fées/ Poveşti cu zâne.

Frumoasa în pădurea adormită, Frumoasa şi bestia, Cenuşereasa, Pielea de măgar, Spărgătorul de nuci, Hansel şi Gretel, Alice în Ţara Minunilor, Cocoşul de Aur, Visul unei nopţi de vară, Micul Prinţ… şi-au dat întâlnire la Moulins.

Pentru prima dată, regi, regine, prinţi şi prinţese, legendari elfi, zânele Carabosse, creaturile magice sau vrăjitoarele cu nas cocooşat şi-au părăsit castelele, pădurile fermecate şi apar în cele mai frumoase ţinute.

Ca sub atingerea unei baghete magice, vizitatorul este purtat de-a lungul unui parcurs feeric şi colorat de costume, accesorii, imagini şi video-uri provenind din Colecţiile CNCS, dar şi ale Operelor din Viena, Bordeaux, Paris, Geneva…

Prin forma, culorile şi materialele lor, costumele joacă un rol fundamental în buna înţelegere a intrigii. Îmbrăcate în veşminte viu colorate sau pastel, împodobie cu perle şi pietre semipreţioase, prinţesele se deosebesc încă de la prima vedere de maştere, zâna Carabosse şi alte vrăjitoare în costume întunecate.

Rochii strălucitoare, tuluri vaporoase, pene, haine extravagante şi pălării magice ilustează felul în care creatorii de costume, coregrafii, cineaştii şi plasticienii au interpretat personajele legendare apărute din imaginaţia Fraţilor Grimm, a lui Charles Perrault, Madame d’Aulnoy sau Madame de Beaumont.

Tonul este dat încă din prima sală, în care vizitatorul intră în mijlocul vrăjitoarelor şi zânelor. Lumea magiei este construită din contrarii: fiinţe umane şi creaturi fantastice, buni şi răi… Costumierii se pot lăsa în voia tuturor fanteziilor. Penele, bijuteriile şi tulul tutu-rilor în tonuri pastel stau alături de lungi rochii în culori întunecate, negru, violet sau roşu închis.

În fiecare vitrină din celelalte săli este etalată o poveste, de la Cenuşereasa la Hansel şi Gretel, trecând prin Albă-ca-Zăpada şi Riquet Cocoşatul, fiecare basm cu personajele sale celebre: Frumoasele (din Pădurea adormită sau cea îndrăgostită de Bestie) zânle Carabosse şi Lilas, regi, regine, prinţi prinţese (din Micul prinţ, Prinţul de Motordu sau Prinţul din Spărgătorul de nuci), creaturi magice (vrăjitoarea Grignote şi negustorii de nisip şi de rouă din Hansel şi Gretel sau cele din Visul unei nopţi de vară), dar şi animale cum ar fi şoarecii din Spărgătorul de nuci, vulpea din Micul Prinţ, omida din Alice în Ţara Minunilor).

Un loc special este rezervat accesoriilor care deţin în poveşti un rol major şi sunt ridicate la rangul de simbol: bagheta magică, oglinda, mărul, încălţările, sabia magică, trandafirul…

Expoziţia Poveşti cu zâne dezvăluie viziunea unor designeri, cun ar fi Christian Lacroix, a unor crearori de costume ca Tomio Mohri, Franca Squarciapino, Olivier Bériot, Anthony Ward, şi artişti vizuali (Henri Galeron, Philippe Guillotel) care s-au implicat în acest univers magic şi s-au aplecat asupra personajelor lui.

Dacă unele poveşti datează din secolul al XIX-lea (libretul baletului-feerie L’enfant et les sortilèges/ Băiatul şi vrăjile este semnat de Colette), expoziţia pune în valoare poveştile populare retranscrise încă din secolul al XVII-lea de Charles Perrault mai ales (Pielea de măgar, Riquet à la houpe/ Riquet cocoşatul sau Cenuşereasa). Peruci, coafuri în stilul Fontanges, brocarturi, haine şi rochii „Ancien Régime” sunt, de altfel, parte integrantă a imaginarului colectiv şi continuă să-i inspire pe creatorii de costume, indiferent de faptul că operele lor sunt realiste, fanteziste sau futuriste.

Atrage atenţia în expoziţie costumul Cocoşului de Aur din opera omonimă a lui Nikolai Rimski Korsakov, prezentată în 1984 la Théâtre Musical din Paris. Opera este inspirată de o poveste a poetului, dramaturgului şi romancierului Aleksandr Puşkin.

În 1984, actorul teatrului kabuki şi regizorul Ennosuke Ichikawa a porpus o versiune japoneză pentru Teatrul din Châtelet. Tomio Mahri a recurs la imaginarul kabuki pentru a concepe costume impresionante, de o uluitoare bogăţie, cu pene adevărate de păun, broderii, nenumărate bucăţi mici de ţesătură cusute împreună.

Publicate în 1865 în Anglia de Lewis Carroll, Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor au fost adesea adaptate pentru scenă sau pentru ecran. Rochia albasră a lui Alice, ţinutele regelui şi ale reginei au fost create de britanicii Charles Cusick şi Phil R. Daniels după modelul costumelor imaginate de primul ilustrator al cărţii, John Tenniel, colorate într-o ediţie ulterioară. Autorii costumelor au dat o notă fantezistă acestui regat al absurdului în baletul omonim al lui Michael Rahn, pus în scenă în 2010 la Théâtre du Capitole din Toulouse.

În 2011, pe scena de la Grimaldi Forum din Monaco, lumea plină de lumină şi de forme circulare a Frumoasei din baletul Le Belle al coregrafului Jean-Christophe Maillot se opunea lumii albastre şi întunecate a Prinţului.

Philippe Guillotel a multiplicat baloanele şi perlele în costumul frumoasei închise într-o bulă, interpretate de Bernice Coppieters, o viziune pe cât de poetică, pe atât de modernă, prin alegerea materialelor, prin sensul epurat al costumului care evoca tatuajul corporal.

Autorii poveştilor din secolul al XVII-lea n-au descris decât punctual veşmintele protagoniştilor. Catifele, haine de aur, brocarturi şi bijuterii la modă în epocă erau folosite aunci pentru costume. Dacă, de-a lungul secolelor, ţesăturile au devenit mai puţin luxuoase şi mărgele de siclă au înlocuit pietrele preţioase, stilurile istorice au rămas strict asociate poveştilor pentru creatori ca Franca Squarciapino în cotumele pentru Frumoasa din pădurea adormită, unul dintre baletele cele mai costisitoare alle repertoriului clasic, pentru că cere nu mai puţin de 500 de veşminte. Rămâne emblematic costumul penru Zâna Lilas din versiunea lui Rodolf Nureev după Marius Petipa, prezentată la Opera Naţională din Paris în 1997.

„Nu numai fetiţele visează să devină prinţese”, afirmă Martine Kahane, curatoarea expoziţiei. Şi, într-adevăr, ochii fetiţelor şi băieţilor, dar şi ai numeroşilor adulţi care vizitează expoziţia strălucesc de plăcere, dar şi de nostalgie, descoperind minunăţiile prezentate în sălile pe care le parcurg ca pe camerele unei case în care se odihnesc amintirile personajelor de poveste.